După doi ani în care a asistat la ceea ce se întâmplă în partidul din care face parte abținându-se aproape în totalitate de la comentarii, primarul Cătălin Flutur a luat o poziție fermă față de mai multe aspecte din activitatea PNL-ului.
Ieri după-amiază, la conferința județeană, a vorbit foarte puțin, arătând că preferă să tacă în Joia Mare. În schimb, a adus la cunoștința celor aproximativ 700 de delegați că discursul îl are scris pe o hârtie distribuită prin sală.
Mesajul cuprinde critici extrem de dure la adresa partidului, de la modul în care a fost alcătuită lista pentru alegerile europarlamentare și până la managementul de la organizația municipală, care ar fi rămas doar cu ceva peste 10% din membrii pe care îi avea înaintea fuziunii PNL – PDL.
Edilul șef și-a exprimat nemulțumirea și față de faptul că departamentul de comunicare al partidului include în campania pentru scrutinul de luna viitoare realizări ale unor primari liberali din mai multe centre urbane ale României, fără să pomenească vreun cuvânt despre Botoșani.
Prezentăm mai jos, integral, alocuțiunea lui Cătălin Flutur, care în prezent nu are vreo funcție în partid după ce în 2017 a refuzat să candideze.
Domnule Președinte Ludovic Orban,
Domnule Rareș Bogdan,
Stimați oaspeți, dragii mei colegi,
Am astăzi onoarea să vă salut și să vă urez un cald bun venit la acțiunea de lansare a candidaților PNL la alegerile europarlamentare.
Avem în față o lună de campanie electorală intensă, prima bătălie cu PSD-ul după acel de tristă amintire decembrie 2016. Sunt convins că nu sunt singurul din această sală dominat de o formidabilă sete de revanșă, de dreptate.
Specificul alegerilor pentru Parlamentul European ni se potrivește multora dintre noi, cei care am putut influența în sens pozitiv de-a lungul ultimilor ani evoluția localităților pe care le conducem. Am înțeles principiile construcției europene și am știut să utilizăm în favoarea celor care ne-au dat votul avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană. În municipiul Botoșani, proiecte importante, însumând multe zeci de milioane de euro, sunt rezultatul acestei priceperi. Sistemul modern de termoficare sau Parcul de Agrement Cornișa Aqua Park sunt doar două dintre realizările înfăptuite din fonduri europene.
*** Ca să fiu sincer, nu cred că momentul ales, în Joia Mare, cea mai aglomerată zi de peste an, este cel mai potrivit pentru întâlnirea noastră. Nu are nimeni dintre cei cărora vrem să ne adresăm nici timpul și nici deschiderea necesare pentru discursuri și acțiuni politice. Noi înșine am reușit cu chiu cu vai să ne rupem de lângă oala de sarmale pusă la fiert pentru a fi prezenți alături de distinșii noștri oaspeți în această sală. Nici discursurile nu pot fi atât de virulente la adresa pesediștilor pe cât ar merita aceștia, dacă nu am fi în Săptămâna Patimilor lui Iisus. Sunt convins că peste câteva zile, după Paști, succesul unei asemenea desfășurări de forțe ar fi fost mult mai mare. Poate că cineva din organizația noastră ar fi trebuit să știe să explice și să îi convingă de acest lucru pe distinșii noștri oaspeți. E păcat de energiile consumate, dacă nu reușim să obținem maximum de profit electoral din aceste acțiuni altminteri extraordinare!
*** Remarc – nu am cum să nu o fac, la fel cum probabil a remarcat deja toată lumea – că lista noastră de candidați încolonează disciplinat în spatele locomotivei redutabile Rareș Bogdan o serie de nume importante în politica liberală a ultimilor ani. Rezultatul, însă, seamănă leit cu împletiturile bunicii, din copilărie: unul dintr-o parte, următorul din cealaltă, încă unul dintr-o parte și următorul din cealaltă și tot așa, unul pe față, unul pe dos, ca să nu se strice modelul. La bunică-mea era vorba de simțul estetic, atâta cât îl avea ea. Dar la Partidul Național Liberal despre ce e vorba? Oare să nu fi reușit încă pe deplin fuziunea dintre ”foștii...” și ”foștii...”? Rămânem ”foștii...” pe vecie??? Haideți să devenim totuși, odată și odată, ”actualii”!!! Haideți să trăim și să activăm în prezent, nu în trecut! Haideți să spunem, privindu-ne în ochi senin, cu încredere, unii pe alții: ”SUNTEM LIBERALI”! ”Suntem FRAȚI liberali!”, nu... verișori vitregi! Sau poate mă înșel eu și e doar o simplă coincidență în dispunerea candidaților pe listă... Să dea Domnul să mă înșel!
*** În urmă cu 2-3 zile, când ne ocupam cu organizarea evenimentului de astăzi, nu înțelegeam de ce era așa o îngrijorare cu privire la prezența membrilor noștri în această sală. Dincolo de faptul că e Joia Mare și toată lumea are treabă cu pregătirile de Paști, a fi alături de liderii naționali ai partidului ar trebui să fie o onoare pentru care membrii noștri să concureze între ei. Nu să ne întrebăm ”cu cine umplem sala?”! Am întrebat conducerea organizației municipale Botoșani câți membri de partid avem. ”700”, mi s-a zis. După câteva ezitări! Câți??? Șapte sute de liberali cu acte în regulă într-un municipiu de 120.000 de locuitori??? ȘAPTE SUTE??? Păi, (dacă tot nu reușim noi să depășim faza ”foștilor”) eu știu că în vechiul PDL Botoșani erau 3000 de membri. Bănuiesc că și în vechiul PNL erau cam tot atâția. Acum, după ani și ani de când ne-am strâns laolaltă, 3000+3000 fac.... 700??? Este acesta rezultatul unui management ”original” (ca să nu zic ”prost” sau chiar ”dezastruos”), al unor erori nevinovate sau e chiar rodul acțiunilor voite, prin care unii au făcut ”curățenie” pentru a scăpa de alții? Dar poate că în luna de campanie electorală care urmează se vor dovedi suficiente energiile celor 700 câți am mai rămas. Pe hârtie! Sper că măcar acești 700 de membri sunt activi, dinamici și implicați la maximum, ca să nu ne trezim că în realitate, la lupta propriu-zisă, suntem mai puțini decât spartanii de la Termopile, ”cei 300”. Că aici nu-i ca-n filme. E pe bune! Iar situația e valabilă și la județ. Bătăliile electorale cu PSD-ul nu sunt secvențe de film create pe calculator. Eu știu cum pot fi bătuți la urne pesediștii. I-am bătut de atâtea ori! Sper că și cei care conduc acum partidul nostru la nivel de județ și de municipiu vor reuși acest lucru, la un scor pe măsura conjuncturii politice actuale. Dacă nu îi zdrobim pe oamenii lui Dragnea nici acum, după ce și-au dat în petec la guvernare nu doar timp de 2 ani și jumătate, ci din 2012 încoace (!), atunci înseamnă că undeva lucrurile au fost făcute strâmb, iar cine le-a clădit așa va trebui să plătească!
*** Mai am o nelămurire. Importantă, cel puțin pentru mine, știind ce am făcut în acest oraș de 15 ani încoace, cât m-am zbătut pentru fiecare proiect, pentru fiecare pas înainte. Constat periodic că apar în media locală, botoșăneană, comunicate ale partidului nostru despre realizările primarilor liberali din orașele și municipiile țării. Foarte bine, însă municipiul Botoșani nu apare niciodată acolo. De ce? Realizări avem și nu puține, și nu lipsite de importanță. Și atunci? Este cineva la București care nu știe că la Botoșani, municipiu reședință de județ, este tot un primar liberal, dar e la curent cu primarii din orășele mici ale țării? Comunicatele astea nu sunt citite de nimeni de la noi, de la Botoșani? Le dăm drumul automat, așa cum ni le trimit niște oameni aflați la 500 de kilometri distanță, fără nicio obiecție, fără strop de discernământ? Sau, poate, sunt citite și unora le sună foarte bine așa cum sunt, fără ca Flutur să figureze acolo...
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr din Botoșani cu arsuri grave pe corp, refuzat de spitale din țară
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Prefectul Dan Nechifor, către tinerii veniți să se angajeze: Aveți o ofertă bogată – VIDEO
Oana Sava
Oct 11, 2024
Poliția Botoșani are șef cu concurs după un examen în doi la București
Oana Sava
Oct 11, 2024