Ştiri
Predare de ștafetă la Inspectoratul Școlar : Este o zi emoționantă din viața meaFOTOGALERIE

Astăzi s-a deschis un nou capitol atât pentru Mihaela Huncă, devenită deputat cât și pentru Gabriel Hârtie, din postura de inspector școlar general.

Fosta șefă a educației botoșănene a efectuat procesul de predare vineri la amiază când cel care a preluat conducerea s-a și instalat în biroul de inspector general.

 

Mihaela Huncă, extrem de relaxată a declarat că părăsește instituția stăpânită totuși de un sentiment de regret.

 

A apărut pentru ultima dată în această postură în fața directorilor unităților de învățământ la o întâlnire ce a avut loc la Colegiul Național AT Laurian unde s-a dat citire ordinului de delegare a atribuțiilor către Gabriel Hârtie.

 

„Sentimentele sunt amestecate, pe de o parte mă bucur pentru faptul că în calitate de deputat pot continua și pot promova anumite probleme care au apărut în învățământul botoșănean. Nu numai promova, dar mai mult rezolva. Sunt emoționată, este o zi emoționantă din viața mea. Am și o undă de regret pentru că aici am lucrat mai bine de 4 ani și jumătate, dar e și acel sentiment de satisfacție pentru că am avut o echipă bună, performantă, formată din inspectori școlari, directori și profesori de calitate”,
Mihaela Huncă, deputat PSD

 

De asemenea, fosta șefă IȘJ a avut aprecieri și în privința personalului nedidactic după care a făcut o promisiune: „Nu plec din sistemul de învățământ, rămân în sistemul de învățământ botoșănean”.

 

Gabriel Hârtie rămâne inspector școlar general până la organizarea unui concurs de către Ministerul Educației Naționale.

 

”Deocamdată conform ordinului de ministru până la organizarea concursului dl inspector școlar adjunct a preluat și atribuțiile de inspector general”,
Mihaela Huncă, deputat PSD

 

Gabriel Hârtie a declarat că la acest moment nu știe cu certitudine dacă va participa la concursul pentru definitivarea pe post.

loading...
Mihaela Huncă a fost înlocuită din fruntea Inspectoratului Școlar Botoșani

 

CUM s-a ales cu dosar penal un italian venit la Botoşani

Un bărbat, cetăţean italian a fost luat la întrebări de oamenii legii după ce a fost oprit în trafic.

Cea mai ciudată iarnă din ultimii ani?! CUM va fi vremea la Botoşani în următoarele două săptămâni 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.    

Incendiu la o casă din municipiu: Un scurtcircuit a făcut prăpăd unei familii - FOTOGALERIE

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă şi spumă au fost solicitate să intervină azi-noapte la o casă din municipiu.

S-au încins spiritele – PNL a cerut ca votul PSD din Consiliul Județean să fie atacat de prefect

Ședința de la Județ a decurs în același ton în care a început și anume cu critici de la liberali și cu impunere decisivă social democrată, prin votul final.

Liberalii au cerut AMÂNAREA votului pentru banii către primării

Ședința de Consiliu Județean prin care s-a decis repartizarea unor sume către administrațiile publice locale ale județului Botoșani a debutat cu o opoziție din partea grupului liberal.

O adolescentă din Botoşani a ajuns model de top în Dublin şi concurează la Top Model Irlanda – FOTOGALERIE

Face modelling de la 14 ani şi se pricepe de minune la asta.

ACUM: Ședință la județ, se împarte „tortul” pentru primării – SUMELE

După o consultare „oarbă” ce a avut loc ieri, 16 ianuarie 2018 în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ și la care au fost prezenți majoritatea primarilor, astăzi a fost convocat plenul județean pentru repartizarea sumelor alocate de la centru pentru destinații distincte.

Contrabandişti luaţi ca din oală şi înhăţaţi la colţ de stradă de poliţişti

Doi botoşăneni, ce se ocupau cu contrabanda, au fost surprinşi în cursul zilei de marţi de poliţişti şi arestaţi.

TEROARE într-un imobil: Un individ a spart geamul unei locuinţe, a ameninţat o tânără şi a agresat-o

Un scandal de amploare a avut loc într-un apartament din municipiu. O tânără de 20 de ani a fost ameninţată şi agresată fizic.

loading...
Editorul care a permis poezia pornografică în numele lui Eminescu dă vina pe botoșănenii depășiți și refractari: Nu este un public experimental

După ce și-a făcut gratuit reclamă la gala de la Zilele Eminescu și a premiat o tânără care a citit o poezie pornografică ce a generat un scandal național, șeful editurii Cartea Românească învinovățește tot publicul botoșănean.

Războiul din familia Mădălinei Manole continuă şi după 7 ani: Va dona toate încasările sinistraţilor din Botoşani

 În familia Mădălinei Manole nu e încă loc de linişte. Cel mai nou eveniment, care a dat naştere la opinii diferite, este concertul de pe 3 martie, de la Sala Palatului, unde “Fata cu părul de foc” va fi omagiată. 

Un ONG caută voluntari la Botoşani pentru copiii din centrele de plasament: Nu e nevoie de experienţă

Programul educațional Ajungem MARI a dat startul înscrierilor pentru modulul de primăvară de voluntariat în centre de plasament. 2.000 de copii și tineri instituționalizați așteaptă 1.000 de noi prieteni voluntari care să dedice 3 ore pe săptămână și să le ofere cunoștințe și îndrumare.  

Sute de persoane au petrecut seara de duminică la Iulius Mall, în compania trupei Distinto şi a Filarmonii Botoşani - FOTOGALERIE

Invitația Iulius Mall Suceava de a sărbători începutul anului 2018 pe note muzicale, în interpretarea desăvârșită a instrumentiștilor Filarmonicii de Stat Botoșani și a trupei Distinto a fost acceptată de sute de persoane.

FC Botoșani declarat satelitul FCSB: S-a implicat și Becali acolo

Cele două mari favorite la titlu, FCSB și CFR, încearcă să-și bage în play-off aliații: roș-albaștrii i-au cedat Botoșaniului pe Golofca și Achim, clujenii l-au lăsat pe Nistor să plece gratis la Dinamo.

loading...
O poliţistă şi-a dat demisia ca să plece în Anglia: Părăsesc un sistem corupt în care guvernează P.C.R.-ul

O fostă polițistă din Botoșani a preferat să plece în străinătate decât să mai lucreze pentru Poliția Română.

Mihai Eminescu, prin ochii politicienilor

Mihai Eminescu rămâne și astăzi un poet apreciat de cetățenii români și nu numai.  

POVESTEA incredibilă a omorului cu furci și topoare: criminalii aveau fețele acoperite – VIDEO

Caz șocant într-o comună botoșăneană unde patru indivizi au dat dovadă de o cruzime ieșită din comun.

Îmbulzeala de pe lume la KFC Botoşani, oamenii se calcă în picioare, iar preţurile… - FOTOGALERIE

Anunţată marţi şi oficial, deschiderea primului KFC de la Botoşani a umplut până la refuz restaurantul din apropierea hypermarketului Kaufland.

Cătălin Flutur, dezvăluire UNICAT de ziua lui de naștere

Aproape ca niciodată, primarul Cătălin Flutur și-a petrecut ziua de naștere la birou. Urmează să intre în concediu însă, în următoarele două săptămâni de zile și să plece împreună cu familia în tradiționala vacanță anuală.

vivacredit.ro
Botoșănenii pot învăța gratuit să facă bunătăți delicioase

Agenția pentru Ocuparea Forțelor de Muncă organizează ca și în anul precedent mai multe cursuri de formare.

iarena.ro
loading...
loading...
Sondaj
Se califică FC Botoșani în play-off?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„A fost un simulacru de gală și nu vorbesc în numele subprefectului Daniela Lozneanu, ci în numele omului Daniela Lozneanu, care a participat la o activitate și care spera să se transpună într-o altă lume, a metaforei. Am fost ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6599 lei
USD
Dolarul SUA
3.8182 lei
CHF
Francul elveţian
3.9533 lei
GBP
Lira sterlină
5.2494 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4491 lei
XAU
Gramul de aur
163.5981 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2233 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5080 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0333 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0695 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1826 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6256 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.1 o C
Dorohoi
-1 o C
Bucecea
0.1 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-1 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.