Astfel, persoanele în vârstă care nu au o situație financiară prea bună beneficiază de o serie de tichete sociale.
O parte din aceste beneficii se vor acorda începând cu prima zi din luna viitoare.
„O să începem să derulăm începând cu 1 noiembrie. Cetățenii vor veni să-și depună cererea iar începând cu 6 noiembire 2017 vor veni să ia banii”,
Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani
Edilul orașului remarca faptul că în acest sens nu o să se aglomereze în luna decembrie și cu aceste distribuiri de tichete care au valoarea de 50 de lei.
În jur de 3.000 de pensionari beneficiază de tichete sociale de la Primărie, cu care pot achiziționa medicamente sau alimente.
De asemenea, Primăria a început distribuția către persoanele cu venituri mici, a lemnelor de foc pentru perioada de iarnă.
Până în acest moment au beneficiat de acest ajutor 60 de familii care primesc 1,5 mc de lemn fiecare.
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Incendiu URIAȘ: O femeie din Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024