Ştiri
Primarul a primit VEȘTI de la CNI despre finanțarea pentru stadion: Documentația noastră nu a ajuns într-un sertar

Documentația transmisă de Primărie către Compania Națională de Investiții (CNI) pentru modernizarea Stadionului Municipal a fost analizată de specialiști.

Primarul Cosmin Andrei a declarat astăzi că a primit un răspuns din partea finanțatorului pentru o serie de clarificări de ordin tehnic.

 

„Documentația a intrat în atenția celor de la CNI, a fost analizată și am primit o solicitare de clarificare, în sensul alipirii a trei cărți funciare care privesc Stadionul Municipal și de asemenea, se impune realizarea unui studiu suplimentar, față de cele pe care le-am livrat. Am transmis colegilor de la Direcția de Dezvoltare să acorde o prioritate deosebită răspunsului acestor clarificări”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Urmează etapa în care se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru ca mai apoi obiectivul să intre în linie dreaptă în vederea alocării sumelor necesare.

 

Primarul susține că această solicitare de clarificări este îmbucurătoare în sensul în care documentația este în atenția Companiei de Investiții.

 

„Ce este cel mai important este faptul că am primit această solicitare de clarificări și că această documentație a noastră nu a ajuns într-un sertar. Cu alte cuvinte promisiunea de a avea prioritate s-a materializat prin clarificarea documentației și este normal să fie așa”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Acest dialog cu CNI a existat și la celelelate obiective de investiții, pentru clarificarea anumitor chestiuni tehnice.

Valoarea estimată a noului stadion este de 32 de milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Mobilizare la Ministerul Dezvoltării pentru stadion: Cei mai înalți demnitari ai PSD au mers cu primarul ca să depună documentația pentru noua arenă - GALERIE FOTO
Stadion de 32 de milioane de euro! S-a obținut și ultimul aviz, primarul pleacă la CNI cu șefa CJ și ministrul ca să depună proiectul – VIDEO

 

 

Femeie moartă în casa cuprinsă de flăcări, vecinii au dat alarma
Medicii au fost nevoiți să constate decesul.
Tânără rămasă fără telefon în autobuz, un botoșănean a fost REȚINUT
Botoșăneanul care nu este la prima abatere de acest fel. 
RAZIE cu polițiști și jandarmi: Sute de persoane legitimate, șoferi și scandalagii amendați
Valoarea amenzilor date de oamenii legii este de 26.000 de lei. 
ASTĂZI: Tânăr amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au confiscat și marfa
Tânărul este din județul Suceava și a fost oprit la control pe un drum din Botoșani.
„Aroma Caffe” s-a deschis în Uvertura Mall, inaugurare cu mascotă și gratuități pentru clienți – FOTO & VIDEO
(P) Deschiderea oficială a avut loc astăzi, 9 decembrie 2023, la ora 12:00, într-o atmosferă primitoare unde cafeaua a fost la loc de cinste.
„Pirat” auto amendat cu 1.000 de lei după ce a fost oprit pe o stradă din municipiu
Bărbatul a fost prins cu cinci persoane în mașină.
Alexandershop, feeria sărbătorilor de iarnă în magazinul unde găsești cadoul potrivit de Crăciun – GALERIE FOTO
(P) Cu toții știm că se apropie sezonul sărbătorilor de iarnă și odată cu el vine și bucuria de a face cadouri celor dragi. O provocare pentru mulți dintre noi este găsirea cadoului perfect, care să exprime iubirea și aprecierea noastră. Dar nu trebuie să vă faceți griji, pentru că Alexandershop este magazinul unde veți găsi cu siguranță cadoul potrivit de Crăciun.
Pacient de la Psihiatrie înecat cu mâncare: Echipajul TIM, misiune de salvare cu succes
Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) a fost solicitat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean „Mavromati”.
Șfaițer a reușit să-i vândă cu 200.000 de euro un fotbalist lui Becali: E un jucător în care am crezut
Gigi Becali a anunțat că a transferat un jucător de la Poli Iași.
Senatorul AUR: România este la un pas de o situație critică în energie
Redăm mai jos comunicatul transmis de către senatorul AUR, Dorinel Cosma. 
Avarie la Leorda: Presiune scăzută în municipiu, alte localități NU au apă deloc
Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de reprezentanții companiei de apă.
Căpitan din Botoșani condus pe ultimul drum cu onoruri militare – FOTOGALERIE
Înmormântare cu onoruri militare pentru un căpitan originar din Botoșani.
RECORDUL” botoșăneanului Florin Andone: NU nimerește poarta, dar este campionul faulturilor
Florin Andone e primul într-un clasament caracteristic mai mult fundașilor.
Familie, la un pas să rămână FĂRĂ casă în plină iarnă
Pompierii au reușit să stingă flăcările, înainte ca acestea să se extindă.
Tânăr din Botoșani prins drogat la volan de polițiștii suceveni
Polițiștii l-au oprit pentru un control de rutină, iar în urma testării s-a întocmit dosar penal.
Se fac angajări în două școli din Botoșani – LISTA posturilor
Pe final de an în câteva instituții se fac angajări.
„Fii bun, nu doar de Crăciun”, iar Iulius Mall te premiază!
La Iulius Mall Suceava ai parte de o întreagă experiență senzorială, în special în această perioadă. Decorațiunile de Crăciun, atmosfera de sărbătoare, dar și serviciile pe care le punem la dispoziție te îndeamnă să „Fii bun, nu doar de Crăciun”.
Cum să decorați festiv zona de tv din casă?
(P) Sezonul rece este un prilej minunat de redecorare interioară. De aceea, vrem să vă ajutăm să fiți on-trend cu cele mai moderne tendințe și să amenajați cu stil zona în care țineți televizorul. Indiferent că este vorba despre living sau dormitor, cu următoarele sfaturi oferite de noi vă veți impresiona familia, dar și musafirii. În rândurile ce urmează, vă vom da câteva ponturi în legătură cu cele mai atrăgătoare ornamente ale sezonului, pentru ca dumneavoastră să vă puteți inspira. Să începem!
”Aroma Caffe” deschide o nouă cafenea în cel mai mare centru comercial din Botoșani – FOTOGALERIE
(P) Rețeaua de cafenele ”Aroma Caffe” fondată de antreprenorul botoșănean Alberto Calistru se extinde și își întărește astfel poziția de lider de piață la Botoșani.
Amenzi de peste 100.000 de lei pentru un operator prins FĂRĂ autorizație de mediu – GALERIE FOTO
Controlul a fost realizat în colaborare cu Biroul Județean de Poliție Transporturi.
Unde in lumea asta s-a mai vazut un orasel cu sub o suta de mii de locuitori cu ulite pline de noroi, fara canalizare, cu blocuri vai de capul lor, cu gradinite si scoli insalubre, cu spitale vai de viata lor si cu doua stadioane facute la o distanta de cativa ani unul de altul, pe zeci de milioane de euro din banii contribuabililior, pentru doi miliardari cu echipa de fotbal proprietate privata. Un ghiseft cusut cu ata alba si groaznic de urat mirositor. Imbogatirea bogatilor cu banii saracimii, cam asta se intampla acum
8 mai 2023, 21:02
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.4 o C
Dorohoi
-3.4 o C
Bucecea
-4.4 o C
Darabani
-1.2 o C
Saveni
-2.9 o C
Ştefăneşti
1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.