Una dintre cele mai categorice victorii pe care candidatul PNL la președinția României le-a obținut în județul Botoșani provine de la Flămânzi.
În orășelul din sudul județului, Klaus Iohannis a fost votat de 1.838 persoane, adică 50% dintre cei prezenți la urne.
Viorica Dăncilă de la PSD a adunat doar 20,9% dintre voturi, iar Dan Barna de la USR numai 9,7%.
Izbânda zdrobitoare este strâns legată de faptul că Primăria Flămânzi este condusă din 2012 de Dan Oloeriu, liberal care a performat și la alegerile europarlamentare din acest an, când a reușit să obțină pentru PNL un scor de 54%.
”Țin să mulțumesc oamenilor din Flămânzi care au dat dovadă că sunt niște cetățeni responsabili și s-au prezentat la urne. De asemenea, fac și pe această cale un apel atât către cei care au votat duminică, dar și către cei care nu au venit la urne, să își exercite dreptul constituțional de a alege pe 24 noiembrie, la turul al doilea al alegerilor prezidențiale”,
Dan Oloeriu, primar Flămânzi.
Rezultatul de la Flămânzi este cu atât mai remarcabil cu cât, per ansamblu, în județul Botoșani, Viorica Dăncilă a câștigat prezidențialele cu 3% în fața lui Klaus Iohannis.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Operație pe coloană vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Liderul Forța Dreptei: Există primari care se tem să depună proiecte, să nu fie arestați – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024