Ştiri
Primarul Flutur i-a dat treabă ministrului venit la Botoșani: Gazdele intră în joc cu un avantaj

Printre cei care au luat cuvântul vineri în cadrul comisiei pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic a fost primarul Cătălin Flutur.

Mai întâi edilul orașului a mulțumit invitaților pentru că au ales ca la Botoșani să aibă loc această dezbatere. De altfel, înainte de începerea ședinței care a avut loc la Instituția Prefectului,  primarul a primit  la Primăria Botoșani vizita ministrului mediului, Costel Alexe.

 

Prilej cu care i-a prezentat problemele cu care se confruntă municipiul Botoșani, ca de altfel și alte autorități publice locale din țară.

 

„Vin și eu să spun același lucru. Extraordinar că ați venit la Botoșani, întotdeauna gazdele intră în joc cu un avantaj . Vă mulțumesc pentru vizita de la ora 9:00 de la Primăria Botoșani. Am avut ocazia să înmânez o parte din problemele pe care le are Primăria Botoșani”,

Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.

 

Cătălin Flutur a făcut și un apel la ceilalți primari aflați în sală și anume să pună întrebări oficialilor de la București pentru a putea găsi o rezolvare.

„Văd că sunt foarte mulți primari în sală. Sunt sigur că vor avea multe lucruri de întrebat pe onorabilii noștri invitați și să profităm de acest moment, să punem întrebările care trebuie și să plecăm de aici așa cât mai deslușiți”,

Cătălin Flutur, primar municipiul Botoșani.

loading...
Alai de șefi, politicieni, primari și directori cu un ministru în frunte, ședință altfel la Prefectură – GALERIE FOTO&VIDEO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ASTĂZI: Femeie rătăcită în pădure după ce a plecat la cules ciuperci
Pompierii botoșăneni au intervenit astazi pentru căutarea unei femei care s-a rătăcit în pădurea Vorona.
TRAGEDIE: Italian stabilit în Botoșani MORT la piscină, sub ochii iubitei
Un italian stabilit în Botoșani a decedat sâmbătă la o piscină.
SEARA TRECUTĂ: Polițiștii au descins din nou la terase, amenzi de peste 60.000 de lei – GALERIE FOTO
Autoritățile au continuat controalele la terasele din Botoșani și în cursul serii trecute.
BILANȚUL zilei: Peste 450 de noi îmbolnăviri la nivel național – SITUAȚIA pe județe
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis situația îmbolnăvirilor de astăzi. Numărul este în scădere, dacă ieri au fost raportate 698 de cazuri, astăzi 456.  
O fată din Botoșani a câștigat cel mai mare festival de muzică din Macedonia - VIDEO
Botoșăneanca a participat la cel mai important festival de muzică pentru copii din Macedonia.
ASTĂZI: Trei cazuri noi de COVID raportate la Botoșani
 După ce sâmbătă am avut un singur caz, astăzi înregistrăm o ușoară creștere.  
GALERIA CU POEȚI: T. O. Bobe și „lumea ca frizerie”
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în fiecare săptămână, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
Accident teroare noaptea trecută, o autoutilitară s-a urcat pe un Mercedes - VIDEO & GALERIE FOTO
Eveniment rutier grav petrecut noaptea trecută la Botoșani.
Amendă și ultimatum pentru Leo Grozavu după ce a lovit doi jucători
Conducerea lui Sepsi a reacționat în urma evenimentelor întâmplate la nivelul lotului.
inpuff.ro
Loading...
SCHIMBARE la un hipermarket, clienții vor fi recompensați cu REDUCERI mari: CE trebuie să facă
Vești excelente pentru clienții unui hipermarket.
Nechifor și oierii săi cer două demisii grele ministrului Agriculturii: Conduce la abuzuri grave
Mai multe asociații au transmis la sfârșitul acestei săptămâni o adresă către ministrul Agriculturii prin care cer două demisii.
Botoșăneanca vicepremier, după șueta din pandemie: Îmi cer scuze de o sută de ori pentru că am mâncat o felie de tort
 Raluca Turcan, vicepremierul României, a declarat că a primit amendă pentru că nu a purtat masca de protecție la petrecerea care s-a ținut la Guvern cu ocazia zilei de naștere a premierului.
Cum poți trata diferite forme de durere cu fizioterapie
(P) Pentru fiecare dintre noi durerea este particulara, o suportam diferit si da, unii au o rezistenta mai buna la durere, altii nu.  
Cum să alegi lenjeriile perfecte pentru pensiunea ta ca să ai clienți mulțumiți!
(P) Atunci când ai o afacere în HoReCa este extrem de important să fii atent la detalii. Din acest motiv se recomandă să acorzi o semnificație deosebită textilelor pe care le pui la dispoziția turiștilor, cu atât mai mult cu cât este reprezintă cea mai importantă carte de vizită a ta! Rolul lenjeriilor de pat, al prosoapelor sau chiar fețelor de masă nu mai este de mult unul pur funcțional. Toate aceste produse oferă experiențe senzoriale care pot face o diferență crucială între un client mulțumit, care va reveni și te va recomanda, și unul care îți va lăsa o recenzie proastă!
Loading...
Silegeanu atacă după trecerea în masă de la USR la PSD: Traseismul NU este o atitudine corectă în politică
Plecarea mai multor tineri din Uniunea Salvați România în decursul acestei săptămâni și intrarea lor în Partidul Social Democrat, provoacă deja reacții. Prima îi aparține unui fost membru PSD, îndepărtat de curând din partid.
Val de tineri abia plecați din USR, intrați în PSD: Nu am văzut nimic un an de zile - FOTOGALERIE
PSD Botoșani anunță astăzi că 10 tineri, licențiați în domeniul tehnic, economic, științe politice, informatică, relații publice, administrarea afacerilor cu preocupări în domeniul antreprenoriatului, foști membri USR au semnat astăzi adeziunile la PSD.
Țigări ascunse sub cadă! Polițiștii și mascații au descins în locuințele unor bișnițari – FOTOGALERIE
Ieri, 10 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au desfășurat 4 percheziții domiciliare.
COD GALBEN anunțat de meteorologi pentru județul Botoșani
Agenția Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Galben valabilă duminică, 12 iulie 2020 în intervalul orar 6:00 – 18:00.
Aproape 80 de amenzi aplicate în razia de vineri seară - GALERIE FOTO
Instituțiile statului de la Botoșani au acționat noaptea trecută în zonele aglomerate de la Botoșani.
Bilanț grav la nivel național, premierul Orban a băgat șefii județelor în ședință – FOTOGALERIE
Astăzi, 11 Iulie, la Instituția Prefectului, a avut loc o ședință, în sistem videoconferință cu primul ministru al României, Ludovic Orban.
imaginea este corecta, cei 2 vor conduce botosaniul pentru viitoruii 4 ani, unul la judet , iar celalalt la municipiu
29 februarie 2020, 11:57
Băi Romeo, da văd că ești dat dracului de deștept, dacă ai scris același comentariu și cu nume fictiv să nu stie nimeni cine-i autorul.
29 februarie 2020, 10:01
De-a lungul timpului si alti mai mari ai urbei si judetului au inminat oficialitatilor de la Bucuresti fel de fel de liste cu necesitati si/sau prioritati. Si cam atitica. Ei venira de-o baie electorala de multime iar noi fraierii de botosaneni nu intelegem nici amu ca de noi "centrul" are nevoie doar pentru voturi. Si asta doar daca amintinim numai de poteca BT - Tg. Misto. Caci slava Domnului, necesitati si prioritati transmise la Bucale si care zac si acuma in sertarele mai marilor nostri politicieni, nu mai zic nica.
28 februarie 2020, 17:36
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
 „Recunosc că am spus și eram foarte hotărât să nu mai revin niciodată în politică, dar având în vedere că am avut timp în 2015 – 2019, spre sfârșit, vă dați seama că sunt un număr de ani. Am stat și am urm ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8418 lei
USD
Dolarul SUA
4.2893 lei
CHF
Francul elveţian
4.5555 lei
GBP
Lira sterlină
5.4092 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0161 lei
XAU
Gramul de aur
249.1146 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2488 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3699 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9826 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1531 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1813 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6500 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.