Tânărul de 18 ani fusese dat dispărut de către familie. Zeci de polițiști și voluntari l-au căutat, băiatul fiind găsit, miercuri, mort într-o pădure din județ.
Potrivit primelor informații furnizate în urmă cu scurt timp de către reprezentanții Poliției Botoșani, moartea băiatului ar fi survenit prin asfixie mecanică.
Amintim că, în momentul în care a fost găsit, la prima vedere, cadavrul nu prezenta urme de violență, fiind dispusă efectuarea unei autopsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
La data de 29 decembrie 2020, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că la data de 28 decembrie 2020, un tânăr de 18 ani a plecat de la domiciliul unei cunoștințe de pe raza comunei Vârfu Câmpului și nu a revenit sau contactat vreun membru al familie, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul polițiștilor pentru localizarea sa.
Peste 50 de forțe de ordine și voluntari din cadrul Primăriei Vârfu Câmpului, precum și un câine de urmă din cadrul Serviciului Teritorial de Poliție Transporturi Dorohoi, s-au mobilizat și au efectuat activități de căutare in extravilanul localității precum și în zona forestieră din proximitatea acesteia.
În urma activităților a fost identificat cadavrul tânărului de 18 ani, în pădurea de lângă localitatea din care acesta plecase.
Acesta nu prezenta urme de violență, în cauză urmând a se dipsune efectuarea autopsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauze decesului. Cercetările continuă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024