De Ziua Instituției Prefectului, cei mai importanți oameni din istoria județului au stat la aceeași masă.
Primul care a luat cuvântul, a fost Viorel Alexandru cel care a fost prefect timp de doi ani la Botoșani, respectiv în perioada 1990 – 1992.
Viorel Alexandru și-a amintit de principala provocare cât timp a fost prefect și anume alegerile pentru conducerea Consiliului Județean.
Am deținut funcția de ispravnic ca să spun așa pentru o perioadă. A fost o perioadă dificilă la începutul anului 1990. Vreau să vă spun în 1992 au fost primele alegeri locale, iar Consiliul Județean a fost ales prin vot indirect, deci nu a fost votul direct manifestat de populație. A trebuit să convocăm toți consilierii locali și am organizat alegerea Consiliului Județean și sigur că a trebuit să purtăm negocieri pentru a putea stabili conducerea Consiliului Județean. Îmi amintesc că a trebuit să suspend ședința de constituire de vreo două ori pentru că negocierile încă nu erau încheiate pentru a stabili conducerea Consiliului Județean. Am fost și cei care am inițiat și am pus în aplicare începutul Legii Fondului Funciar, care nu s-a finalizat nici astăzi.
Viorel Alexandru, fost prefect
Una peste alta, Viorel Alexandru a declarat că a fost o perioadă frumoasă din cariera sa.
Sigur amintirile sunt frumose, mă bucur că am reușit prin profesionalism să facem față provocărilor din acea perioadă , a spus în încheiere Viorel Alexandru
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Asfalt turnat pe un drum județean din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Controale la frontieră după cazul bărbatului împușcat cu 61 de focuri de armă în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
USR Botoșani: Primari cu apucături de mafiot
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
O fată din Botoșani a câștigat Trofeul New Generation la un prestigios festival
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024