Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului născut în Botoșani, sfințenie cunoscută și cinstită de evlavia poporului, l-a canonizat la data de 20 iunie 1992.
Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul (Ioan Iacob de la Neamț) este primul sfânt român al secolului XX. S-a născut la 23 iulie 1913 în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, fostul județ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina. Acestora bunul Dumnezeu le-a dăruit un fiu pe care l-au pus sub ocrotirea sfântului Prooroc Ilie.
După şase luni de la naştere, pruncul Ilie rămâne orfan de mamă şi este crescut de bunica sa Maria. Începând primul război mondial tatăl său este chemat în armată şi în toamna anului 1916 îşi va da viaţa pe front, astfel că micuţul prunc Ilie va rămâne orfan şi de tată. Va fi crescut de rudele apropiate, mai ales de bunica sa Maria care era văduvă.
Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani – Hotin şi liceul la Cozmeni –Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.
În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi ca să-l facă preot, dar el simţindu-se chemat de Dumnezeu la viaţa de mănăstire, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!".
După un an, în luna iunie tânărul Ilie, lucrând la câmp, se ruga cu lacrimi să-i descopere Dumnezeu ce cale să urmeze. Atunci deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea!". Din acea clipă n-a mai avut odihnă în suflet până nu a plecat la mănăstire.
Cu binecuvântarea duhovnicului său, arhimandritul Eugen Laiu, şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi călăuzit de Sfântul Duh, a intrat în obştea mănăstirii Neamţ. Aici, stareţul mănăstirii episcopul Nicodim Munteanu, l-a primit cu dragoste, l-a binecuvântat, l-a dus în faţa icoanei făcătoarei de minuni a Maicii Domnului şi i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Tânărul Ilie şi-a îndeplinit aceste ascultări cu tăcere, smerenie şi ascultare.
Între anii 1934 – 1935 face stagiul militar la Dorohoi, ca infirmier, îngrijind cu dragoste şi milă pe cei bolnavi. După terminarea armatei, se reîntoarce la mănăstirea Neamţ unde îşi reia ascultările primite la intrarea în mănăstire.
La 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare din Săptămâna Sfintelor Patimi, rasoforul Ilie primeşte tunderea în monahism din mâinile episcopului Valerie Mogan, noul stareţ al mănăstirii, primind numele de Ioan.
În noiembrie 1936 împreună cu alţi doi monahi, Claudie şi Damaschin, monahul Ioan pleacă în Ţara Sfântă pentru a se închina la Locurile Sfinte. După ce se închină la toate sfintele locuri cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea mănăstirii Sfântului Sava din pustiul Iordanului. Întorcându-se însoţitorii săi în ţară, monahul Ioan se nevoieşte la mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, unde a primit ascultarea de paracliser. În această ascultare el se îngrijea de biserică, de prescuri sau suna clopotul de slujbă. Alături de aceasta mai era şi infirmierul mănăstirii, îngrijându-se de călugării bolnavi sau bătrâni, de numeroşii arabi şi beduini bolnavi sau răniţi în război.
Astfel, monahul Ioan era ziua în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multă rugăciune, cu metanii, cu lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi a Sfinţilor Părinţi. Pe lângă aceste nevoinţe, traducea din limba greacă scrierile Sfinţilor Părinţi şi fiind înzestrat de Dumnezeu cu darul scrierii, compunea învăţături şi versuri duhovniceşti. Acestea le dădea celor care veneau la el sau pelerinilor români care veneau să se închine la Locurile Sfinte. În anii 1939 – 1940 se nevoieşte împreună cu un ucenic de-al său român în pustiul Qumran, într-o peşteră aproape de Marea Moartă. Aici îl cunoaşte pe monahul Ioanichie Pîrîială care îi va deveni ucenic şi va rămâne lângă el până la trecea la cele veşnice.
În vara anului 1960, era tare bolnav și suferea cu multă răbdare și niciodată nu se tânguia, ci se ruga neîncetat.
Simțindu-și aproape sfârșitul vieții pământești, miercuri, 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineață, la ora 5, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, fiind în vârstă de 47 de ani.
După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de Amfilohie, egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe. Astfel începând slujba prohodului au venit din pustie multe păsări, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeți să mănânce.
Acum însă nu veniseră să primească hrană ci erau trimise de Dumnezeu spre petrecerea cuviosului spre mormânt. Toți cei de față la înmormântare au considerat această o minune pentru sfințenia Cuviosului Ioan. Timp de 20 de ani mormântul sau a fost îngrijit în peștera de ucenicul lui, monahul Ioanichie.
Între timp, pustnicul Pavel, ce se nevoia aproape de dansul, plecând misionar în America, după mulți ani, dorea să-l vadă. Într-o noapte l-a visat pe Cuviosul Ioan care i-a spus: Dacă vrei să mă vezi, vino la Peștera Sf. Ana din puștiul Hozeva și mă vei vedea. Așa încât, ieromonahul Pavel, îndemnat de Duhul Sfnat, a venit în Israel cu un grup de pelerini, dorindu-și să-l vadă pe părintele Ioan. Dar auzind că este răposat de 20 de ani, s-a dus la peștera să se închine la mormântul lui. Și dorind să-i sărute osemintele, după îndelungă stăruință a primit îngăduință să deschidă mormântul. Și, ridicând capacul, a ieșit o mireasma bună, iar trupul Cuviosului Ioan împreună cu îmbrăcămintea se aflau cu totul întregi, ca semn că l-a preamărit Dumnezeu și l-a numărat în ceata sfinților pentru nevoință și sfințenia vieții sale pe pământ. Aceasta a fost o mare minune petrecută la 8 august 1980.
Apoi, la 15 august 1980, egumenul Amfilohie i-a pregătit o raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a așezat în raclă cu mare cinste și l-a dus în procesiune, împreună cu câțiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim și cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitu; și i-au depus sfintele moaște în biserica cu hramul Sfântul Ștefan, din incinta mănăstirii, unde se află și moaștele Sfântului Gheorghe Hozevitul.
Cuviosul Ioan este cinstit de toți ortodocșii că sfânt, mai ales în România, Grecia, Cipru și Țară Sfântă.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului Ioan Iacob, cunoscută și cinstită de evlavia poporului, l-a canonizat că sfânt la data de 20 iunie 1992, sub numele de "Sfântul Cuvios Ioan de la Neamț - Hozevitul", hotărând pentru prăznuire ziua de 5 august, data mutării lui la cele veșnice.
IMNUL ROMÂNESC
(scris de Sf. Ioan Iacob, Din pragul anului 1956)
Acum, ori niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi arma sfântă-n mâini.
În rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci "arma mântuirii"
Mereu s-o mânuiţi!
Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul "Maicii Voastre"
Cele duhovniceşti!
În pavăza credinţei
Fiind adăpostiţi,
La vremuri de războaie
Veţi fi nebiruiţi.
Tot neamul de pe lume
Şi "cel de sub pământ"
De s-ar scula-mpotrivă
Va fi de voi înfrânt.
Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
În "plaiul cel dorit".
De somnul nesimţirii
Să nu mai dormitaţi
Că "zorii mântuirii"
S-arată la Carpaţi.
Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!
Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc
Să punem Semnul Crucii
Pe steagul românesc!
Pe tronul cel din sufler
S-avem necontenit
Icoana prea cinstită
A Regelui mărit!
De vom păzi unirea
Şi "Crezul din Strămoşi",
Vom fi şi jos, în lume
Şi-n ceruri glorioşi!
În scumpa noastră ţară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune,
Cu nume secular.
Din groapa stricăciunii
Săpată de tiran
Se va scula cu slavă
"Răsadul lui Traian".
Deci, azi, ca niciodată,
Să ne vădim "Creştini"
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
