Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, recunoaște că întârzierile la plata orelor remediale sunt „nepermis de mari”.
Sorin Cîmpeanu a dat asigurări sâmbătă, la Iași, că aceste sume vor fi achitate în integralitate.
„În opinia mea, întârzierile au fost nepermis de mari, chiar dacă au existat justificări. Întârzierile sunt inadmisibile, dar, din punct de vedere legal, vă asigur că am făcut toate demersurile pentru ca aceste plăţi să se realizeze în cel mai scurt timp. Programul de ore remediale este un program extrem de important pentru a compensa pierderile suferite de către elevi, este un program pe care dorim să-l continuăm pe întreg parcursul anului şcolar viitor. Este un program care presupune două componente: o dată până la nivelul de învăţământ gimnazial şi a doua componentă – învăţământ liceal prin Programul ROSE”,
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației
El a adăugat că toate sumele vor fi plătite.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vrei o carieră în Jandarmerie? Se fac recrutări pentru admiterea în unitățile de învățământ
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru sala de sport a unei școli din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Apare un nou tip de angajați: Femeile care fac curățenie, bonele sau îngrijitorii de curți
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Schimbări de temperatură anunțate de meteorologi: CUM va fi vremea de Florii
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Jandarmeria Botoșani recrutează candidați pentru concursul de admitere: Sute de locuri disponibile
Diana Arici
Apr 25, 2024