Zeci de persoane au protestat ieri, nemulţumiţi de cum au fost realizate lucrările de reabilitare a unui drum naţional.
Este vorba despre drumul naţional 29A, Suceava – Dorohoi. Protestatarii, majoritatea lor şoferi, s-au declarat total nemulţumiţi de faptul că maşinile le sunt distruse de criblura pe care firma care realizează lucrările a turnat-o pe drum. După ani de zile în care atât cetăţenii, cât şi conducerea primăriei au făcut numeroase sesizări cu privire la starea foarte proastă a acestui drum, oamenii au avut o speranţă că lucrurile se vor îndrepta atunci când constructorul a început frezarea drumului.
Numai că nu după mult timp, locuitorii din Adâncata dar şi şoferii care fac acest traseu, s-au trezit că în locul unui nou asfalt turnat pe drum, soluţia aleasă a fost un tratament dublu invers cu bitum modificat în două straturi, sau mai simplu, pe drum a fost turnat un strat de piatră concasată. Pe un astfel de drum ar urma să se circule în următorii doi ani. După acest termen, pe DN 29 A, prin Adâncata şi Zvoriştea, ar urma să fie turnat un strat de asfalt.
Oamenii reclamă faptul că piatra concasată turnată pe drum nu a acoperit gropile
Imediat după realizarea lucrărilor au început să apară şi nemulţumirile oamenilor, care au reclamat faptul că piatra concasată le sparge parbrizele de la maşini, dar şi că soluţia aleasă nu a rezolvat problema gropilor de pe acest drum. Astfel se face că ieri dimineaţă, zeci de locuitori din Adâncata au reclamat faptul că pe tronsonul DN 29 din judeţul Botoşani a fost turnat un strat de asfalt, în timp ce pe porţiunea din judeţul Suceava s-a apelat la tratamentul cu piatră concasată.
„De ce de la Vârful Câmpului la Dorohoi s-a turnat covor asfaltic şi la noi s-a făcut o asemenea porcărie? Nu este acelaşi drum?”, s-a întrebat unul dintre protestatari.
Adunaţi în faţa primăriei din Adâncata, protestatarii au vrut să blocheze DN 29, fiind convinşi în cele din urmă de jandarmi să renunţe la această acţiune. La faţa locului au ajuns şi subprefectul judeţului Suceava, Silvia Boliacu, şi şeful Secţiei Drumuri Naţionale Suceava.
După discuţiile cu protestatarii, care au avut loc atât la Adâncata, cât şi la Prefectura Suceava, Silvia Boliacu a spus că a solicitat Direcţiei de Drumuri şi Poduri Iaşi să trimită o echipă de specialişti pe acest tronson de drum pentru a preleva probe şi a stabili dacă firma care a realizat lucrările a respectat proiectul.
„De asemenea, am transmis Direcţiei Regionale şi faptul că oamenii au sesizat faptul că a fost turnat stratul de criblură fără să se astupe şi gropile de pe drum. Contractul de execuţie a lucrărilor se termină la finalul lunii septembrie şi din acest motiv am solicitat ca cei de la Iaşi să vină şi să stabilească dacă s-a respectat proiectul”, a spus Silvia Boliacu pentru Monitorul de Suceava
Ea a mai precizat că a dispus ca un echipaj de poliţie să acţioneze în permanenţă pe acest tronson al DN 29, astfel încât şoferii să nu mai circule cu viteză pe zonele unde a fost turnat pietriş concasat. Trebuie spus că lucrările pe acest tronson de drum sunt realizate de firma Luconsa Galaţi, care trebuie să asigure o garanţie de doi ani.
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Succes german pe buletinele de vot de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Cum te ajută un laptop 2-în-1 să fii mai productiv la muncă?
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Accident într-o intersecție din Botoșani: Biciclist lovit de o mașină
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024