Prezent într-o emisiune la postul național de televiziune copilul din Botoșani și-a exprimat una dintre dorințe.
Rareș Prisacariu, copilul minune din Botoșani care a făcut sala să plângă cu un discurs patriotic la ”Românii au talent”, împreună cu mama lui au fost invitați în emisiunea ”La Măruță”, moderată de actrița Adela Popescu.
Băiețelul a avut o cerere pentru cei de la Pro TV și a povestit cum a învățat el să citească când avea mai puțin de 4 ani.
„Aș vrea să vă spun cu mândrie, dacă aș avea un vis…Eu mă uit foarte, foarte des la vremea de pe Pro TV. Aș dori ca Botoșaniul să fie pe harta de la meteo, pentru că-l nu văd niciodată. Nu văd niciodată scris BT acolo. Și dacă aș avea un vis este asta, să scrie acolo orașul meu”,
a cerut Rareș Prisacariu.
Dorința lui Rareș a luat-o prin surprindere pe Adela Popescu, prezentatoarea emisiunii, care i-a promis copilului că va face o petiție către trust cu solicitarea acestuia: ”O să facem o petiție!”
La scurt timp, la rubrica „meteo” de la ProTV a apărut și județul Botoșani pe harta României.
„Aseară mi s-a împlinit un vis, acela de a vedea județul Botoșani pe harta meteo de la ProTV. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru pentru mine și pentru botoșăneni. Sunt fericit!”, a scris Rareș Prisacariu.
Copilul a devenit cunoscut în toată România și a stârnit și numeroase discuții după prestația avută la concursul „Românii au Talent”.
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024