Societatea aflată sub tutela Consiliului Local Botoșani a pierdut jumătate din bătălia ce se dispută la Consiliul Județean pentru ”noua eră” a deșeurilor în care va intra județul Botoșani. De operarea rampei ecologice de la Stăuceni ar urma să se ocupe o firmă din Pitești, declarată câștigătoare la licitația organizată de CJ Botoșani.
Firma piteșteană a venit însă cu un preț mult mai scăzut față de cea stabilită de consultant. Adică 29, 9 milioane față de 42, 7 milioane de lei.
Tocmai această scădere a ridicat o semne de întrebare perdanților.
”Destul de interesant. O ofertă cu 30% mai scăzută decât cea estimată. Am discutat cu colegii mei și am comentam că din tariful pe care l-au ofertat spre depozitare cei de la Girexim de 27,21 de lei pe tonă, 21 de lei este fondul de depozitare, mai rămân 6,2 lei pe tonă să se descurce cu lucrările. Așteptăm să vedem și noi cum se vor descurca”
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA
Mai mult, șeful societății de salubritate a orașului care a depus o ofertă apropiată de pragul de 40 de milioane de lei susține că ulterior tariful licitat nu poate fi majorat.
”În continuare rămâne întrebarea. Ori consultantul a făcut o estimare nereală, ori Girexim a găsit soluții pentru a putea să presteze activitatea. Dacă te duci cu 30% mai mic decât cât spune un consultant, dar, în sfârșit, asta este. Cred că s-au respectat toate prevederile legale privitoare la delegarea și alegerea ofertantului câștigător. Așteptăm să vedem când primim comunicarea, ce măsură vom lua”
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA
Societatea Urban Serv nu va depune contestație la această licitație pentru partea de operare a rampei de la Stăuceni. (G.E.)
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024