Ştiri
Răspunsul genial dat de șoferul care l-a târât cu mașina pe polițistul care încerca să-l oprească - VIDEO

Film de acțiune într-o localitate din Botoșani. Un polițist a fost târât cu portiera mașinii de un șofer pe care îl oprise la un control.

Cel aflat la volan, un tânăr de 20 de ani, era băut și fără permis. Mai mult, în momentul în care a fost oprit pentru control a demarat în trombă, cu unul dintre agenți agățat de vehicul.

 

Lipsa de experiență la volan și-a spus cuvântul: mașina s-a răsturnat pe un drum pietruit. Pasagerul care-l însoțea pe fugar a reușit să se facă nevăzut, relatează stirileprotv.ro.

 

Polițist: „Ce ai băut?”

Șofer: „Două, maxim trei beri.”

Polițist: „Mai erai cu cineva în mașină?”

Șofer: „Mai era un băiat, dar vă jur că nu îl cunosc.”

Polițist: „Ai permis? De ce ai urcat la volan?”

Șofer: „De prost.”

 

Incidentul a avut loc duminică seară în comuna Gorbănești. O ambulanță și polițiștii rutieri se aflau în zonă, după un accident minor în care a fost implicat un biciclist.

 

Au oprit pentru control vehiculul condus de tânăr, care mai avea pe cineva în dreapta.

 

În momentul în care li s-au cerut documentele, șoferul a demarat în trombă.

 

L-a agățat pe un agent, care a căzut pe șosea, dar s-a ridicat rapid și a pornit după fugar.

 

”Nu s-a supus solicitărilor de a înmâna documentele și a plecat de pe loc, procedandu-se la urmărirea sa pe o distanță de 4 km”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

Cei doi tineri s-au răsturnat cu mașina, dar nu au pățit mare lucru. Pasagerul a spălat putina, în schimb șoferul a fost prins.

 

 

”De ce ai plecat? De prost!”

 

”Reporter: Când a vrut poliția să te oprească, de ce ai plecat?

Tânăr: De prost. Mai degrabă rămâneam.

Reporter: Știi că ai lovit și un polițist?

Tânăr: Nu l-am lovit.

Polițist: Ba m-ai lovit… cu portiera”.

 

Pe numele tânărului de 20 de ani a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni.

 

”Acesta nu poseda permis de conducere, se afla sub influența băuturilor alcoolice și conducea un autoturism neînmatriculat”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

Daca polițistul lovit va depune plângere este posibil ca tânărul să fie acuzat și de ultraj.

 

Tânărul a fost dus la spital în cătușe, pentru recoltarea de probe. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni, iar luni seară a fost dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

 

Celălalt pasager nu a fost identificat încă.

 

Video AICI

 

loading...
URMĂRIRE în trafic după un bezmetic, șoferul a făcut accident în timp ce fugea de polițiști
Hârb de mașină oprit de Poliție, șoferul a primit o amendă de peste 4.000 de lei

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
A scris și o carte! FC Botoșani a transferat unul dintre cei mai inteligenți jucători din lume
Macedoneanul David Babunski (26 de ani), crescut în faimoasa academie a Barcelonei, La Masia, a ajuns la FC Botoșani în martie anul acesta, chiar înainte de întreruperea forțată din Liga 1.
Mari probleme pentru compania cu cel mai mare magazin din Uvertura Mall
H&M va închide 170 de magazine anul acesta, din cauza pierderilor înregistrate pe fondul pandemiei de Coronavirus, retailerul suedez anunțând că se va concentra pe comerțul online.
Botoșăneancă moartă în Sicilia, apel pentru găsirea rudelor din România
O femeie cu vârstă de 57 de ani a decedat în Italia, iar autoritățile din ”Cizmă” îi caută asiduu rudele.
Explozie într-o bucătărie, femeie cu multiple arsuri preluată de SMURD
În urma cu puțin timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost sesizat despre producerea unei explozii de butelie urmată de incendiu într-o bucătărie de vară din comuna Dersca.
10 terase și nu numai amendate în prima seară de controale anti Covid – VIDEO & FOTOGALERIE
Autoritățile și-au pus în practică promisiunile și vineri seară au ieșit într-o amplă acțiune de control pentru a vedea dacă și cum sunt respectate măsurile împotriva răspândirii coronavirusului în Starea de Alertă.
Recomandări valoroase pentru creșterea potenței
(P) Problemele de potență sunt un subiect tabu pentru majoritatea bărbaților, dar din fericire, pentru rezolvarea acestora exista numeroase suplimente si pastile potenta naturale, care nu va pun sanatatea in pericol si au multe alte beneficii.
Ce se întâmplă la expirarea unui certificat SSL?
(P) Certificatele SSL au o durata de viata relativ scurta si va pot proteja website-ul  pana la doi ani inainte de a expira. Monitorizarea datei de expirare este foarte importanta; daca nu va reinnoiti certificatul SSL la timp pregatiti-va pentru ce e mai rau - temutul mesaj de avertizare de securitate din browsere.
Primul cartier autonom din Botoșani - Alfa Park Residence
(P) Un proiect rezidențial ce implică o dezvoltare rezidențială impresionantă, dezvoltat de grupul de firme Electroalfa.
Măsuri extreme la Botoșani din cauza exploziei de Covid-19: Sute de polițiști și jandarmi plus o mulțime de instituții merg la terase, în piețe și centre comerciale
Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, începând din această seară, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali vor verifica respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
inpuff.ro
Loading...
Bărbatul suspect de COVID care a dispărut din spital a fost GĂSIT, ce le-a spus polițiștilor
Polițiștii au fost alertați de către personalul medical.
Zilele Casei Enescu, în această vară, pentru copiii de la Mihăileni
Un nou proiect va fi demarat în cadrul programului transversal Educaţie pentru Patrimoniu cu componenta de meşteşuguri adăugată.
ALERTĂ: Meteorologii au anunțat Cod Roșu în județul Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu scurt timp o alertă de Cod Roșu pentru mai multe localități din județul Botoșani.
Oficial: CE se întâmplă cu concediile medicale
Măsura este motivată prin necesitatea debirocratizării în acordarea concediilor medicale.
O copilă de 13 ani a născut după ce s-a iubit cu un bărbat cu 12 ani mai mare, tatăl copilului a ajuns pe mâna procurorilor
Chiar dacă magistrații botoșăneni au concluzionat că raporturile sexuale au avut loc cu acordul minorei, tânărul de 25 de ani răspunde în fața legii.
Loading...
DOLIU la Inspectoratul de Jandarmi: A murit un fost comandant
Jandarmii botoșănenii sunt în doliu după moartea unui fost comandant.
Iftime se ia de Moruțan: Nu mai spune nimic ca mare fotbalist
Olimpiu Moruțan a fost criticat de Valeriu Iftime, fostul său patron de la FC Botoșani, toate acestea deoarece nu reușește să se impună în primul 11 al vicecampioanei României.
COVID încă face parte din viața noastră – CAZURILE de la Botoșani în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 3 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.166 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Pro România și-a prezentat noi candidați cu mici contre politice: Este o nucă tare - LISTA
La sediul partidului, Mihaela Huncă și-a prezentat o nouă serie de candidați la funcția de primar.
COD PORTOCALIU la Botoșani: Ploi torențiale, fulgere și vijelii
Agenția Națională de Meteorologie (ANM) are o nouă avertizare ce vizează printre altele și județul Botoșani.
Eltrans a obținut LICENȚA de transport pentru noile autobuze – GALERIE FOTO
Compania de transport public local a anunțat în urmă cu puțin timp că a mai parcurs o etapă importantă pentru introducerea în municipiu a celor 9 autobuze achiziționate anul acesta.
Cum poate fi genial așa ceva? Cum puteți folosi acest cuvânt în cazul de față?Dacă am ajuns să considerăm că răspunsul unui inconștient este genial, vai de presa noastră.Critica-l, nu-l ridica în slăvi dragă presă, că dacă te ia pe tine pe capotă, nu știu cât de "genial" te vei simți!!!
30 iunie 2020, 09:33
zenda.ro
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Faceți-l așa cum e că, dacă se ajunge la exproprieri, nu se mai termină nici într-o sută de ani drumul ăsta. Faceți-l așa și după aceea vedem noi și cu a treia bandă”,Cristian Achiței, deputat, despre drumul ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8378 lei
USD
Dolarul SUA
4.3085 lei
CHF
Francul elveţian
4.5522 lei
GBP
Lira sterlină
5.3598 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0080 lei
XAU
Gramul de aur
245.7662 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2489 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3768 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9856 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1736 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1815 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6492 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.