Controale efectuate printre taximetriști.
La data de 3 august 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Administrației Județene a Finanțelor Publice și Autorității pentru Protecția Consumatorului, precum și cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Municipiului Dorohoi au acționat pe raza municipiului Dorohoi, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și folosirea forței de muncă fără forme legale în domeniul transportatorilor în regim TAXI.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 23 de entități economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei și au fost confiscați aproximativ 1.400 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
RAZIE cu polițiști și jandarmi: Șoferi amendați, marfă confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Zeci de botoșăneni drogați au ajuns la Urgențe
Oana Sava
Mar 29, 2024
4 lucruri de făcut atunci când accesezi un credit de nevoi personale
Sergiu Bălășcău
Mar 29, 2024
Bărbat prins de polițiști cu străini în mașină
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
3 lucruri de care este bine să ții cont atunci când achiziționezi un apartament vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024