Cătălin Flutur, directorul societății Locativa, a avut un drept la replică referitor și la declarațiile primarului Cosmin Andrei, cu privire la vânzarea locuințelor ANL.
A arătat că aceste apartamente nu pot fi vândute atât timp cât nu există permisiunea Consiliului Local, nominal pentru fiecare persoană care dorește să cumpere locuința ANL.
„Nici până în ziua de astăzi, 16 aprilie, nu avem hotărârile de vânzare ale apartamentelor ANL care să-mi vină de la Primărie comunicate și cu viza Prefecturii. Deci nu aveam ce vinde atât timp cât nu aveam o hotărâre definitivă. Ca să vând, trebuie să am hotărârea de vânzare, i se vinde lui Popescu, care stă în Bucovina, cu atât, hotărârea de CL cu avizul Prefecturii”,
Cătălin Flutur, director SC Locativa SA
Ba, mai mult decât atât, fostul primar susține că actualul edil șef ar fi trebuit să cunoască acest aspect în condițiile în care a votat Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a stabilit că orice vânzare de locuință se face cu vot în plenul municipal.
„E tot o problemă pe care au făcut-o colegii noștri social-democrați care spuneau că trebuie numaidecât cu HCL și în formă autentică. Noi pe lege știam că se vând și altfel, dar dacă ei ne-au blocat, asta-i treaba, au fost majoritari, au aprobat Hotărârea și a trecut. Acea Hotărâre, normal trebuie să fie comunicată și aici: vinde-i lui Popescu. Numai că noi nu am primit, nu suntem în posesia a niciunei Hotărâri, ca să pot vinde un apartament, indiferent cine e persoana respectivă”,
Cătălin Flutur, director SC Locativa SA
Cosmin Andrei a adus reproșuri societății Locativa cu privire la faptul că nu demarează procedura de vânzare a locuințelor ANL, fiind deja mai multe procese deschise de chiriași. Mai mult, chiar Agenția Națională de Locuințe ar fi impus un termen de 90 de zile pentru aceste tranzacții de spații locative.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O nouă ediție a Festivalului-Concurs de Colinde „O, ce veste minunată”: UNDE are loc anul acesta
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
FC Botoșani, remiză albă în 10 oameni cu Oțelul lui Dorinel Munteanu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Poliția Animalelor, acțiune într-o comună din Botoșani: Proprietari de câini agresivi AMENDAȚI
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Hram, meciuri și Balul Bobocilor la sfârșit de săptămână: MESAJUL jandarmilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024