Ştiri
S-a cerut demisia şefului de la Drumuri după anularea licitaţiei pentru Botoşani - Târgu-Frumos: Bătaie de joc față de botoșăneni și față de Moldova

A doua zi după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat oficial anularea licitaţiei pentru modernizarea drumului Botoşani – Târgu-Frumos nu au reacţionat doar social-democraţii, ci şi liberalii.

Aceştia din urmă au făcut-o prin vocea deputatului Cristian Achiţei, cel care de-a lungul timpului a avut numeroase dispute cu PSD-iştii pe seama investiţiei, trăgând mai multe semnale de alarmă că reabilitarea nu va avea loc şi că promisiunile guvernanţilor sunt deşarte.


Cristian Achiţei a trimis o declaraţie de presă pe care o prezentăm integral mai jos cu precizarea că intertitlurile ne aparţin.

 

„De ce au fost necesare 4 luni, plus încă două prelungiri de câte o lună pentru a constata lacunele invocate în comunicat din documentele ofertanților?”

 

Anularea licitației pentru modernizarea Drumului Național 28B Tg. Frumos-Botoșani este:


- expresia neputinței guvernului  PSD de a produce investiții majore, strategice, pentru județul Botoșani și pentru zona Moldovei;


- expresia incompetenței șefilor CNAIR de a gestiona din toate punctele de vedere o licitație publică;


- expresia haosului fiscal emanat de mințile celor care conduc azi România.


Aștept cu mare interes și îi cer lui Neaga Narcis să facă publică decizia de anulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, însoțită de justificarea anulării procedurii de atribuire, în termen de 3 zile de la adoptarea deciziei de anulare, așa cum prevede Art. 123, alin. (2) din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice.


Săraca CNAIR ”a fost nevoită” să anuleze procedura, spune comunicatul trimis presei. La Art. 212, alin. (1) din legea amintită sunt prezentate cazurile când autoritatea contractantă ”are obligația” de a anula procedura. Să lăsăm deci bocetele și să vedem justificarea, conformă cu prevederile legii!


De ce au fost necesare 4 luni, plus încă două prelungiri de câte o lună pentru a constata lacunele invocate în comunicat din documentele ofertanților?

 

„Suntem amenințați într-un stil bolșevic”

 

CNAIR este foarte sigură, în același comunicat, că va relua licitația fix pe 4 februarie 2019, asta după un an de brambureală și haos în termene. Ciudat cum se știe dintr-odată așa de exact această dată. Nu va contesta nimeni anularea procedurii?


Același Neaga ne mai spune în comunicat că CNAIR ”se va organiza” (din nou la timpul viitor…) ”pentru ca lucrările să înceapă cât mai repede” (adică din nou la anul).

 

Fără îndoială că acest individ nu înțelege nimic despre importanța acestui proiect.


Știu și eu, după cum cred că știe oricine, că ”finanțarea proiectului este asigurată”. Am fost unul dintre cei trei autori ai amendamentului adoptat în decembrie 2017 la Legea Bugetului de Stat pentru ca acest obiectiv să obțină finanțare, așa că nu e cazul să îmi amintească Neaga Narcis (foto centru, între Doina Federovici şi Costică Macaleţi), lăudându-se cu o ”realizare” care nu îi aparține.


Ce este cel mai grav e faptul că la sfârșitul comunicatului suntem amenințați într-un stil bolșevic și ni se spune să tăcem, ”dacă nu ne documentăm temeinic în prealabil”.

 

„Nu am de gând, sub nicio formă, să înghit în liniște bătaia de joc față de botoșăneni și față de Moldova”

 

Tovarășe Neaga, tovarăși pesediști, nu am de gând să obosesc în bătălia pentru modernizarea infrastructurii rutiere botoșănene, de care vă bateți joc continuu, mințind oamenii prin comunicate.


Sunteți singurii care creați confuzie permanent, aruncând tot felul de termene și explicații în spațiul public, găsind tot felul de vinovați, în afară de voi, cei care sunteți la butoane și puteți lua decizii.


Aștept deci cu mare interes și cer public demisia marelui șef peste drumurile din România, Neaga Narcis.


Nu am de gând, sub nicio formă, să înghit în liniște bătaia de joc față de botoșăneni și față de Moldova.


Aruncăm, din păcate, la gunoi anul 2018, se va pierde și anul 2019, iar pesediștii vor începe curând să ceară voturi pentru cât de frumos au știut să ne mintă.


Sper din tot sufletul să fie executați electoral pentru țeapa pe care au tras-o tuturor botoșănenilor în decembrie 2016.


Bătălia pentru DN 28B, ca și pentru restul infrastructurii rutiere botoșănene, continuă! Modernizarea DN 28B a fost dintotdeauna și continuă să fie prioritatea numărul 1 a mandatului meu.

 

P.S.: Apropo, vrem un comunicat de la PSD și în privința Drumului Strategic, care nu a fost scos încă la licitație de CJ-ul condus de pesediști. Acolo sunt alte bătălii (chiar fizice) carenu au nicio legătură cu așteptările botoșănenilor.

 

loading...
Șefa PSD-ului dă vina pe drumari și pe firme pentru blocarea investiției la Botoșani - Târgu-Frumos: Nu mai este treaba politicului
LOVITURA ANULUI: Licitaţia pentru drumul Botoşani – Târgu-Frumos ANULATĂ după doi ani de promisiuni deşarte

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
5 milioane de euro solicitați de PSD pentru extinderea ambulatoriului de la Spitalul Județean
Medicul parlamentar Tamara Ciofu a făcut un apel la colegii liberali din Senat și Camera Deputaților pentru susținerea unui amendament la legea bugetului de stat din anul 2020.
Femeia modernă face videochat legal la Studio20
(P) Cine spune ca nu face destui bani la locul de munca nu a incercat niciodata sa faca videochat legal. Aceasta meserie ca oricare alta este reglementata prin lege inca din anul 2003 in tara noastra si poate fi practicata de orice tanara cu varsta de peste 18 ani.
GRIJĂ mare, părinți: Val de copii la Urgențe din această cauză
În jur de 80 de copii ajung zilnic la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) a Spitalului Județean Mavromati cu diverse afecțiuni.
Acceptă o ofertă bună de angajări videochat și te vei bucura de câștiguri de până la 10.000 de dolari pe lună!
(P) Iti doresti un loc de munca, dar esti dezamagita de toate ofertele de angajari pe care le gasesti? Inseamna ca pana acum ai ignorat anunturile de angajari in videochat! Probabil ai crezut ca studiourile fac promisiuni pe care apoi nu le mai respecta, insa daca vei alege cel mai bun studio de videochat din Romania, nu trebuie sa iti faci nicio grija. Toate beneficiile sunt reale!
Mesajul tinerilor din Botoșani: Alege să faci ce este corect, chiar dacă poate fi dificil! - FOTO
Tinerii din Botoșani au participat la dezbateri pe tema corupției.
Liberalii au găsit director pentru CAS, cei de la ALDE au altă surpriză plus o șefă la altă instituție
Pe lângă comunicatul privitor la scuzele așteptate de la liderii PNL, cei de la ALDE critică și negocierile purtate pentru împărțirea politică a funcțiilor din fruntea instituțiilor publice deconcentrate.
Comunicat PSD: PNL și-a dat arama pe față! Liberalii se ceartă între ei, dar și cu ALDE pe felul în care să pună stăpânire pe instituțiile care ar trebui să fie în slujba botoșănenilor!
Liberalii și partenerii lor de la celelalte partide continuă să facă negoț și să tranzacționeze între ei posturi de directori, inclusiv posturile de prefect și subprefect, care sunt funcții apolitice.
Doi huligani de 17 și 18 ani s-au distrat cu mormintele din Cimitirul Eternitatea – GALERIE FOTO
Tinerii botoșăneni șochează din nou. Stăpâniți de același teribilism ca la precedentele cazuri, doi băieți din Botoșani au distrus mai multe locuri de veci din Cimitirul Eternitatea.
Se pregătește o plângere penală la DNA pe numele unui cunoscut medic botoșănean
Totodată, se anunță dezvăluiri despre corupția din două spitale.
Înregistrarea unei mărci la OSIM înseamnă asumarea calității produselor și serviciilor
(P) Cand principiul calitatii produselor si serviciilor este respectat, firmele care il considera centrul activitatii lor trebuie sa isi inregistreze marca la OSIM. Implementarea culturii calitatii si inregistrarea unei marci in Romania este putin mai costisitoare, dar reuseste sa fidelizeze clientii exigenti, care accepta sa achite bani in plus, doar ca sa fie siguri ca ei si cei dragi nu vor avea de suferit consumand produsele respective.
ALDE vrea SCUZE publice de la Flutur și Șoptică după ieșirea lui Rotundu: Nu vom tolera jignirile
Imediat după comunicatul public transmis presei de Cătălin Rotundu, secretarul general al PNL Botoșani, a venit și replica celor de la ALDE.
Bărbat ajuns la Urgențe după ce și-a înfipt un cui în frunte
Un botoșănean a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati  luni la amiază după ce și-a înfipt un cui în frunte.
Un economist la Mavromati plătit cât doi ingineri la un loc - LISTA locurilor de muncă vacante
Studiile superioare nu mai garantează, la Botoșani, un salariu decent. Astfel, un inginer ajunge să fie plătit la același nivel cu un îngrijitor de clădiri și cu mai puțini bani decât un croitor cu 8 clase.
Femeie din Botoșani OMORÂTĂ pentru un telefon și câțiva bani
O femeie din județul Botoșani a fost ucisă de un individ care ar fi încercat să o jefuiască.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident MORTAL - FOTO
Accident grav, în această dimineață, soldat cu moartea unei persoane și avarierea unui autoturism și a unui camion.
Weekend plin de bețivi la volan, toți au fost scoși din trafic de polițiști
Botoșănenii care au fost prinși beți la volan sunt cercetați penal.
Județ răscolit de polițiști în miez de noapte, peste 100 de persoane legitimate
Controale au avut loc și în unități economice din județul Botoșani, amenzile ajungând la 18.000 lei.          
Ca la 20 de ani: O botoșăneancă a urcat la volan, când a coborât avea dosar penal
Tânăra în vârstă de 20 de ani a crezut că o plimbare cu mașina nu va atrage atenția polițiștilor.
Au tras pe dreapta o mașină, botoșănean scos în cătușe și dus direct la închisoare
Bărbatul va petrece după gratii 9 luni şi 243 de zile.
Parcul Cornișa, la un pas de a primi un important premiu național: Sper din tot sufletul că voi veni acasă cu un rezultat frumos pentru Botoșani
Premiile se vor acorda în această seară, în prezenţa preşedintelui României, cu participarea prim-ministrului şi a mai multor membri ai guvernului.
Jigodii ordinare,HUOOO MACALETI
24 ianuarie 2019, 17:07
Demisia menajerei si a ciumelor incompetente!
23 ianuarie 2019, 21:12
kurtmann.ro%20
Sondaj
Se va schimba România în bine după votul de la prezidențiale?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Organizația PSD Botoșani, după turul al doilea de scrutin, se situează ca și scor electoral pe locul 6 pe țară. Ne-am păstrat practic locul în ierarhia organizațiilor județene, am crescut un loc, dacă la alegerile ...
fashiondays.ro
inpuff.ro%20
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7777 lei
USD
Dolarul SUA
4.3149 lei
CHF
Francul elveţian
4.3590 lei
GBP
Lira sterlină
5.6840 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9783 lei
XAU
Gramul de aur
203.0272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2471 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4404 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9453 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2552 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1872 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6394 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.