Premierul Ludovic Orban precizează că nu a existat niciodată vreo dispoziție către îndeplinirea unui plan de amenzi.
Și a avut în acest sens o discuție cu oficiali din MAI, în cadrul căreia a recomandat mai multă politețe din partea forțelor de ordine și punerea accentului pe prevenție, scrie Observator.
Premierul a declarat că a solicitat instituțiilor din subordinea MAI să corecteze cazurile în care s-au făcut abuzuri, dacă acestea există.
"Am avut dialog extrem de serios cu cei care conduc Ministerul Afacerilor Interne, cu cei care conduc Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră, iar cuvântul de ordine care a fost dat către poliţişti a fost măsură, politeţe, o abordare cât de poate de serioasă a necesităţii implementării măsurilor luate. Pe de altă parte, nu a existat niciodată o dispoziţie care să fie dată în sensul de a se da amenzi la kilogram, în sensul de a da plan de amenzi. Nu există o astfel de decizie. Dacă mai există abuzuri pe plan local, am solicitat conducerii instituţiilor din subordinea MAI să corecteze astfel de situaţii şi atunci când se dă o amendă sau se ia decizia de constituire a unui dosar penal să se facă cu motive extrem de solide şi extrem de serioase”,
a precizat Ludovic Orban
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean prins BEAT la volan: Polițiștii i-au oprit plimbarea
Redacția Botoșăneanul
Apr 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 30, 2024
Dosar penal după o oprire în trafic: „Șoferul” găsit cu probleme la control
Redacția Botoșăneanul
Apr 30, 2024