Ştiri
Sărbătoare la Mănăstirea Coșula din județul Botoșani, cu înalt ierarh și oaspeți din Neamț

Mănăstirea Coșula din județul Botoșani și-a serbat hramul de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu acest prilej de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Din sobor au făcut parte părintele arhimandrit Calinic Chirvase, starețul Mănăstirii Coșula, și părinții stareţi ai mai multor mănăstiri din judeţele Neamț și Botoşani.

 

„Dumnezeu Se descoperă prin oameni și în evenimente ce ne sunt puse înainte de la începutul lumii. De atunci vedem lucrările minunate ale lui Dumnezeu de care facem pomenire: trecerea poporului iudeu prin pustie, îndrumați și îndemnați de Moise, luminați și călăuziți prin nor luminos, minunea făcută de Ilie, când a oprit cerul de a mai ploua trei ani și șase luni, minune pomenită până în zilele noastre, iar profetului Ilie ne rugăm și acum la vreme de secetă. Pomenim de Prorocul David, pomenim de cei trei tineri care au pătimit în cuptor și s-a arătat minune preaslăvită în timpul lor. Facem aceste pomeniri din Vechiul Testament, ca și cele din Noul Testament, în Noul Legământ, pomenirea sfinților, care au fost luminați de Dumnezeu. Facem pomenirea lor nu doar pentru a ne aminti de anumite fapte minunate, ci înțelegând că ele devin experiențe ale neamului omenesc”,

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

 

Părintele stareț Calinic Chirvase a rostit un cuvânt mulțumind ierarhului pentru slujire.

 

La final, ierarhul împreună cu soborul au sfințit o cruce de piatră ridicată în curtea așezământului monahal.

 

 

Inclusă pe lista monumentelor istorice

 

Coșula este o mănăstire de călugări, situată la o distanța de aproximativ 20 kilometri sud-est de municipiul Botoșani. Ea a fost construită în anul 1535 de către marele vistiernic Mateiaș Coșolvei, sfetnicul domnitorului Petru Rareș, pe malul stâng al râului Miletin. Mănăstirea a fost realizată în stilul arhitecturii feudale moldovenești. În secolele XVII-XVIII, așezământul reprezenta un important centru duhovnicesc și cultural, având peste 1.000 de călugări. În 1908, complexul monahal a fost părăsit, devenind biserică parohială. A fost reînființat în 1991. Ansamblul Mănăstirii Coșula este inclus pe lista monumentelor istorice, scrie Ziarul Lumina.

 

În data de 15 mai 2016, 3.000 de credincioși au fost prezenți la slujba de resfințire a bisericii Mănăstirii Coșula, ce a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor de ierarhi. La final, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse, starețul Mănăstirii Coșula, părintele Calinic Chirvase, a fost hirotesit de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan întru arhimandrit, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire în Biserică. Lucrările de reabilitare a Complexului Monahal Coșula au fost realizate în baza unui proiect cu finanțare europeană în valoare de aproximativ 15 milioane de lei. Proiectul, care a fost implementat de Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Mănăstirea Coșula, a urmărit reabilitarea Bisericii „Sfântul Nicolae”, a Casei Egumenești, a turnului clopotniței, a arhondaricului, a hrubelor și a zidurilor de incintă, dar și sistematizarea și reabilitarea infrastructurii conexe, începând de la căile de acces auto, parcări și alei. De asemenea, în proiect s-a avut în vedere amenajarea și dotarea Complexului Monahal Coșula în vederea includerii acestuia într-un circuit turistic cultural și religios.

 

loading...
Dar neprețuit de la Episcopul Antonie din Bălți pentru o Mănăstire din Botoșani

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșaniul lăudat de ministru, creșe noi construite în cele două municipii: Sunteți singurul județ în care ...
În municipiul Botoșani vor fi construite două creșe, iar în Dorohoi una.
Botoșănean dispărut de o săptămână, APEL disperat din partea familiei
Un tânăr a dispărut de acasă de o săptămână.
Botoșănean mort după ce a fost bătut și aruncat în fântână
Criminalul a fost internat la Psihiatrie.
Început de semestru în școlile din Botoșani cu zeci de clase în online
Luni, elevii au început al doilea semestru din anul școlar 2021 – 2022.
Trei zile de spectacol la Teatrul ”Vasilache”, copiii au întâlnire cu Pinocchio
Cei mici sunt invitați la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să vizioneze în această săptămână spectacolul „Pinocchio”.
Tânăr de 22 de ani oprit de Drumul European, polițiștii i-au întocmit dosar penal
Polițiștii au avut parte de o surpriză atunci când au deschis portiera și i-au cerut tânărului actele.
Într-o singură săptămână: Pompierii au stins incendii cât într-o lună
24 de incendii într-o singură săptămână, la Botoșani.
RAZII la Botoșani: Vitezomani opriți în trafic, opt permise reținute
Polițiștii au reținut 8 permise de conducere și trei certificate de înmatriculare. 
Tupeu la volan: CUM a fost prins conducând un botoșănean
Dacă nu i-ar fi ieșit în cale polițiștii, tânărul și-ar fi continuat nestingherit plimbarea.
Loading...
Criză de angajați în construcții și confecții, sute de locuri disponibile la Botoșani - LISTA
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 17 ianuarie 2022.
Viața unei tinere mame depinde de ajutorul nostru: Foarte urgent! Totul este contratimp
Are doar 24 de ani și pe 16 august a născut o fetiță sănătoasă, însă imediat ce și-a ținut copila în brațe doctorii i-au dat o veste cutremurătoare.
Aproape 50 de sancțiuni au aplicat jandarmii botoșăneni în weekend, la controale au participat și polițiștii
Valoarea amenzilor a ajuns la 19.000 de lei.
ALERTĂ meteo: Moldova, sub Cod galben de vânt și ninsori viscolite
Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață mai multe avertizări care privesc și județul Botoșani.
Botoșănean celebru, jurat la ”Imperiul Leilor”: Eu nici nu am terminat școala / Nu cred în talent, eu cred în muncă
Botoșăneanul în vârstă de 22 de ani spune că a muncit pe brânci încă de mic. Tânărul milionar este acum unul dintre cei cinci investitori de la „Imperiul Leilor”, sezonul 3.
Loading...
Ce s-a ales de SPA-ul de lux ridicat la Botoşani pentru nomenclatura PCR
Un centru spa de lux, gândit de comunişti la Botoşani, s-a transformat după 1990 într-o ruină decrepită în centrul oraşului, dar şi într-un veritabil adăpost pentru oamenii străzii. De 30 de ani autorităţile locale au venit cu tot felul de soluţii fantastice pentru reconstrucţie, neconcretizate.
De ce salariul mediu din Botoşani este mai mare decât în Bihor, deşi investiţiile străine sunt de 14 ori mai mari în Bihor?
Modelul creşterii economice şi a creării de locuri de muncă exclusiv pe baza investiţiilor străine este pus la încercare de realitatea de pe piaţa muncii: investiţiile străine nu aduc neapărat salarii mai mari în judeţele unde predomină.
Mirel Manea: La Botoșani se întâmplă lucruri frumoase şi în aceste vremuri de restriște acordă mare atenție culturiiVIDEO
Prim-trompetistul Filarmonicii de Stat Botoșani, Mirel Manea, este primul artist român care a obținut permisiunea autorităților italiene pentru a cânta şi filma pe celebra scenă antică de la Colosseum, monument istoric mondial protejat, emblemă a fostului Imperiu Roman, al Romei şi lumii moderne actuale.
Ei sunt copiii din Botoșani care și-au donat banii de colindă: Le doresc suflet curat în continuare
Au mers din ușă în ușă și au dus Vestea Nașterii Domnului. Însă bucuria lor nu s-a oprit aici.
Posturi vacante în cinci parohii din Botoșani - CINE le poate ocupa
Mitropolia Moldovei a publicat lista actualizată cu parohiile vacante.
Incendiu la Pacea din cauză că niște copii s-au jucat cu petarde
Au avut loc incendii și în alte localități din județ. 
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
....mă gândesc la posibilitatea de a face sex cu elși până și felul în care i se ating dinții de sus de buza de jos mă scârbeștemă gândesc că și eu vreau să merg la baie, doar că mă tem să nu-mi pună ceva în ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9440 lei
USD
Dolarul SUA
4.3296 lei
CHF
Francul elveţian
4.7390 lei
GBP
Lira sterlină
5.9242 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7824 lei
XAU
Gramul de aur
253.3930 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2395 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3911 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1273 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4628 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
5.1 o C
Dorohoi
4.5 o C
Bucecea
4.5 o C
Darabani
4.1 o C
Saveni
5.3 o C
Ştefăneşti
5.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.