Ştiri
SCANDAL după o nuntă: O ospătăriţă din Botoşani a divorţat la scurt timp şi a făcut partajul pe costumul de mire, verighete şi darul „în plic”

Proces fără precedent, la Botoşani, în urma unei nunți care s-a lăsat rapid cu divorț și scandal-monstru.

Totul a început cu o nuntă ca-n povești...

 

Fericiții soți nu au stat alături decât puțin timp, după care căsătoria s-a transformat într-un ”război” purtat pe toate fronturile. Drumul de la ”împreună, la bine și la rău” până la ”adio și n-am cuvinte + partaj” este – uneori – atât de scurt, încât până și judecătorii au fost luați prin surprindere.

 

Totul a început cu o nuntă ca-n povești, iar evenimentul s-a desfășurat conform tradițiilor, invitații petrecând alături de miri până în zorii zilei. Fiecare mesean a pus o ”cărămidă” la temelia viitoarei căsnicii, numai că nimeni nu a prevăzut ce turnură ”aprinsă” aveau să ia evenimentele. La scurt timp după ce mirii au spus ”Da” în fața ofițerului stării civile și în fața lui Dumnezeu, mariajul s-a făcut fărâme, iar îndrăgostiții de altădată au cerut divorțul și s-au transformat în adversari intoleranți. Motivul? Banii ”de dar” și cadourile de la nuntă!

 

Fosta soție a intentat ”procesul anului”

 

La doar câteva luni după ce a fost pronunțat divorțul, fosta soție, domiciliată în Dorohoi, l-a acționat în judecată pe fostul soț, cerând partajarea sumei de 40.000 lei, sumă dobândită – prin contribuție egală – în timpul căsătoriei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Concret, femeia spunea că petrecerea de nuntă a avut loc la un restaurant din localitate, iar mirii au primit în dar suma de 80.000 de lei. După achitarea cheltuielilor de nuntă – 40.000 lei – fericita familie a rămas cu jumătate, adică 40.000 lei. Numai că fostul soț și-ar fi însușit suma respectivă, comunicându-i soției că a depus-o într-un cont bancar. Reclamanta îl acuză pe bărbat că a retras suma din bancă fără să o anunțe, iar în instanță – cu ocazia divorțului – i-a promis că îi va înapoi 20 000 de lei, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

 

Fostul soț susține că plătit toate cheltuielile de nuntă

 

Pe de altă parte, fostul soț se poziționează de partea cealaltă a ”baricadei” și susține, în fața instanței, că el a plătit, integral, toate cheltuielile de nuntă. Astfel, bărbatul declară că el a cumpărat costumul de mire, rochia de mireasă și verighetele. Mai mult, susține că a dat și avansul pentru orchestră, sala în care s-a desfășurat nunta, prăjituri și băutură, iar până în ziua nunții a cheltuit suma de 11.000 lei. Totodată, bărbatul mai declară că s-a înțeles cu fosta soție să facă economii și să aibă cel puțin 8.000 de lei în ziua nunții, bani care urmau a fi folosiți pentru a achita restul cheltuielilor de nuntă, numai că totul a rămas la stadiul de ”vorbe fără acoperire”

 

Totuși, bărbatul a recunoscut că s-a primit din partea invitaților prezenți la eveniment suma de 80.000 lei, iar după plata cheltuielilor de nuntă au rămas 40.000 lei, sumă pe care a depus-o la bancă. Conform declarației sale, fosta soție i-ar fi spus că nu are nicio pretenție la respectivii bani, motivul fiind acela că… toate cadourile au rămas la partea reclamantă. Când i-ar oferit femeii 10.000 lei, a fost refuzat.

 

Covorul persan, cuptorul cu microunde, lenjeria de pat și icoanele

 

Părțile au devenit din ce în ce mai ”înfierbântate”, ceea ce a dus la momente de-a dreptul hilare în sala de judecată. Fostul soț a enumerat toate bunurile care ar fi fost primite la nuntă din partea nuntașilor, cadouri rămase… la fosta consoartă. Iar lista s-a dovedit a fi lungă cât o zi de post: un covor persan, un cuptor cu microunde, un aspirator marca Samsung, un set de tacâmuri, un robot de bucătărie, două blendere, tablouri, icoane, lenjerie de pat, fețe de mese, pături, plăpumi, perne, seturi de cafea, seturi de tacâmuri, bunuri în valoare de aproximativ 4.000 de lei.

 

Lovit în amorul propriu, bărbatul a solicitat instanței ca, din suma cerută de fosta soție, să se scadă valoarea cadourilor care au rămas la părinții reclamantei, plus suma de 16.700 lei, reprezentând contribuția lui exclusivă la pregătirile pentru nuntă. Astfel s-a ajuns la suma de 27.300 lei, sumă care – conform pârâtului – ar trebui partajată.

 

Ospătărița a solicitat proba cu martori

 

”Cuvântul meu împotriva cuvântului tău” nu a dus la niciun rezultat, evident, așa că fosta soție – ospătăriță de meserie – a solicitat în instanță… proba cu martori. Și totul a apărut într-o nouă perspectivă. Nunta s-a desfășurat chiar într-un salon al restaurantului în care aceasta lucrează, motiv pentru care a și beneficiat de unele facilități. În acest punct al procesului, pârâtul a fost acuzat, fără menajamente, că a mințit în procent de 100% și că, de fapt, nu a cheltuit niciun ban înainte de nuntă, așa cum pretindea.

 

Potrivit Cancan, familia femeii a fost aceea care ar fi avut o contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor pentru nuntă, la organizarea ceremoniei legate de cununia  civilă și cea religioasă. Suplimentar, fiind și angajată a localului, ospătărița a reușit să obțină o reducere de 5.000 lei din partea restaurantului și a colegilor. După cum se poate observa, din declarațiile fostei soții a reieșit cu totul altceva decât susținea bărbatul. Ea și familia ei ar fi suportat, de fapt, în proporție de 90%, costurile pentru pregătirea nunții, iar pârâtul ar fi mințit instanța cu nerușinare.

 

Bărbatul este somat să dea înapoi și banii pentru… costumul de ginere, pantofi și verighetă

 

Hotărâtă să ”dea totul pe față”, ospătărița a declarat că ea a cumpărat florile pentru nuntă și invitațiile. În pofida celor spuse de fostul soț, tot ea ar fi dat avansul pentru fotografi și filmare, pentru muzică, dulciuri, cadouri pentru nași, rochia de mireasă și verighete. Pentru ca totul să fie cât mai ciudat cu putință, femeia a afirmat că nu s-au primit la nuntă cadourile indicate de pârât, că a primit doar un covor de la mama ei și un cuptor cu microunde de la mătușa ei, iar alte cadouri – constând în lenjerii, tacâmuri, icoane – se află la pârât.

 

În consecință, femeia a cerut ca pârâtul să îi achite și suma de 3.500 lei reprezentând costumul, încălțămintea și verigheta pârâtului, deoarece acestea au fost achiziționate tot de ea. Firește, martorii chemați de fosta soție au confirmat cele spuse de aceasta.

 

Hotărârea instanței sau cum să împaci și capra, și varza

 

Pusă în fața unor asemenea declarații contradictorii, instanța a decis partajarea sumei de… 40.000 lei și a fixat cheltuielile de judecată.

 

”Totodată, instanța reține că suma de partajat a fost primită de părți cu titlu de dar de nuntă conform obiceiului și constituie bun comun, soții având drepturi egale asupra acestuia. În legătură cu darurile de nuntă, se consideră că, indiferent dacă sunt făcute de părinții unuia dintre soți sau de alte persoane, sunt bunuri comune, deoarece, din împrejurările în care sunt făcute și anume, cu ocazia serbării nunții și având în vedere că scopul lor îl constituie formarea începutului de patrimoniu comun al soților, rezultă intenția dispunătorului de a-i gratifica pe ambii soți.

 

Întrucât patrimoniul comun cuprinde sumele care rămân după restituirea unor cheltuieli angajate de soți împreună pentru organizarea nunții, în cauză instanța reține că, după deducerea cheltuielilor de nuntă, activul patrimonial este format din 40.000 lei , sumă recunoscută de pârât și folosită  exclusiv de către acesta.

 

Din probele administrate în cauză nu rezultă că invitații au participat la nuntă doar în considerarea unuia dintre soți și nici intenția acestora de a-l gratifica doar pe soțul care i-a invitat, astfel că instanța, constatând și lipsa unei înțelegeri prealabile în sensul retragerii de către părți a sumelor cheltuite de aceștia din darurile de nuntă, apreciază că nu se pot stabili cote diferite la efectuarea unu i asemenea partaj. Constatând că părțile au o cotă de 1/2  fiecare din masa partajabilă, instanța va dispune partajarea sumei de 40.000 lei și va obliga pe pârât să-i achite reclamantei suma de 20.000 lei urmând a respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată.

 

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța constată că reclamanta a efectuat cheltuieli în sumă de 3.600 lei, iar pârâtul în sumă de 700 lei. Având în vedere că cererea reconvențională urmează a fi respinsă, instanța va avea în vedere din cheltuielile efectuate de pârât doar 1/2 din onorariul avocatului, respectiv suma de 250 lei, va compensa cheltuielile de judecată și va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 1.675 lei”, a decis instanța.

loading...
Soţia unui actor din Botoşani a făcut „partajul” cu fostul iubit, pe o vilă de 500.000 de euro

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Femeie din Botoșani numită la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Alexandra Toader a fost numită în funcţia de preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban.
Botoșăneancă numită director la București
Schimbare de conducere la o direcție din cadrul Ministerului Sănătății.---
Victor Ciubotariu schimbat de la conducerea Biroului Rutier Botoșani!
Modificare în structura de conducere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
TRAFIC deviat în Botoșani după ce un mal de pământ s-a prăbușit în cursul dimineții – GALERIE FOTO
Situație dificilă înregistrată pe strada Împărat Traian unde vara trecută un trotuar s-a surpat la propriu din cauza precipitațiilor abundente înregistrate în vară.
Nouă MOTIVE pentru care să te muți într-un apartament nou, marca UNIQUE Residence
(P) Având în vedere multitudinea aspectelor care pot sta la baza unei astfel de decizii, vă prezentăm un rezumat al principalelor 9 MOTIVE pentru care să te muți într-un apartament nou, care ar justifica alegerea modului de viață pe care ți-l poate oferi un apartament Made To Measure, marca UNIQUE Residence.
E scris în LEGE: Părinții au voie să stea în spital cu copiii bolnavi, pacienții în stare gravă pot primi vizite la ORICE oră
Regulile sunt valabile în toate spitalele din România.
Mihaela Huncă din sediul Pro România: Sunt provocată!
Lidera județeană a Partidului Pro România și-a exprimat astăzi nemulțumirea și chiar revolta față de ceea ce se întâmplă în educația românească după preluarea puterii de către PNL.
FAZA ZILEI: Șef de instituție pus de prefect să prezinte vremea - Vântul va sufla slab până la moderat
Moment ilar în cadrul ședinței de astăzi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență  (SJU) ce a avut loc în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
Garda de Mediu, amenzi uriașe aplicate anul trecut la afaceriști sau primării
La început de an, reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu au prezentat o situație a activităților pe care le-au desfășurat în cursul anului trecut.
Loading...
Intervenția mascaților pentru scoaterea unui tânăr dintr-o casă de rugăciune, pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Botoșani
Tânărul a opus rezistență, însă a fost imobilizat de către mascați și escortat până la Botoșani.
Alarmă la Botoșani din cauza unui virus, un director anunță controale
Autoritățile de la Botoșani sunt în alertă după apariția în județul Maramureș a unui caz de gripă aviară.
Ești student și vrei să muncești în Germania? Înregistrează aplicația la AJOFM Botoșani
Începerea perioadei de înregistrare a aplicațiilor studenților care doresc să lucreze în Germania pe perioada vacanței de vară.
Bani aruncați la ”gunoi”, botoșănenii nu au mai avut nicio scuză în fața polițiștilor locali
Amenzi usturătoare pentru două persoane care au aruncat gunoiul lângă platformele special amenajate pentru colectarea deșeurilor.
Polițiștii din nou SUPĂRAȚI, după ce o agentă s-a răsturnat cu mașina: Domnul ministru să cumpere un lot de sicrie!
Sindicaliștii din Poliție fac presiuni pentru achiziționarea de autospeciale noi, după mai multe accidente în care au fost implicate mașinile de serviciu ale agenților.
Loading...
Vrei să știi ce se întâmplă când Băieții Răi devin bărbați? Hai la Cine Globe Botoșani - FOTO & VIDEO
Cine Globe Botoșani vine cu oferta săptămânii 17 – 23 ianuarie 2020.
ATENȚIE la drum: Avertismentul meteorologilor pentru mai multe localități din județul Botoșani
Municipiul reședință de județ și alte 15 localități se află sub Cod Galben.
S-a RĂSTURNAT în șanț, ceața densă a ”ascuns” curba, polițiștii avertizează șoferii - GALERIE FOTO
Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice
După un 2019 în creștere: Uvertura Mall din Botoşani aşteaptă peste 3,5 milioane de vizitatori în 2020
Centrul comercial anunță că îşi extinde zona de divertisment.
Accident spectaculos în centrul orașului, totul a fost surprins de camerele video - FOTO & VIDEO
Un tânăr teribilist și-a făcut praf mașina, iar o alta parcată a ajuns acordeon în urma impactului extrem de violent.
ACCIDENT: Femeie rănită pe șosea, șoferul a fugit de la locul faptei - FOTO
Conducătorul auto este căutat de Poliție.
Loading...
Sondaj
Credeți că anul 2020 va fi:
Mai bun decât 2019
La fel ca 2019
Mai rău ca 2019
Declaraţia zilei
„Este ofițer în rezervă, el va candida la comuna Leorda, a fost șef de post în această localitate, soția domniei sale este o doamnă respectată în comunitate. Este agentul agricol din comună și este un om care locuiește în ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7792 lei
USD
Dolarul SUA
4.2976 lei
CHF
Francul elveţian
4.4485 lei
GBP
Lira sterlină
5.6074 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9023 lei
XAU
Gramul de aur
215.0476 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2454 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4251 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9663 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2954 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1901 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6396 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.