Ştiri
Scene de coșmar: Botoșănean REȚINUT după ce a amenințat cu drujba un bărbat și a distrus o ușă

Totul s-a întâmplat în timp ce agresorul avea în mână o drujbă cu lama în funcțiune.

Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 35 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 4 iulie, în timp ce se afla în holul imobilului în care locuiește, având asupra sa o drujbă, l-a amenințat cu acte de violență pe un bărbat de 50 de ani.

 

Acesta din urma s-a adăpostit după ușa palierului din imobilul respectiv, iar bărbatul de 35 de ani a distrus ușa cu lama drujbei aflată în funcțiune.

 

 

Agresor reținut

 

Ulterior, bărbatul a părăsit imobilul, fiind identificat în scurt timp de către polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.

 

Agresorul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

loading...
Scandal în bar: Victima a murit de ziua României, agresori trimiși în judecată după trei ani și jumătate
Înjunghiat în inimă pentru că a intervenit în scandalul dintre doi soți: CE se întâmplă cu agresorul, după cinci ani

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
FC Botoșani începe următorul sezon cu o nou promovată – ETAPELE
Lipa Profesionistă de Fotbal (LPF) a stabilit programul competițional al sezonului 2020 -2021 în urma tragerii la sorți care a avut loc astăzi, 13 august 2020.
Primarul Flutur a vizitat școlile din municipiu pentru a verifica stadiul pregătirilor noului an școlar – FOTOGALERIE
Începerea în condiții de siguranță a noului an școlar, prioritate a primarului Flutur.
4 lucruri pentru echiparea mașinilor pe timpul iernii pe care le recomandă orice specialist în domeniu
(P) Temperaturile joase, vremea capricioasă și aversele neașteptate sunt doar câteva dintre semnalele care ne indică faptul că vara este pe sfârșite. Chiar dacă următorul anotimp este toamna, acesta trece deseori extrem de rapid și lasă deschisă portița iernii să integreze câteva condiții meteorologice specifice în lunile dedicate ei. De aceea, deseori ne trezim nepregătiți pentru anotimpurile răcoroase, nu doar în ceea ce privește garderoba ci, mai ales, în privința mașinii pe care o conducem.
Cum și unde reparăm un smartphone - la sediul Glassgsm sau trimis prin curierat
(P) Glassgsm, service gsm din Suceava, pune la dispoziția publicului servicii de decodare și de reparații gsm. Acestea se desfășoară în timp optim, direct la sediul fizic, dar doritorii pot opta și pentru trimiterea device-ului prin curierat.
Cătălin Flutur: Start de campanie mizerabil, în cel mai pur stil stalinist, al PSD-ului!
* minciuni grosolane, lansate la scară industrială în spațiul public* apel la normalitate: disperarea că vă pierdeți sinecurile nu este o justificare pentru minciună!
Aproape 30 de școli din Botoșani NU au spații suficiente pentru noul an școlar, se pregătește și suplimentarea personalului
Inspectoratul Școlar Județean a transmis un comunicat de presă referitor la organizarea procesului educațional pentru începerea anului școlar 2020-2021
Vară francofonă pentru profesori și elevii de la Colegiul Național AT Laurian – GALERIE FOTO
Chiar și pe perioada vacanței de vară, după o nedorită pauză cauzată de pandemie, o parte dintre elevii botoșăneni s-au întâlnit în cele din urmă cu profesorii lor de la clase.
Tânăr de 18 ani dat dispărut de familie: Polițiștii, apel către botoșăneni
Polițiștii efectuează verificări pentru identificarea unui tânăr de 18 ani din satul Carasa, comuna Corlăteni.
2.000 de bilete disponibile la festivalul Zilele Nordului - DETALII
 Pentru a se putea îngriji de siguranța și sănătatea participanților, invitaților și echipei, festivalul Zilele Nordului a pus în vânzare numai 2.000 de bilete la ediția din acest an, a șaptea din istorie.
Loading...
Botoșănean mort după ce a fost lovit cu pumnul de un tânăr de 17 ani
Victima a decedat după luni de chin. 
Peste 1.450 de cazuri noi și record de decese în ultimele 24 de ore – SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 13 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 66.631 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 31.547 pacienți au fost declarați vindecați și 7.253 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 
Se dau 20.000 de lei de la stat, programul începe din toamnă: CINE va primi acești bani
Vești bune pentru mai mulți români. Aceștia vor putea beneficia de 20 de mii de lei prin intermediul unui program important. Înscrierile în program se pot face din toamnă.
Restaurantele ar putea rămâne închise până la sfârșitul anului: Trebuie să vedem evoluția
Redeschiderea restaurantelor ar putea rămâne sub semnul întrebării până la sfârșitul anului. Ministrul Nelu Tătaru a declarat, într-un interviu, că autoritățile vor lua o decizie în acest sens în funcție de evoluția pandemiei la noi în țară.
Unii botoșăneni fără apă, Nova Apaserv face apel către oameni să NU mai ude culturile agricole
Nova Apaserv a transmis un comunicat de presă în acest sens pe care îl redăm mai jos. 
Loading...
Violator ridicat de polițiști de acasă și băgat după gratii
Bărbatul a fost luat de polițiști de acasă și a fost escortat către Penitenciarul Botoșani.
Șofer de 70 de ani, beat, găsit pe Bulevard după ce a produs un accident
Bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice.
Noi infectări cu COVID-19 la Botoșani, un deces în ultimele 24 de ore
Creștere ușoară a cazurilor de coronavirus la Botoșani, potrivit celei mai recente raportări a Direcției de Sănătate Publică.
Cosmin Andrei: „Botoșănenii merită un primar cinstit, nu unul girat de un Guvern liberal dovedit corupt, care a pus în pericol viața oamenilor”
Viceprimarul municipiului Botoșani, social-democratul Cosmin Andrei îi cere public primarului PNL, Cătălin Flutur să le explice botoșănenilor de ce propriul Guvern liberal a fost găsit vinovat de Curtea de Conturi de o serie de ilegalități care au atentat la viața oamenilor.
Tragedie în pădure: A murit strivit de un copac, polițiștii au deschis o anchetă
Polițiștii au demarat cercetările.
ALDE Botoșani: Să facem din Botoșani un oraș în care să se vină, nu unul din care se pleacă!
Roxana Florentina Țurcanu este singura femeie care și-a asumat rolul de candidat la funcția de primar al municipiului Botoșani, la alegerile locale din 27 septembrie.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Astăzi emoțiile sunt mult mai mari decât în momentul lansării, atunci am luat-o așa, ca pe o joacă, dar astăzi mi-am dat seama că joaca e serioasă”.Roxana Țurcanu, candidat ALDE la Primăria Botoșani ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8344 lei
USD
Dolarul SUA
4.0836 lei
CHF
Francul elveţian
4.4894 lei
GBP
Lira sterlină
5.3431 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8238 lei
XAU
Gramul de aur
253.5118 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2471 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4015 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9265 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0866 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1851 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6492 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.