Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență prin care schimbă radical statutul funcționarilor de poliție. Lucrătorii MAI se vor putea afla în situația de a presta anumite servicii contra cost.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne vor avea posibilitatea să presteze anumite servicii pentru persoane fizice și juridice contra cost. Până acum, singurele servicii pe cate MAI le putea presta era asigurarea transporturilor de valori, periculoase sau agabaritice.
Guvernul a adoptat însă în data de 21 august o ordonanță de urgență prin care a schimbat lucrurile, potrivit capital.ro. Astfel, ”având în vedere că luarea unor măsuri, în acest sens, atrage competența echipajelor specializate ale Poliției Române, apreciem că activitatea acestor echipaje reprezintă o activitate de prestare de servicii”, se spune în nota de fundamentare a ordonanței.
Noua prevedere arată că serviciile prestate de personalul MAI vor putea viza ”însoțirea cu personal și mijloace tehnice specifice a concursurilor organizate pe drumurile publice, autorizate potrivit legii, care presupun restricționarea circulației pe anumite sectoare de drum public, precum și a transporturilor de valori, a celor periculoase, agabaritice, sau speciale”.
În ceea ce privește sumele încasate, ”vor fi reținute integral de Ministerul de Interne ca venituri extrabugetare cu titlu permanent și vor fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital”.
Tarifele percepute de MAI sunt exceptate de la avizul Oficiului Concurenței, iar sumele neutilizate la finele anului se reportează în anul următor cu aceeași destinație.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024