Ştiri
Şcoala altfel - Activităţi de citire, înţelegere şi interpretare a operei eminesciene Incubatorul de lectură (ediția a treia) la Ipoteşti

Sub genericul deja consacrat al Şcolii altfel, Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, organizează, în perioada 18-21 august  2020, Incubatorul de lectură,  la care sunt invitați să participe profesori și elevi din județul Botoșani.

Incubatorul de lectură este un proiect care facilitează accesul tinerilor la educația lecturii și valorizează gândirea și exprimarea liberă prin scris. Proiectul a fost  inițiat de Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu, scriitoare cu experiență editorială, de lecturi și dezbateri publice, în țară și în străinătate, și de lucru cu copiii la ateliere de citit și scris.

 

Scriitoarele și-au propus, în cadrul proiectului, să antreneze un public nou, care să citească constant literatură; să le ofere copiilor atât instrumente eficiente de înțelegere a textului literar, de familiarizare cu ceea ce numim generic literatura, cât și instrumente de expresie personală, pentru ca aceștia să se poată exprima pe ei înșiși; să conștientizeze faptul că literatura nu înseamnă să te ascunzi în spatele unor cuvinte frumoase, care nu spun absolut nimic; să poată să vorbească despre ce au citit.

 

Scriitoarele folosesc  textul literar ca pretext pentru o cultură a dialogului, considerând că cititul devine antrenant dacă dezbatem, facem scenarii, găsim argumente pro și contra împrietenirii cu un personaj, de exemplu.

 

În atelierele de la Ipotești se vor citi și comenta inclusiv texte din Mihai Eminescu.

 

Atelierele se vor desfășura zilnic, on-line, între orele 10.00 – 17.00 cu pauze prestabilite de comun acord.

 

Doritorii, elevi (în principal, clasele VIII, IX) și profesori, de a participa la ateliere pot trimite o solicitare de participare pe adresa:  [email protected] sau se pot înregistra telefonic: 0371020346.

 

loading...
Școala de vară pentru tineri cercetători filologi - Fețele ironiei în literatură și critică, la Memorialul Ipotești - FOTO

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ULTIMA acțiune electorală dinaintea alegerilor! Europarlamentar ajuns la Botoșani pentru echipa USR – VIDEO&FOTO
Ramona Strugaru, parlamentar european ales pe listele Uniunii Salvați România (USR) a vizitat mai multe județe pentru a-și susține colegii din teritoriu și pentru a discuta aplicat cu oamenii despre viitorul investițiilor pe partea de dezvoltare din România, bazate în proporție covârșitoare pe fonduri europene.
Echipa Pro România, mesaje pentru botoșăneni: Dacă vreți să scăpați de incompetență veniți la vot
 Candidații Pro România la alegerile locale au susținut astăzi o conferință de presă. Au îndemnat botoșănenii să iasă la vot, să voteze pentru schimbare.
Caz de COVID la o unitate medico-socială din județul Botoșani
În ultimele 24 de ore mai multe persoane au fost confirmate la Botoșani cu virusul SARS-COV-2
Jandarmii împânzesc orașul în weekend, ajung prin pădurea Rediu
Jandarmii botoșăneni și-au anunțat programul pe weekend.
Aproape 1.630 de cazuri raportate astăzi, noi îmbolnăviri și la Botoșani – SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  96.158 de pacienți au fost declarați vindecați.
Mihaela Huncă, candidat Pro România la preşedinţia Consiliului Judeţean: A venit vremea unei schimbări adevărate în județul Botoșani!
Mesaj către botoșăneni transmis de către Mihaela Huncă.
Permis de conducere fals cumpărat cu 300 de euro de un bărbat: CUM l-au prins polițiștii
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, despre care există suspiciuni că ar fi fals.
Bărbat oprit de polițiștii botoșăneni, i-au făcut „cadou” un dosar penal - FOTO
A fost oprit de polițiștii de frontieră.
Alertă METEO: Începe în această noapte și ține până în ziua alegerilor, Botoșaniul sub COD GALBEN
Meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.
Loading...
Doi elevi de la o școală din Botoșani confirmați cu COVID
Doi elevi de la o școală din județul Botoșani au fost confirmați cu virusul COVID.
ACCIDENT: S-a ascuns în lanul de porumb după ce a ajuns cu mașina în șanț
Bărbatul a fost căutat de polițiști în lanul de porumb.
A lovit doi tineri în fața unui bar, botoșănean băgat după gratii
Bărbatul va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Bogdan Dăscălescu, ALDE Botoșani: „Vrem o țară ca afară și un județ dezvoltat ca alte județe!”
La final de campanie electorală, candidatul ALDE la președinția Consiliului Județean Botoșani, Bogdan Dăscălescu, invită botoșănenii să voteze cu responsabilitate pe data de 27 septembrie.
Ecoinsula, instrumentul cel mai modern de colectare și selectare a deșeurilor, adus în municipiul Botoșani – GALERIE FOTO
Botoșănenii care vor face selectarea deșeurilor vor fi recompensați.
Loading...
Cătălin Silegeanu: Așa cum v-am promis, voi fi VOCEA dumneavoastră - VIDEO
Candidatul independent la funcția de primar al municipiului Botoșani spune, cu două zile înainte ca cetățenii să se prezinte la vot, că administrația locală are nevoie de oameni neutri.
PSD: De ce să votezi Doina Federovici președinte al Consiliului Județean?
Este tânără, ambițioasă și cu mare putere de muncă, este mamă și are experiență politică.
PSD: De ce să votezi Cosmin Andrei primar al municipiului Botoșani?
În 10 puncte, candidatul PSD spune de ce merită să fie votat la scrutinul de duminică.
Nicoleta are nevoie de AJUTOR: La 32 de ani, riscă să rămână paralizată
Nicoleta este din Botoșani, are 32 de ani și se confruntă cu grave probleme de sănătate. Boala pare să-i transmită: Adio vise, adio planuri, adio tinerețe!
Gheorghe Ciubotaru, candidat PMP la funcția de primar: ”În loc de materiale electorale, astăzi trebuie să aduc mulțumiri”
Gheorghe Ciubotaru se adresează astfel tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a campaniei electorale civilizate.
Costel Șoptică, candidat PNL la președinția Consiliului Județean: ”Avem acum șansa de a întoarce către succes soarta județului nostru”
Candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani are un mesaj pentru cetățeni: avem șansa de a arăta că putem face mult mai mult decât să ne plângem de milă și să dăm vina pe soartă.
Sondaj
Pe cine votați la funcția de președinte al Consiliului Județean?
Mihaela Huncă – Pro România
Bogdan Dăscălescu – ALDE
Doina Federovici – PSD
Corneliu Popescu – PMP
Costel Șoptică – PNL
Constantin Rotaru – PPU-SL
Daniel Doctorescu – PRM
Corneliu Furtună – Alianța Partidul Verde - PNȚCD
Andrei Drancă – Alianța USR-PLUS
Declaraţia zilei
„Cred că a venit timpul să avem conducători care au capacitatea să unească toate forțele din toate domeniile, din toate partidele, să dezvolte județul. O să spuneți că este o lozincă. Nu, se poate! Doar trebuie să știi ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8750 lei
USD
Dolarul SUA
4.1874 lei
CHF
Francul elveţian
4.5137 lei
GBP
Lira sterlină
5.3319 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9713 lei
XAU
Gramul de aur
251.0994 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2497 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3430 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9536 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1318 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1800 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6547 lei
Vremea
astăzi
Botosani
21.3 o C
Dorohoi
21.3 o C
Bucecea
21.1 o C
Darabani
21.7 o C
Saveni
21.3 o C
Ştefăneşti
24.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.