Scrie scriitorul
SCRIE SCRIITORUL despre paharnicul lui Ponta de la Botoşani: Partea plină a paharului gol
Românul va avea trei luni de mari satisfacţii şi împliniri, politicieniinoştri, de la primari la parlamentari, ne vor servi zilnic partea plinăa paharului… gol. Oricum, nu-i constă nimic, aşa că va fi apă… chioarăpentru toată lumea, chiar şi septicii îşi vor putea potoli setea,candidaţi pentru Cotroceni avem din tot spectrul politic; de la mitomanila idealişti, de la băsişti la antenişti, de la ecologişti lanaţionalişti şi nonconformişti.
Apa va fi plină cu bulbuci electorali; va agita spirite, va provoca revărsări spumoase peste gulere albe, cenuşii şi de alte nuanţe, va declanşa emoţii, va slobozi lacrimi pe obrăjorii românaşilor verzi. Paradoxal, potolirea setei se va produce şi prin stimularea auzului, expresia „sunt mândru că sunt român” va frisona spinările leneşilor şi a naivilor,  mai ceva decât dacă li s-ar promite creşterea ajutorului social. Românaşul e atât de patriot din fire, încât e în stare să-şi dezvelească muşchii când nimeni nu-i i-o cere,  iar când ţara arde, el îşi găseşte alte preocupări, ca de exemplu: se piaptănă şi scorneşte bancuri cu eroul Bulă. 
Şi acum să ne oprim niţel asupra crochiului celui mai evident candidat pentru Cotroceni, Victor Viorel Ponta. Zău, acest individ e un fel de artist al poporului. E drept, nimeni nu i-a conferit încă acest ordin, din motive lesne de înţeles, fiind plagiator n-a putut fi luat în seamă, dar îl merită din plin. Nu există pe meleagurile noastre un om cu dexteritatea lui în deformarea adevărului. Unde mai pui că are şi-o camarilă propagandistică de mare clasă, prin câteva populisme şi două-trei scovergi satisface de îndată poporul. Să fim sinceri, nu-i putem ignora nici calităţile şi nici filozofia electorală. E bine să ştim că-n spatele propagandei social democrate există o nuanţă a… filozofiei lui Heraclit. Bineînţeles, adusă la zi. Dacă marele presocratic grec spunea: „nu te poţi scălda de două ori în apele aceluiaşi râu”, despre premierul nostru putem afirma, după trei ani de ieşiri publice, că: ”în cuvintele lui nu te poţi încrede de două ori”. O concluzie este lesne de tras: de câte ori deschide gura, tot de atâtea ori minte!
CITEŞTE ŞI:
 SCRIE SCRIITORUL despre Pişcotul şi „Pişcoata” din Parlament: Cotu’ şi Pişcotu’, promisiunile şi votul
Şi cum fără camarile zonale nu poţi îmbârliga toată ţara şi nu poţi astâmpăra setea unui întreg popor, dl Victoraş are în toate punctele fierbinţi are României paharnici loiali, toţi după chipul şi mitomania lui. Nu ştiu dacă social democraţii botoşăneni sunt de acord, dar eu, unul, îl pun în capul listei pe primarul Ovidiu Portariuc. Acest feciorelnic politician e un adevărat artist în ale minciunii. Primul aspect de remarcat, oricât de gogonate îi sunt minciunele, oricâte neadevăruri ar încorpora ele, fizionomia nu-l trădează niciodată, le spune cu seninătatea unui adevărat profesionist, de parcă ar juca de când lumea într-un astfel de scenariu. Sub acest aspect, îi eclipsează pe înţelepţii partidului: Mihai Baltă şi Gheorghe Vâzdoagă, îi ţine în umbră pe parlamentarii Andrei Dolineaschi şi Doiniţa Fedorovici, dându-i  lecţii de obrăznicie chiar tutorelui său politic: Mihai Tincu. Culmea nesimţirii: primăraşul şi-a permis să pună la intrarea în mall un panou cu harta Zonei de Agrement „Cornişa”,  asumându-şi rolul de iniţiator suprem. Toţi botoşănenii ştiu că acest proiect este în totalitate opera fostului primar Cătălin Flutur şi că, pe timpul campaniei din 2012, imberbul mitoman Portariuc Ovidiu s-a arătat un înverşunat contestatar, atât a proiectului cât şi al hypermarketurilor. Sunt convins, în perioada ce urmează dl primar va încerca să astâmpere setea de campanie a botoşănenilor prin tot felul de… realizări cu bulbuci. Înclin să cred că nu se vor mai lăsa prea mulţi hidrataţi cu partea plină a unui pahar gol.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
 Primarul minciună : Portariuc şi-a făcut un raport în care minte cu neruşinare 30.000 de botoşăneni

Urmărește-ne și pe Google News

SCRIE SCRIITORUL despre căpriţe şi revelioane: Puţin din toate, nimic de durată
După ce-a fost ales, Klaus Iohannis a făcut un singur lucru bun: areîntregit imnul naţional. Nu-i nici o glumă! La Palatul Victoria, decând a ajuns Victor Ponta premier, „Deşteaptă-te, române!”, s-a intonatfără o strofă. Până şi cântăreţul Marcel Pavel a dezvăluit că a fostobligat de şefii PSD,  ca în faţa câtorva zeci de mii de români, peNaţional Arena, să mutileze imnul naţional.
SCRIE SCRIITORUL: Pluguşor cu politicieni, între măgari, gâsculiţe, penali şi strigoi
Aho, Aho, politicieni fârtaţimincinoşi şi deocheaţimâine anul se-nnoieştegogoaşa se râncezeşte 
SCRIE SCRIITORUL despre crăciuniţele din politică şi... Pufoşii noştri parlamentari
Aleşii noştri, stăpânii noştri! Toţi sunt pufoşi şi zgomotoşi de spuică-s ursuleţi de pluş numai buni pentru a fi făcuţi cadouri copiilor,acum,  în prejma sărbătorilor, pentru a fi niţel smotociţi. La cât demult se zbat în Parlament pentru a le fi doar lor bine, aleşii noştrimerită tot… respectul nostru şi al urmaşilor noştri.
SCRIE SCRIITORUL despre plata ca la bordel : Coada pisoiului Victor Viorel şi alte cozi de topor
Pisoiul roşu Victor Viorel Ponta a ieşit ciufulit şi cu codiţa întrepicioare din alegerile pentru Cotroceni, asta după ce s-a linguşit caultimul laş pe lângă pensionari şi alte categorii defavorizatepromiţându-le lapte şi miere pentru  următorii 5 ani.
SCRIE SCRIITORUL despre trăiască România dodoloață și alegerile din Republica Moldova
Afirmaţia îi aparţine poetului Lucian Blaga, participant activ  laMarea Unire de la Alba Iulia de pe 1 Decembrie 1918.  În mileniul trei oreîntregire naţională se poate face şi prin extinderea circumferinţelorcercului ce include o etnie. Ştiu, e dureros pentru părinţi, dar celmai românesc îndemn pentru o familie de moldoveni este:”Lăsaţi-vă copiiisă plece de acasă!”.
SCRIE SCRIITORUL despre : Jungla politică și pădurea carpatină   
În jungla politicii e aidoma ca-n pădurile noastre carpatine, suntanimale şi animăluţe care,  chiar de-şi schimbă ciclic părul, năravurilele rămân constante. Acum, când iarna bate la uşă şi ţărişoara noastrădragă abia a ieşit din febra alegerilor prezidenţiale, e timpul sătragem cu privirea în toate direcţiile şi să privim cu luciditate spreviitor. După câteva luni de huzur,  cu tot felul de  praznice şi pomeni,a început să sufle peste ţară un vântişor ce anunţă vremuri de criză. 
SCRIE SCRIITORUL un basm de la Dorohoi: Doly cel voinic şi căpuşele de aur
A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi, nu s-ar  povesti. Nu cu mulţiani în urmă, pe când democraţia abia de făcea ochi, apăru, ca prinminune, pe meleagurile Dorohoiului un voinic în ale politicii, toţiconcitadinii săi au început să-l vadă ca pe un viteaz, exclamând întaină că în momentul când Doly, aşa era dezmierdat de cei apropiaţi, vaajunge măricel, se va mândri ţara cu el, iar pe albia Buhaiului va curgedoar lapte, miere şi lovele. Ce mai, tânărul june de Dorohoi eraperceput, de mulţimea sictirită de poveştile băsiste, ca un profet!
SCRIE SCRIITORUL despre David și Goliat & Ponta care s-a prăbușit ca un monstru cu picioarele de lut    
Orice bun creştin ştie despre mitul lui David şi Goliat, despre triumfulomului obişnuit asupra unui gigant. Asta s-a întâmplat şi duminică pescena noastră politică. Este de ajuns să facem un exerciţiu deimaginaţie spre a vedea asemănarea dintre cele două tablouri.
SCRIE SCRIITORUL despre anul alegerilor fierbinți în Europa de Est : Voința poporului mai puternică decât armata rusă  
În acest an estul Europei s-a confruntat şi încă se confruntă cu alegerifierbinţi. După episodul „Maidan”de la Kiev şi după călcarea Crimeii decătre cizma bolşevică, Ucraina s-a confruntat cu două rânduri dealegeri; pentru preşedinte şi, de curând, alegeri parlamentare. Înmai, Petro Poroşenko a fost ales din primul tur de scrutin preşedinte alUcrainei, acest aspect reprezentând o victorie clară apro-occidentalilor.
SCRIE SCRIITORUL despre wrestling politic cu damf Dâmbovițean
Până se deschid urnele, sondajele primează. Înpreziua alegerilor conştiinţa cetăţeanului, obosită şi hăituită deatâtea impulsuri şi provocări, intră într-o perioadă de limpezire,uşor-uşor ceaţa dispare, în prim plan apar buletinul de vot şi urna.Prin minte încep să i se succeadă imaginile şi vocile celor care i-auîncântat auzul cu tot felul de promisiuni, toate halucinante în felullor.
SCRIE SCRIITORUL despre prostime și fiorul național: Stă doar într-un singur testicul
Pe românul oropsit nimic nu-l unge mai mult la suflet decâtnaţionalismul agresiv. Românaşului,  când îl trec fiorii şi când i seface pielea ca de găină,  simte că întinereşte; uită de foame şi sete,glandele lacrimogenii îi intră în funcţie, brusc, i se umezesc obrăjoriistafidiţi de necazuri.
SCRIE SCRIITORUL: Deshumarea agentului 007 PSD
Victor Ponta se agaţă de artişti precum scaiul pe blana oii. Înainte dedecernarea Premiului Nobel pentru Literatură, candidatul PSD-ului pentruCotroceni a dat să-l încurajeze pe Facebook pe Mircea Cărtărescu,candidat cu mari şanse la râvnitul premiu, conform caselor de pariuriliterare. Răspunsul scriitorului a venit prompt, plin de lehamite şisictir faţă de premierul plagiator.
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
Salata autumnală a fatidicului an 2014 e una politică, garnisită cuminciuni de tot felul, pentru toate gusturile şi pentru toatecategoriile de românaşi, de aici sau de pretutindeni. Sunt deshumate totfelul de slogane, unele de-a dreptul hazlii, care dădeau bine acum douădecenii şi mai bine, pe când democraţia noastră orbecăia sub lămpaşeleminerilor lui Miron Cosma, iar tovarăşul Ion Iliescu îi înfiera cumânie proletară pe destabilizatorii de ţară  Ion Raţiu şi pe CorneliuCoposu,  acuzându-i ca făcând jocurile agenturilor străine.
SCRIE SCRIITORUL despre cum eșuează un neamț
Cine nu-şi aminteşte de spumoasele  poveşti cu un neamţ alecandidatului PSD pentru Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc .  Peatunci, părea  un june social democrat ascultător,  cu temele făcute lazi, cu mintea igienizată, nevirusată de gogomăniile lui Costică Macaleţişi Gheorghe Marcu.
SCRIE SCRIITORUL despre Toamna papagalilor: Îţi dau zile de la mine / votul vostru mi se cuvine
Toamna e anotimpul numărării bobocilor şi recoltării roadelor. În România se întâmplă şi unele lucruri trăsnite, odată la doi, trei sau patru ani toamna se numără voturile. Când ceaţa începe să ne estompeze vederea şi când  bruma anunţă frigul, politicienii noştri ne trimit la urne să le… acordăm tot sprijinul.
SCRIE SCRIITORUL: Piesa „Scaunele” în regia lui Ovidiu Portariuc
Piesa „Scaunele” este una dintre capodoperele lui Eugen Ionescu. Mareledramaturg este considerat unul dintre întemeietorii teatruluiabsurdului. De vreo doi ani Victor Ponta a legalizat „politicaabsurdului”. Şi cum toate exprimările pesediste sunt la fel, s-a ajunsca şi la Botoşani să ne lovim zilnic cu tot felul de absurdităţi.
SCRIE SCRIITORUL despre bruma de trădători căzută peste Primărie: Șopârlisme politice și limbaj de lemn, plin de așchii
În pragul toamnei Brumă a depus jurământul de credinţă PSD-ului.Ştim bine că prima brumă afectează frunzele. Iaca, la mulţi dintreconsilieri botoşăneni, în plină şedinţă, le-au picat frunzele rămânândgol-goluţi! Nu în sensul propriu, ci figurat. Cel puţin doi dintre eiar trebui să se ruşineze, să stea ascunşi cel puţin până ce votanţii lorvor uita pentru ce i-au trimis în Consiliul Local.
SCRIE SCRIITORUL despre boala limbii roșii: Politicieni cu fundul în mai multe partide, excitații psihice
Suntem într-un an prost, bine că ne apropiem de sfârşitul lui, seanunţă încă patru luni de foc. Iaca, vitele se îmbolnăvesc de boalalimbii albastre, politicienii de boala limbii roşii! Să venim cu câtevadetalii. Deja, pe teritoriul României, au fost semnalizate decese, înrândul vitelor, cauzate de boala limbii albastre. În judeţul nostru s-a semnalat un caz, iar boala se răspândeşte cu rapiditate.
SCRIE SCRIITORUL despre Pişcotul şi „Pişcoata” din Parlament: Cotu’ şi Pişcotu’, promisiunile şi votul
Pişcotul politic e un produs umanoid, pufos, ca o gogoaşă alungită,făcut din minciuni şi vorbe goale, care se umflă în sucul gândiriielectorului flămând şi nesigur pe el, dându-i senzaţia de saturaţie şibună dispoziţie. Asemenea pişcoturi avem peste tot în ţară, dar parcăatât de rumene şi aromate ca la Botoşani, nu sunt. De ce oare?
SCRIE SCRIITORUL: Minciună trandafirie cu acorduri false
Se confirmă faptul că dl Victor Ponta nu le are cu acordurile; acordulcu FMI e în aşteptare, acordul cu Uniunea Europeană e în piuneze. Deasemenea, acordul cu poporul, plin de promisiuni, din timpul campanieidin 2012, a fost spulberat de multişor timp, şi văd că la Botoşani, înpremieră naţională, a spulberat şi acordul cu limba română.
adrian pop,nici nu stii cat de .............! Te las pe tine sa completezi spatiul! ....esti amanta mortariucului?
31 august 2014, 09:24
se vede treaba ca nenea "maestru" e insetat; a uitat complet de potol. Articol scris cu mana tremuranda,rod al unei imaginatii inflamate de mistocar mediocru ."Maestrul: mistocar a avut iarasi halucinatii lingvistice incercand sa transmita cititorului perplexat ideea precum ca exista o "parte plina a paharului gol" . Ideea poate fi interesanta doar pentru participantii la o intalnire "alcoolicii anonimi" ...cat despre utilitatea ei ....nu o intrezaresc.Citesc uneori cu destula mirare mistocarelile ieftine scremute de un pretins poet comunal si nu imi vine a crede ca acest personaj e gornistul de serviciu al unui partid golanesc democrat si liberalistean proaspat casatorit .Dupa marea teapa USL vad cum se pregateste ghimpele din dreapta statuta, teutonul cu limba de otel si privirea de miel
28 august 2014, 10:14
personaj care sa minte cu atata tupeu ca Portariuc nu mai gasesti in Botosani. Baiatul asta de cand a ajuns primar nu a spus nici un adevar, cred ca si pe amanta o minte.
27 august 2014, 08:07
Dragi botosaneni, de câte dovezi mai aveţi nevoie pt a va convinge de faptul ca Psd ne vând gogoşi în fiecare zi? Toţi parlamentarii din acest josnic partid împreună cu primarasul nostru cu asta se ocupă zilnic. Zici ca în sediul lor se fac lecţii de actorie. E suficient să te uiţi la doinita ce teatru ieftin poate să joace...
26 august 2014, 09:33
Portariuc nu-i ajunge lui Flutur nici la degetul cel mic, la cat e de prapadit!
26 august 2014, 09:16
Primar mai incompetent ca asta nu exista.
26 august 2014, 08:51
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.9 o C
Dorohoi
-5.3 o C
Bucecea
-4.6 o C
Darabani
-6.0 o C
Saveni
-4.2 o C
Ştefăneşti
1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.