Românii ar putea avea o nouă zi liberă.
Mai mulţi parlamentari liberali vor să instituie o Zi Naţională a Meseriilor, în 25 noiembrie, ca măsură de promovare a învăţământului profesional şi tehnic.
"Motivele pentru recenta creştere înregistrată de învăţământul profesional sunt foarte clare: creşterea economiei are nevoie de resurse umane bine pregătite în meserii. De asemenea, deschiderea României către piaţa europeană necesită oameni foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional. Facilităţile acordate elevilor (bursă, internat şi decont transport) şi companiilor care investesc în acest tip de educaţie reprezintă şi ele un imbold", se arată în expunerea de motive a proiectului, iniţiat de deputaţii Raluca Turcan şi Florica Chereş.
Aceştia amintesc că în prezent sunt 1.195 de instituţii de învăţământ profesional şi tehnic, dar care sunt răspândite inegal pe teritoriul ţării. În acest sens, liberalii dau exemplu regiunea de nord-est, unde sunt 242, iar în Bucureşti-Ilfov doar 68.
"Prin acest proiect de lege dorim să oferim un cadru naţional care să ofere ocazia de a promova învăţământul profesional şi tehnic. Astfel, Ziua de 25 Noiembrie va fi declarată Ziua Naţională a Meseriilor. Am ales data de 25 noiembrie pentru că în această zi a anului 1864 a fost promulgată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza Legea asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române, care statua pentru prima dată învăţământul profesional", potrivit documentului citat.
Proiectul legislativ este susţinut de parlamentari PNL, USR şi PMP şi a fost depus la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, scrie Ziarul Financiar.
3 lucruri de care este bine să ții cont atunci când achiziționezi un apartament vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Amenajări exterioare cu ardezie pentru spații mici: idei și sfaturi practice
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită: Până CÂND mai pot fi folosite
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
FC Botoșani părăsită de vârful de atac, a plecat în liga secundă din Polonia
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024