Cea mai mare unitate medicală din județul Botoșani are o nouă „voce”.
Este vorba despre medicul Bogdan Alexandroaie.
„Lucrez în Spitalul Județean Mavromati din 2011 în cadrul Secției de Medicină Internă. Mi-aș dori ca începând de astăzi să avem discuții profesioniste și asta înseamnă profesionalism atât din partea noastră cât și din partea voastră (nr. reprezentanții mass - media)”,
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Medicul botoșănean a ținut să evidențieze faptul că unitatea medicală are cadre medicale foarte bine pregătite, iar în momentul de față se fac eforturi pentru dotarea spitalului cu o aparatură modernă.
„Conducerea spitalului și-a propus să facă multe lucruri. S-au început deja foarte multe lucruri, în ceea ce privește dotarea spitalului. Suntem în secolului 21. Eu fac o afirmație cam de trei ani, că la momentul de față Botoșaniul are specialiști la fel de buni ca Iașiul, ceea ce ne mai lipsește nouă sunt dotările la Spitalul Județean și nu numai că mai sunt și alte spitale. E păcat ca omul să plece la Iași, la Târgu Mureș pentru niște lucruri care s-ar putea rezolva foarte bine, foarte corect, foarte repede și aici în teritoriu”
Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Bogdan Alexandroaie a precizat că în perioada următoare se vor prezenta concret investițiile care vor fi făcute pe fiecare secție în parte.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu de vegetație într-o comună din județ: Pompierii au intervenit mai bine de două ore - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Tânăr ajuns cu mașina în șanț după ce a băut „puțin”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
ACUM: Șefi noi prezentați de prefect în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Mașină în flăcări: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Razii cu mascați, polițiști și jandarmi în câteva zone din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024