O acţiune la care vor participa zeci de studenţi va avea loc în perioada 24 septembrie – 28 septembrie 2018 la Ipoteşti.
Memorialul Ipotești organizează, în perioada 24 septembrie – 28 septembrie 2018, ateliere de interpretare a textului poetic în cadrul taberei CreativLit Ipotești.
La ateliere vor participa studenți de la universitățile din țară (Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea ”Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava) și din Republica Moldova (Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat ”Dimitrie Cantemir” din Chișinău, Institutul de Filologie). Fiind coordonate de profesorii universitari Vasile Spiridon și Daniela Petroșel, atelierele au drept obiectiv, pe de o parte, promovarea operei eminesciene, iar, pe de altă parte, medierea dialogului cu creatorii și sunt organizate tematic pe creația emiensciană și pe creația scriitorilor contemporani. La ediția din acest an, la ateliere vor participa scriitoarele Ana Blandiana (24-25 septembrie) și Nora Iuga (26-27 septembrie).
În ziua deschiderii lucrărilor atelierilor – 24 septembrie – va avea loc inaugurarea sălii Mihai Ursachi, amenajată în baza donației de carte, mobilier și obiecte personale, oferite Memorialului Ipotești de prof. Ana Cojan,soția poetului, care va veni la Memorial însoțită de scriitorul Lucian Vasiliu și preotul Radu Brînză.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024