Polițiștii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea legislației privind protecția mediului.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracțiunile de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase și neluarea masurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.
În urma verificărilor efectuate la data de 6 octombrie 2022, la o societate comercială din comuna Vlăsinești, a reieșit faptul că administratorul acesteia ar fi deținut și utilizat în cadrul spațiului în care își desfășoară activitatea mai multe substanțe chimice periculoase și nu ar fi luat măsuri de eliminare totală sau parțială a substanțelor periculoase care au devenit deșeuri, depozitându-le în alte locuri decât cele special amenajate în acest sens.
Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunile menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
COMUNICAT Primăria Mihai Eminescu privind achizițiile publice efectuate de instituție
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Tânăr dispărut de mai bine de o săptămână: Poliția, APEL către cetățeni
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024