Polițiștii botoșăneni au predat vineri două persoane aflate în urmărire, una dintre ele fiind din județ vecin.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat pe raza municipiului Botoşani un bărbat de 29 de ani, din localitate, faţă de care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus reţinerea pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice pe teritoriul Cehiei.
Bărbatul a fost depus în arestul IPJ Suceava, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
De asemenea, tot vineri, 8 decembrie 2017, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Pomârla au depistat pe raza comunei un tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate, pe numele căruia Judecătoria Dorohoi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 3 ani şi 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Acesta a fost condus la Penitenciarul Botoşani, în vederea încarcerării.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
RAZIE cu polițiști și jandarmi: Șoferi amendați, marfă confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Zeci de botoșăneni drogați au ajuns la Urgențe
Oana Sava
Mar 29, 2024
4 lucruri de făcut atunci când accesezi un credit de nevoi personale
Sergiu Bălășcău
Mar 29, 2024
Bărbat prins de polițiști cu străini în mașină
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
3 lucruri de care este bine să ții cont atunci când achiziționezi un apartament vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024