O șoferiță a ucis joi seara patru muncitori, unul dintre ei din Botoşani.
Era băută, iar sâmbătă a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Adina Iuliana G., în vârstă de 39 de ani, este cercetată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Ea a ucis patru angajaţi de la Citadin care lucrau la asfaltarea unei guri de canal, pe care i-a lovit în plin. Mașina pe care o conducea, un Alfa Romeo, a fost grav avariată și șoferița a fost scoasă de la volan, urcată în Salvare și transportată la spital.
A plecat de acolo după ce a primit îngrijiri medicale, fără ca polițiștii care îi măsuraseră alcoolemia să știe, scrie Libertatea. Au căutat-o apoi vineri mai multe ore, au găsit-o într-un centru comercial, au reținut-o, iar sâmbătă seara a fost arestată preventiv.
Cum în momentul sosirii polițiștilor la locul tragediei șoferița nu mai era în automobil, la audieri, susțin sursele citate de Alo Iași, aceasta a declarat că nu se afla la volan în momentul producerii accidentului.
Sursa citată mai scrie că femeia și-a angajat unul dintre cei mai buni avocați ieșeni și a contestat măsura arestului preventiv.
„Victimele efectuau lucrări de reparaţii la carosabil, pe prima bandă. Programul de lucru pentru intervenţie începuse la ora 22. În jurul orei 1.00, un autoturism particular, venind cu viteză mare, a urcat pe trotuar, unde s-a izbit de un imobil, apoi a ricoşat direct în echipa de muncitori”,
Costel Grojdea, şeful ITM Iaşi
La spital, poliţiştii au pus-o să sufle în etilotest, reieşind o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După câteva ore, femeia a semnat că nu vrea să facă alte investigaţii medicale şi, pentru că poliţiştii nu mai erau, a părăsit spitalul.
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024