Elevii participanți la olimpiadele școlare, etape județene, au fost premiați de către primarul comunei și directorul unității școlare.
Duminică, 28 mai 2023, Școala Profesională ”Sfântul Apostol Andrei” Smârdan și Primăria Comunei Suharău au organizat cea dea XI-a ediție a Festivalului ”Cântecul și jocul copilăriei”, dedicat Zilei Copilului.
La activitate au participat și inspector școlar general, prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc, precum și Orchestra Mugurelul, îndrumată de către profesor Marcel Dupu.
În deschiderea activității, după alocuțiunile inspectorului școlar general și cea a primarului Marcel Chelariu, Orchestra Mugurelul i-a încântat pe cei prezenți cu o suită de cântece populare, care i-a introdus într-o lume parcă de poveste, lipsită de griji.
Festivalul a continuat cu momentele pregătite de elevi ai școlii, îndrumați de către cadre didactice. Copiii au fost răsplătiți pentru prestațiile lor cu dulciuri, diplome și trofee.
Tot în cadrul acestui festival, elevii participanți la Olimpiadele școlare, etape județene au fost premiați de către primarul comunei și directorul unității școlare.
”Mulțumim tuturor persoanelor implicate, fără de care acest festival nu se putea realiza: Consiliul local al comunei Suharău, cadre didactice, didactice auxiliare, nedidactice, părinți, elevi și doamnei Marina, care a înfrumusețat scena cu florile. Menirea unui profesor nu este să creeze elevi asemeni imaginii lui, ci să ajute elevii să își creeze propria lor imagine”,
Prof. Grigore Alina, directorul Școlii Profesionale ”Sfântul Apostol Andrei” Smârdan
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024
Tânăr din Botoșani dus cu Poliția la spital după o plimbare în trafic
Oana Sava
May 04, 2024
Botoșăneancă dată dispărută după ce a plecat astăzi de acasă fără să anunțe familia
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Sergiu Bălășcău
May 04, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024