Un tânăr a dat ochii cu oamenii legii.
La data de 16 iulie 2018 poliţiştii Biroului Rutier aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control pe strada Sucevei un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024