(P) Se spune că pasiunea nu are vârstă sau limite, însă ceea ce am mai adăuga noi este faptul că pasiunea devine un stil de viață, unul prin care reușești să te motivezi și să îți creezi propria fericire. Aceste cuvinte descriu cel mai bine omul pe care vrem să vi-l prezentăm astăzi, Ivana Znacom.
Botoșăneancă la origini, ea a decis să meargă la Iași, acolo unde o așteptau nenumărate oportunități profesionale pe care avea să le descopere în domeniul care o acaparează cu totul: MAKE-UP.
Și pentru că vă spuneam că pasiunea nu are limite, așa s-a întâmplat și în cazul tinerei noastre botoșănence. Vă imaginați cum e să plecați la drum cu un arsenal minim de produse, să muncești susținut și cu tenacitate și să ajungi ulterior să machiezi persoane publice dintr-un oraș atât de mare precum este Iașul?
Asta ar fi o parte din marile ei reușite, pentru că în toți acești ani a fost dedicată formării sale profesionale. Peste zeci de cursuri stau la baza formării sale, însă ne-a spus că nu are de gând să se oprească aici, fiind într-o perpetuă cunoaștere, dezvoltare și învățare.
Am întrebat-o pe Ivana Znacom care este cea mai mare satisfacție pe care o simte în urma muncii sale, iar ea ne-a mărturisit că zâmbetul pe care îl vede pe chipul clientelor la final, precum și mesajele de mulțumire.
În afara faptului că machiază doamne și domnișoare cu o deosebită măiestrie pentru evenimente speciale, Ivana este colaboratoarea unei televiziuni locale din Iași, acolo unde se ocupă zilnic de aparițiile moderatorilor. Mai mult decât atât, ea este prezentă și pe platourile de filmare atunci când este solicitată să machieze actori ce filmează scene în Iași pentru pelicule cunoscute la noi în țară, iar de curând ea este colaborator de bază a unei companii de modeling din Iași, unde este atât Make-up Artist, cât și viitor model.
Aceasta este rețeta succesului unui make-up artist care a știut ce să pună la ”rădăcină” pentru a crește frumos într-un timp relativ scurt, făcând și ale femei să simtă sentimentul de siguranță în propria persoană și, în cele din urmă, frumusețe nemărginită.
Casele a doi botoșăneni răscolite de polițiști după ce au tâlhărit un om pe stradă
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Patru botoșăneni au ajuns la spital după ce au aprins focul cu benzină: Recomandările pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Percheziții la Botoșani: Femeie luată în cătușe de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Sebastian Dobrincu, dezvăluiri despre despărțirea de Ioana Ignat: Am încercat tot ce s-a putut
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024