Ştiri
Teren pentru case, bani pentru achiziționarea de mașini și alte beneficii pentru aceste familii, care sunt CONDIȚIILE

Proiectul a fost adoptat tacit la Senat.

Familiile numeroase care au în întreținere mai mult de trei copii și cele monoparentale vor putea beneficia de o serie de ajutoare din partea statului, dar și din partea firmelor private.

 

 

Certificat de familie numeroasă

 

Ca să primească aceste ajutoare, familiile respective vor avea nevoie de un card de beneficii, ce va fi acordat după eliberarea unui certificat pentru familie numeroasă, se arată într-o propunere legislativă ce a depășit perioada în care putea fi dezbătută la Senat, astfel încât se consideră adoptată tacit la prima Cameră sesizată.

 

Propunerea legislativă, a cărei adoptare tacită a fost consemnată luni, în cadrul lucrărilor în plenul Senatului, stabilește că familiile numeroase și monoparentale vor putea avea parte de beneficii economice, sociale sau culturale, garantându-se astfel egalitatea în societate a acestora privind accesul la bunuri și servicii publice și private, scrie Avocatnet.ro.

 

După cum scrie în expunerea de motive, în țara noastră se înregistrează un risc major de vulnerabilitate socială pentru familiile numeroase și monoparentale.

 

"Potrivit statisticilor Eurostat din 2014, România este a doua țară din Europa cu risc major de sărăcie și vulnerabilitate socială pentru un procent de 73,1% dintre gospodăriile cu venituri mici și medii formate din părinți și trei sau mai mulți copii aflați în îngrijire, fiind depășită numai de Bulgaria", scrie în expunerea de motive.

 

 

Cum se vor acorda beneficiile pentru familiile numeroase

 

Potrivit propunerii legislative, măsurile de sprijin s-ar putea acorda în baza unui card de beneficii obținut de către părinți, după eliberarea unui certificat pentru familie numeroasă. Ambele documente se vor elibera de către primaria din localitatea de domiciliu sau de reședință a cel puțin unuia dintre parinti.

 

Certificatul se va obține după verificarea îndeplinirii condițiilor pentru familia numeroasă, în termen de 15 zile lucrătoare. Acest certificat va trebui reînnoit o dată la trei ani sau ori de câte ori se modifică numărul membrilor familiei. După aceea, în cel mult 30 de zile caledaristice de la primirea certificatului se va elibereaza cardul public de beneficii.

 

Pe lângă acest card public de beneficii, firmele private vor putea acorda și ele acestor familii un card privat de beneficii care să includă reduceri sau gratuități, în baza unor parteneriate încheiate între partenerii privați și autoritățile publice locale sau centrale.

 

 

Ce tipuri de beneficii se vor acorda familiilor numeroase

 

Printre beneficiile de care vor putea beneficia familiile numeroase în baza cardului privat se numără:

 

- tichete de reducere pentru achiziționarea mașinilor de familie care au mai mult de cinci locuri;

-consiliere psihologică gratuită sau cu reducere;

-mese gratuite sau la un preț redus la cantinele din școli și grădinițe;

-reduceri sau gratuități la medicamente, produse farmaceutice sau la articole pentru copii;

-reduceri sau gratuități la transportul aerian sau maritim;

-reduceri sau gratuități la tratamente medicale, proteze auditive, ortopedice, tratamente oftalmologice, stomatologice sau logopedie;

-reduceri la achiziționarea de locuințe sau la chirii;

-reduceri sau gratuități la taxele academice și administrative în învățământuI universitar.

 

Apoi, printre beneficiile oferte prin cardul public se numără:

 

-burse, subvenții și premii în domeniul educației;

-fonduri pentru achiziția de cărți și alte materiale didactice;

-vouchere pentru acoperirea cheltuielilor pentru copiii nou-născuți;

-reducere de cel puțin 25% la abonamente/bilete de acces la instituții de cultură, sport și agrement, aflate în subordinea administrației locale și/sau centrale;

-abonamente gratuite pentru parcări rezidențiale și parcări publice cu valabilitate de trei ani de la data emiterii;

-tabere de vacanță gratuite sau cu reducere de cel puțin 50%;

-acordarea de terenuri în mediul rural pentru construirea unei case;

-parinții pot avea 25% reducere la taxele de călătorie pe liniile urbane, metropolitane și județene, precum și la transportul pe cale ferată (clasa I și a II-a);

-reducere de până la 50% din tariful taxelor academice și administrative în invățământul universitar din sistemul public;

-scutiri la plata cazării la internate și reducere cu 50% din tariful taxei de cazare la caminul studențesc;

-reducere de 20% pentru cheltuielile legate de asistența medicală și cazare în stațiuni balneare sau sanatorii.

 

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește angajarea membrilor familiilor numeroase, contractele colective de muncă sau contractele individuale de muncă pot include măsuri de sprijin precum mobilitatea geografică, relocare, modificări ale condițiilor de lucru, programului și încetarea contractului de muncă.

 

 

Ce condiții trebuie să îndeplinească o familie pentru a fi considerată numeroasă

 

După cum scrie în propunerea legislativă, familia numeroasă nu va fi numai aceea în care părinții sunt căsătoriți și locuiesc împreună. Familiile numeroase vor putea fi alcătuite și din persoane care au în îngrijire cel puțin trei copii, dar care:

 

-sunt necăsătorite, locuiesc împreună și au copii care provin din relațiile anterioare; condiția, în acest caz, este ca cel puțin trei dintre copii să fie recunoscuți de ambii părinți;

-sunt părinți singuri (familie monoparentală) cu doi sau mai mulți copii și locuiesc împreună cu aceștia.

 

Condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească familiile numeroase pentru a avea parte de beneficiile de mai sus sunt:

 

-cel puțin unul dintre parinții care locuiesc împreună cu copiii trebuie să aibă un loc de muncă, cu excepția celor care dovedesc că au o boală sau o dizabilitate care îi împiedică să muncească;

-cel puțin unul dintre părinți trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină;

-cel puțin unul dintre părinți trebuie să se ocupe de îngrijirea și supravegherea celor minimum trei copii (minimum doi copii, în cazul familiilor monoparentale).

 

Apoi, proiectul de lege prevede o serie de condiții pe care trebuie să le îndeplinească și copiii. Așadar, prin copii din familie numeroasă se înțelege:

 

- cel puțin trei copii minori (cel puțin doi, în cazul famiilor monoparentale) să aibă până în 18 ani (cel mult 21 de ani, cu condiția continuării studiilor);

-cel puțin trei dintre copii să fie înscriși la cursurile dintr-o unitate de învățământ;

-totalul absențelor motivate și nemotivate să nu depașească 50% din numărul de ore de curs prevăzut în semestrul anterior solicitării; excepție fac copiii cu probleme medicale sau cei care au participat la evenimente familiale deosebite (nuntă, deces, botez etc).

 

Chiar dacă divorțează, foștii soți ar putea beneficia de avantajele pentru familiile numeroase.

 

Atenție! Propunerea legislativă prezentată în acest material nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie să fie adoptată de Parlament, semnată de președintele statului și publicată în Monitorul Oficial.

 

loading...
BANI pentru șapte familii din județul Botoșani, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi: ”O situație deosebită…”

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Cosmin Andrei, primul discurs în calitate de primar al municipiului Botoșani: Dragi colegi, am scris istorie la BotoșaniVIDEO
Noul primar al municipiului reședință de județ a avut un discurs pregătit pentru ziua în care a fost învestit oficial și și-a preluat prerogativele de edil șef.
FAZA ZILEI: Bărbatul dat dispărut de familie, găsit la... închisoare
Bărbatul dat dispărut a fost găsit în alt penitenciar.
Botoșănean reținut după ce a incendiat un taxi
Un botoșănean a fost reținut după ce a incendiat un autoturism.
Doi soți din Botoșani au murit din cauza unui boiler improvizat: Pompierii trag un semnal de alarmă
Anul trecut, la începutul lunii februarie, trei copilași dintr-o comună botoșăneană rămâneau orfani de ambii părinți din cauza unui boiler improvizat.
Peste 4.700 de cazuri noi și un record negativ de 104 decese – SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 27octombrie, pe teritoriul României, au fostconfirmate217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  155.630 de pacienți au fost declarați vindecați.
Spitalul Suceava a căutat în NOUĂ unități medicale un loc la ATI pentru un pacient cu Covid, nici la Botoșani nu l-a primit
Situația devine critică în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde luni dimineață erau ocupate toate locurile la Terapie Intensivă -Covid, cu cinci pacienți ventilați mecanic și cu 199 de pacienți internați în pavilioanele Covid de la spitalul vechi.
ACUM: Noul primar și o parte dintre consilierii locali depun jurământul de învestire – FOTO & VIDEO
Ceremonia are loc de la ora 12:00 la Casa de Cultură a Sindicatelor unde sala de spectacole generoasă ca suprafață permite distanțarea socială impusă de pandemia de Covid-19.
Autoritățile continuă controalele în Botoșani: Zeci de amenzi, aproape 1.000 de persoane legitimate
Noi activități desfășurate de polițiști pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov 2, în Botoșani.
Municipiul Botoșani se apropie de pragul critic de 3 îmbolnăviri la mia de locuitori
Municipiul Botoşani se apropie de depăşirea pragului de trei cazuri de îmbolnăvire la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore, încă 34 de cazuri au fost raportate.
Loading...
Au oprit mașina condusă de un șofer de 71 de ani și s-au crucit: CÂT arăta etilotestul
”Recoltă” bogată de bețivi la volan, toți cei depistați de polițiști alegându-se cu dosare penale.
Roxana Țurcanu: PNL a ajuns să se joace de-a ghicitoarea cu epidemia
Din păcate pentru noi toți, Guvernul PNL a ajuns să se joace de-a ghicitoarea cu epidemia, în condițiile în care nu există nicio strategie, niciun plan concret de măsuri în funcție de evoluția epidemiei, deși, zilnic aproape, toți repetă că situația va continua să se agraveze.
ACCIDENT în parcare: Victima a refuzat îngrijirile, dar când s-a trezit din beție a mers la spital
Polițiștii au găsit victima căzută într-o parcare din municipiu.
55 de cazuri și un deces în ultimele 24 de ore – LOCALITĂȚILE unde s-au înregistrat noi îmbolnăviri
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi de COVID înregistrate în ultimele 24 de ore.
Contrabandiști călcați de mascați, polițiștii au plecat încărcați după percheziții
Cinci mandate de percheziție domiciliară au fost puse în executare.
Loading...
Raluca Turcan îi încurajează pe români să își pârască vecinii care fac petreceri: E ceva absolut firesc
Vicepremierul spune că este vorba despre o practică folosită în multe țări.
Ramona Guraliuc, medic primar, șef UPU-SMURD, candidat PSD la Senat: „PSD este singurul partid responsabil care se gândește în primul rând la viața și sănătatea românilor”
Programul PSD pentru sănătatea românilor prevede înființarea unei rețele naționale de centre medicale comunitare pentru asigurarea accesului permanent, rapid, facil și neîngrădit al tuturor cetățenilor la asistență medicală primară.
Reacția Bisericii după ce Arafat a anunțat că nu vom putea sărbători Crăciunul: ”Total deplasat”
Ipoteza luată în calcul de către autorități, privind restricționarea sărbătorilor dedicate Crăciunului, a determinat Patriarhia Română să reacționeze dur.
Sute de consumatori rămân astăzi fără apă din cauza unei AVARII
Nova Apaserv își cere scuze față de abonații afectați.
ATENȚIE dacă vă îndreptați către Iași: Grav accident rutier cu trei victime, traficul este restricționat – GALERIE FOTO
Impactul a avut loc între un TIR și două autoturisme.
Weekend cu o nouă premieră la Teatrul Vasilache – GALERIE FOTO
Spectacolul se adresează tinerilor cu vârsta peste 14 ani.
astratex.ro
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
„Stimați colegi, vă urez succes în parcursul dv. următor, parcurs politic sau profesional, și acestea fiind zise, ședința de astăzi s-a încheiat”,mesajul Cătălinei Lupașcu în ultima ședință de CL  ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8741 lei
USD
Dolarul SUA
4.1264 lei
CHF
Francul elveţian
4.5376 lei
GBP
Lira sterlină
5.3742 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9420 lei
XAU
Gramul de aur
252.0199 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2422 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3349 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9400 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1311 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1782 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6551 lei
Vremea
astăzi
Botosani
10.2 o C
Dorohoi
10.3 o C
Bucecea
10.2 o C
Darabani
10.6 o C
Saveni
10.2 o C
Ştefăneşti
9.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.