Puțini botoșăneni cunosc faptul că o cursă cu taxiul cu casa de marcat oprită este gratuită.
Iar dacă există taximetriști care nu dau bon fiscal, atunci la final clientul poate să refuze plata.
Acest lucru a fost dezvăluit de liderii taximetriștilor de la Botoșani, la întâlnirea cu primarul.
De altfel, există și o serie de autocolante lipite pe portierele taximetrelor la care însă botoșănenii nu sunt atenți.
„Ați întrebat de ce în serviciul taximetrie nu se pornește casa. La sugestia dv. în urmă cu vreo cinci, șase, șapte ani, am prins pe panourile autocolante de pe portierele din față, sub prețuri, mențiunea că, dacă la sfârșitul cursei nu se eliberează bon fiscal, nu aveți obligativitatea să vă plătiți cursa. Deci, dacă potențialul client nu ar cere și nu ar profita de această sugestie, pentru că cei care nu pornesc casa de marcat sunt câțiva care au un viciu pentru așa ceva”,
Iulian Bauer, președintele Camerei Taximetriștilor
Liderul taximetriștilor a arătat că există „leac” pentru acei taximetriști care nu eliberează bon fiscal, și care pot prelua o comandă până la Suceava, gratuită în aceste condiții.
„El încearcă azi, mâine, poimâine cât merge. Dacă ar fi sancționat de client, neplătindu-i cursa, să facă frumos o comandă de la Botoșani la Aeroportul Suceava și acolo să-i spună: mulțumesc frumos, prietene...”,
Iulian Bauer, președintele Camerei Taximetriștilor
În replică, primarul Cosmin Andrei a arătat că, probabil botoșănenii nu profită de această gratuitate de teamă să nu intre în conflict cu șoferii de pe taxi.
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
Ghidul suprem pentru alegerea cerceilor cu magnet potriviți pentru orice ocazie
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
Doi botoșăneni surprinși cu „sticla la gură” pe camerele video din oraș
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
Șofer prins BĂUT de polițiști pe strada Primăverii
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
NOAPTEA TRECUTĂ: Mașină ajunsă în șanț, „șoferul” a dat de necaz
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024