Ştiri
Tinerii absolvenți pleacă în valuri din Botoșani, autoritățile se luptă cu morile de vânt

Tinerii absolvenți nu își spun speranțele în Botoșani când vine vorba de carieră. Cei mai mulți dintre ei pleacă în străinătate pentru a-și realiza tot ceea ce și-au propus.

De altfel, asta rezultă și din studiul „Radiografia economică a judeţului Botoşani – oportunităţi” realizat Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA).

 

Tragedia județului

 

Fenomenul a pus pe gânduri autoritățile de la Botoșani și astăzi la Instituția Prefectului problema a fost intens dezbătută. Și asta în contextul unei dezbateri pe tema învățământul profesional.

 

Și s-a pornit exact de la studiul amintit.

 

„Am selectat un eșantion de 1.000 de elevi cărora le-a fost aplicat un chestionar. Din analiza efectuată s-a concluzionat că decizia tânărului elev pentru atingerea țelului este puternic influențată de familie și pe locul doi fiind școala. La nivelul județului Botoșani fenomenul migrației va persista cu efecte din ce în ce mai evidente pe măsura îmbătrânirii populației și reducerea numărului acesteia. Elevii ne-au informat că doar 20% dintre ei rămân în județul Botoșani să se perfecționeze și să o urmeze o carieră aici. Restul consideră că unica posibilitatea de a realiza țelul în viață este să părăsească județul Botoșani”,

Marian Rotaru, reprezentant CCIA

 

Haideți să recunoaștem

Și șeful educației botoșănene Gabriel Hârtie a avut un punct de vedere în acest sens.

 

 

„Sigur dacă vorbim învățământul profesional cred că putem sta până mâine dimineață și tot să zicem că nu găsim o soluție comună. Haideți să recunoaștem. Noi am avut foarte multe întâlniri și cu agenții economici și cu unitățile de învățământ. Dacă ascultăm pe fiecare în parte, le dăm dreptate la fiecare în parte. Din păcate. De ce să nu recunoaștem , că ne doare. 20% din tinerii absolvenți vor să rămână în județul Botoșani. Eu zic că aici trebuie să ne punem întrebarea noi factori decidenți, de ce 80% din acești tineri, din acești tineri din sala aceasta nu mai vor să rămână în județul Botoșani, să-și caută un job în județul Botoșani”,

Gabriel Hârtie, inspector general IȘJ

 

Șeful educației a recunoscut fie el și indirect că Botoșaniul nu are prea multe oportunități de oferit tinerilor absolvenți.

 

„Sigur noi putem da vina pe agenții economici că nu au joburi atractive  din punct de vedere financiar, a politicii firmei și așa mai departe, nu reușesc să atragă acești tineri în firma dumnealor. Agenții economici dau vina pe școală, că sunt foarte slabi pregătiți acești tineri. Dar vorbim din păcate doar de cei 20 % care rămân în Botoșani. Ceilalți 80% din păcate pentru noi , din fericire pentru dumnealor, de ce nu? pentru că e vorba de cariera lor profesională, sunt bine pregătiți, sunt foarte bine plătiți.”,

Gabriel Hârtie, inspector general IȘJ

 

Cum putem noi să-l convingem pe acel tânăr să rămână în județul Botoșani?

 

„Deocamdată trebuie să recunoaștem cum am putea să oprim în județul Botoșani un tânăr absolvent de la Liceul din Flămânzi care a făcut mobilități în țări europene în domeniul agriculturii. Cum putem noi să-l convingem pe acel tânăr să rămână în județul Botoșani, să lucreze în acel domeniu când el a văzut într-o țară europeană un salariu mai atractiv și condiții de muncă mai atractive”, a conchis șeful educației botoșănene

 

Și în tot acest timp cât autoritățile se chinuie să găsească soluții ce par a fi imposibil de găsit, tinerii din Botoșani pleacă rând pe rând în lumea largă pentru a-și croi un drum în viață.

loading...
O TRAGEDIE de judeţ: Doar 5% din populaţie lucrează la privat, peste 80% din liceeni pleacă din Botoşani - Toţi copiii spun că vor să lucreze la stat

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Aproape 4.000 de botoşăneni şi-au găsit un loc de muncă prin AJOFM
În anul 2018, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Botoşani au fost încadrate în muncă 3.742 persoane, dintre care 1.418 femei. 
Botoşănean la un pas de MOARTE după ce a primit un topor în cap
Un bărbat din comuna Lunca a fost trimis astăzi în judecată pentru tentativă de omor.
Botoşaniul invadat de străini: Sute de moldoveni, turci, italieni şi francezi STABILIŢI pe meleaguri botoşănene
Sute de cetăţeni străini locuiesc în judeţul Botoşani.
Un băieţel din Botoşani diagnosticat cu o boală cruntă are nevoie de AJUTOR
Hoinaru Antonio are 13 ani şi a fost diagnosticat cu o boală grea Leucemie acută limfoblastică trombocitară cu anemie severă.
Hai la film! Cine Globe vine cu trei avanpremiere INCENDIARE PROGRAMUL săptămânii
Noi pelicule pline de acţiune şi suspans rulează la Cine Globe, din incinta Uvertura Mall, în perioada 18 – 24 ianuarie 2019.
CUM va fi vremea în week-end la Botoşani: Anunţ surprinzător de la meteorologi
Vineri, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în a două jumătate a lunii ianuarie în cea mai mare parte a ţării, dar cu precădere în dealurile subcarpatice din sud și est. 
Comunicat PSD: Produsele botoșănene cu care ne mândrim pot deveni brand național cu bani europeni
Senatorul PSD Lucian Trufin, secretarul Comisiei pentru Agricultură din Senat, vine cu o informație importantă pentru agricultorii și procesatorii interesați să depună proiecte cu finanțare europeană prin  PNDR.
CUM au reuşit autorităţile locale din trei comune să-şi ajute localnicii cu ajutorul tehnologiei: Este un adevărat succes!
Autorităţile locale din trei comune botoşănene au investit într-un sistem informatic prin care încearcă să elimine birocraţia.
Zece lucruri NEȘTIUTE despre Eminescu - CUM și-a găsit sfârşitul marele poet
Viaţa marelui poet naţional Mihai Eminescu a rămas o sursă inepuizabilă de teorii şi polemici. 
Variantă bombă: Moruțan înapoi la FC Botoșani
Olimpiu Moruțan (19 ani) va avea concurență serioasă la FCSB, după transferurile lui Florentin Matei și Adrian Stoian, jucători care evoluează pe postul său.
FAZA ZILEI: Altercația de la Prefectură a ajuns la Hollywood - Cred că a văzut prea multe filme cu James Bond – VIDEO
Acuzaţii grave la Botoşani între prefectul judeţului şi directorul adjunct al societăţii de salubrizare din oraş. Prefectul susţine că a fost jignit de către director, chiar în biroul de la Prefectură, şi s-a simţit ameninţat.
Şofer luat pe sus de poliţişti şi băgat după gratii la Penitenciarul Botoşani
Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, va sta aproape un an după gratii la Botoşani.
ANUNŢ: O pensiune din Gura Humorului angajează bucătar
Pensiunea El Quatro din Gura Humorului angajează bucătar.
FC Botoşani merge strună în Antalya, a bătut şi o echipă din Ungaria
Victoria obţinută marţi de roş-alb-albaştri în faţa multiplei campioane a Bulgariei, Ludogoreţ Razgrad, pare să nu fi fost una întâmplătoare.
Situație ALARMANTĂ în 4 comune din județ: Copii nemonitorizați, fără asistenți sociali și zeci de măsuri pentru a remedia neregulile găsite
În comunele din județul nostru situația nu este atât de roz precum pare din unele statistici. La sfârșitul anului trecut au ieșit la iveală mai multe nereguli odată cu efectuarea unui control de către Agenției Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS).
Directorii botoşăneni de școli se simt discriminați, vor bani MAI MULȚI
Profesorii primesc de la 1 ianuarie 2019 un spor de suprasolicitare de 10%, iar acest lucru a creat nemulțumiri în rândul celorlalți angajați din învățământ.
Mămici prinse la lucru în timpul concediului maternal şi puse să dea banii înapoi
Prelungirea concediului maternal a devenit deja o modă și la nivelul județului Botoșani. Mai mulți părinți nu au declarat că s-au întors la serviciu și au primit indemnizații necuvenite.
Frontiera Botoşani asaltată de migranţi: Bărbaţi din Bangladesh şi Pakistan prinşi de poliţişti
Polițiștii de frontieră botoșăneni au reușit anul trecut să împiedice intrarea ilegală în țară a zeci de imigranți.
Şofer botoşănean amendat şi lăsat fără plăcuţele de înmatriculare: CUM a plecat la drum
Un conducător auto, aflat la volanul unei autoutilitare, a fost tras pe dreapta de poliţişti chiar la intrarea în judeţul vecin.
kalapod.net%20
Dan Șlincu se simte hărțuit, Nicuță contraatacă: Nu am voie să ies în oraș că circulă prefectul?
Deși prefectul Dan Șlincu a declarat că a fost urmărit de către Cezar Nicuță, cel din urmă neagă vehement acuzația.
Mi-ar fi placut sa fie totul mai concret. Foarte multe campanii cu multi bani....unde? Modernizare?? =)) Dupa jumatatea dezbaterii majoritatea elevilor erau pe telefoane si plctisiti. Nici decontarile la tarnsport nu se fac 100%...Cand vezi tramvailele noastre iti faci cruce si speri sa nu se rastoarne.... :)))Iar daca vede cineva de la prefectura, se puteau face si niste blocuri noi pentru tineri dar sa fie mai accesibile si poate un campus nou!
9 noiembrie 2018, 13:25
Pt ce sa ramana tinerii in tara aici numai bugetarii traiesc bine si patronii pt ca le da salarul minim la cei care muncesc ca sa se imbogateasca ei
8 noiembrie 2018, 19:04
libris.ro%20
Sondaj
Credeți că, în comparație cu anul precedent, 2019 va fi:
Un an mai bun ca 2018
La fel ca 2018
Un an mai rău ca 2018
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
“L-am întrebat, în mod elegant, care este povestea locului de parcare? A început să urle, m-a bruscat şi m-a scos pe uşă afară, proferând tot felul de expresii care nu îi fac cinste. Cred că a văzut prea multe filme cu James ...
StarShinerS.ro
StarShinerS.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6975 lei
USD
Dolarul SUA
4.1192 lei
CHF
Francul elveţian
4.1441 lei
GBP
Lira sterlină
5.3305 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7645 lei
XAU
Gramul de aur
170.2283 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2402 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4745 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9602 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1066 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1837 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6293 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.