Au început să apară primele elemente referitoare la persoana găsită decedată marți dimineață, în spatele unui salon de înfrumusețare de pe strada Viilor.
Din câte se pare, bărbatul cu vârsta de 61 de ani ar fi consumat băuturi alcoolice într-o cantitate însemnată, la un bar din apropiere. El ar fi fost văzut ieșind singur, cu mari probleme de echilibru, iar rănile sângerânde ar fi fost provocate în urma mai multor căzături.
Astfel, deși conform procedurilor s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, varianta unui omor este practic deja eliminată.
Persoana respectivă are familie și cel mai probabil mâine trupul neînsuflețit va fi supus unei necropsii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Amenajări exterioare cu ardezie pentru spații mici: idei și sfaturi practice
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită: Până CÂND mai pot fi folosite
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
FC Botoșani părăsită de vârful de atac, a plecat în liga secundă din Polonia
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Veste pentru botoșăneni: Facturile ar putea fi plătite direct la poștași
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024