Ştiri
MĂRTURIA unui botoșănean care a văzut doi soți murind în intersecția groazei de la Orășeni Deal

Flavian Zacrețchi, bărbatul care a provocat accidentul de la Orășeni Deal în urma căruia doi tineri părinți și-au pierdut viața a ajuns iar la Tribunalul Botoșani, miercuri, 20 februarie 2019. 

Dacă la termenul anterior a fost audiat chiar cel acuzat de producerea accidentului, acum s-a trecut la o altă etapă și anume audierea martorilor care știu ceva despre ce s-a întâmplat în ziua tragică de iunie, când doi soți și-au pierdut viața într-un accident rutier

 

Pentru termenul de astăzi au fost citate trei persoane, însă doar una a fost prezentă. 

 

Este vorba despre un bărbat care se afla chiar în intersecție în momentul când a avut teribilul accident. După ce a depus jurământul, Sebastian I., martorul prezent, a povestit în fața instanței ce anume își amintește despre tragicul eveniment.

 

Potrivit acestuia se afla în vizită la o rudă, iar când a ieșit în afara curții pentru a se duce la mașina pe care o avea parcată s-a produs impactul. Bărbatul a relatat că în acel moment a auzit o izbitură puternică, iar dintr-o mașină implicată în accident a început să iasă fum.

 

Era semnalizată intersecția?, l-a întrebat judecătorul

„Intersecția era semnalizată, indicatorul STOP era vizibil”, a răspuns prompt martorul

 

De asemenea, bărbatul a fost întrebat dacă  o asemenea tragedie se putea întâmpla și dacă se circula cu o viteză redusă. Iar răspunsul a fost negativ.

 

După întrebările magistratului, au urmat cele ale avocatului lui Flavian Zacrețchi. Două la număr. Mai exact, apărătorul legal a dorit să știe dacă cei doi soți care și-au pierdut viața, aflați într-un Dacia Logan , purtau centura de siguranță. Însă la această întrebare martorul nu a putut răspunde, având în vedere că a ajuns la locul accidentului, după ce acesta s-a produs. 

 

De asemenea, a mai fost întrebat dacă s-au mai petrecut accidente rutiere în aceea intersecție, respectiv dacă este vizibilă. Iar răspunsul bărbatului a fost afirmativ.

 

În tot acest timp, șoferul acuzat de producerea accidentului a fost prezent în sală. Însă nu a scos nici un cuvânt în fața instanței.

 

loading...
Moartea cumplită a soților de la Orășeni Deal: Șoferul nu știa de intersecție, orfanii cu ajutoarele

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Tinerii din accidentul de la Vorona, în stare gravă la Urgențe, părinții în stare de șoc - FOTOGALERIE
Patru adolescenți implicați în accidentul rutier de la Vorona au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati.
GALERIE FOTO cu dezastrul de noaptea trecută, prefectul a aprobat locuințe modulare pentru două familii rămase pe drumuri
Două butelii scoase în ultima clipă, un cățel speriat salvat de un pompier, scrum și durere pentru o familie care, în doar câteva ore, a rămas fără agoniseala de o viață.
Municipiul Botoșani are buget! La a doua încercare consilierii au aprobat proiectul!
Cu 19 voturi pentru și 4 abțineri consilierii locali ai municipiului reședință de județ au adoptat prin vot bugetul local pe anul 2020.
Controversatul medic botoșănean trimis acasă de ministru promite că se întoarce, CE acuzații i se aduc
În cei aproape cinci ani de management, Oprişanu a fost implicat în mai multe scandaluri, în special cu angajaţi ai spitalului.
Focul a înghițit TOT, dar putem să îi ajutăm să o ia de la capăt: O mamă cu 5 copii are nevoie de ajutor – GALERIE FOTO
Strigăt de disperare al unei mame care, din păcate, este nevoită să doarmă sub cerul liber cu cei cinci copii.
Nebunia de la Vorona cauzată de un căruțaș
Un tânăr de 19 ani a fost la un pas de a produce o tragedie cumplită, în această dimineață.
Viceprimarul Andrei, contraatac după cererea de revocare a bugetului: Mai e puţin si scăpam de ei!
Val de acuzații lansate de viceprimarul Cosmin Andrei.
Drama celui mai talentat atacant dat de Botoșani: Mama riscă să ajungă în stradă la 59 de ani - Tata n-a fost nici la botezul meu
Botoșăneanul a povestit drama prin care trece de un an, de când tatăl lui i-a intentat proces mamei pentru apartamentul în care jucătorul a copilărit.
Casă mistuită de flăcări, părinți panicați din cauza copilului care era de negăsit
Mai bine de trei ore au intervenit pompierii pentru lichidarea incendiului.
Loading...
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind desfășurarea programului de înregistrare sistematică în sistemul integrat de cadastru și carte funciară
U.A.T. Mihai Eminecu a fost selectata in vederea realizarii proiectului "Servicii de înregistrare sistematică in Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor situate în U.A.T. Mihai Eminescu, judetul Botoșani".
ANUNȚ Primăria Botoșani privind actualizarea ordinii cererilor pentru locuințele ANL
Primăria municipiului Botoșani aduce la cunoștința celor interesați demararea procedurilor de actualizare a ordinii de prioritate în soluționarea cererilor privind repartizarea locuințelor realizate prin A.N.L.
Anunț privind organizarea licitației de masă lemnoasă pe picior și masă lemnoasă fasonată gorun la drum auto de către Liceul Teoretic ”Anastasie Bașotă” din comuna Pomârla
       Nr. Înreg. 255/17.02.20201.Organizatorul licitației (denumire, adresă, număr de telefon, număr de fax, e-mail): Liceul  Teoretic ,,Anastasie Bașotă ” Pomârla  cu sediul în sat Pomârla, Comuna Pomârla, judetul Botoșani, tel. 0741545707/ fax.0231622828, email [email protected]
Jucători care câștigă milioane de dolari la jocuri de noroc
Cazinourile și jocurile de noroc fascinează milioane de oameni din întreaga lume. Nu există jucător să nu fi visat să se îmbogățească, să dea lovitura câștigând jackpotul la sloturi sau să nimerească numerele norocoase la ruletă. Dar oare există oameni care au devenit miliardari jucând la cazino? Firește! Descoperă jucătorii care au obținut câștiguri de milioane de dolari la jocuri de noroc!
Prefectul cere revocarea bugetului impus de consilierii PSD la doar câteva ore după aprobare – DOCUMENT
Consiliul Local Botoșani mai bifează astăzi o premieră: prefectul solicită în timp record, chiar în aceeași zi în care a fost aprobat, revocarea bugetului municipiului Botoșani.
Loading...
Ciocnire violentă Ford – VW Passat în celebra intersecție de la Răchiți, doi oameni la spital – FOTOGALERIE
Cadrele Detașamentului de Pompieri Botoșani au intervenit miercuri după-amiază pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu la două automobile care s-au izbit în deja celebra intersecție a drumului Botoșani – Săveni cu Răchiți – Roșiori.
Bărbat luat cu ambulanța după ce i s-a făcut rău în stația de maxi-taxi
Un botoșănean a ajuns miercuri la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati după ce i s-a făcut rău în stradă.
DECIZIA instanței în cazul botoșăneanului care și-a hărțuit fosta angajată
Bărbatul a încercat, astfel, să se răzbune pe tânăra de 20 de ani.
Post scos la concurs la o instituție din Botoșani
O instituție de la Botoșani organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant.
Femeia din Botoșani care a dispărut după ce a spus că merge la biserică, găsită în celălalt capăt de țară
Familia a cerut ajutorul polițiștilor pentru a o găsi.
COMUNICAT: PSD a oprit în Senat hoțiile electorale ale liberalilor adoptate în miez de noapte! Stop legalizării turismului electoral!
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că a votat în Plenul Senatului alături de colegii săi social-democrați pentru respingerea ilegalităților electorale adoptate la ceas de seară de Guvernul Orban.
Loading...
inpuff.ro%20
Sondaj
Mai mergeți să mâncați în restaurantele din Botoșani după controlul Protecției Consumatorilor?
Declaraţia zilei
„Nu uitați că suntem principalul vector de imagine al municipiului Botoșani la ora actuală. Nu știu dacă într-adevăr în bugetul de cheltuieli preconizat de dv. aveți posibilitatea să măriți aceste sume sau doar să modifica ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7789 lei
USD
Dolarul SUA
4.4241 lei
CHF
Francul elveţian
4.4982 lei
GBP
Lira sterlină
5.7446 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0100 lei
XAU
Gramul de aur
229.0604 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2502 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4222 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9619 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3425 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1914 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6398 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.