Tragedie petrecută în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Municipal Dorohoi.
Un angajat al spitalul a fost găsit mort în propriul birou.
Este vorba despre administratorul unității sanitare. Familia a alertat Poliția după ce aceasta a întârziat să vină acasă.
Din nefericire, bărbatul nu a mai putut fi salvat. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.
„A fost deschisă o anchetă în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpa și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
De asemenea, a fost dispusă și efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024