Descoperirea macabră a fost făcută sâmbătă la amiază.
Polițiștii dorohoieni au fost solicitați sâmbătă, 22 februarie 2020, în jurul orei 15:00, să intervină pe strada Oborul Nou din Dorohoi, unde a fost văzut un bărbat în pârâul Dorohoi.
Imediat, scrie Dorohoinews, polițiștii au solicitat și intervenția unui echipaj SMURD. Totodată, autoritățile au procedat la scoaterea bărbatului din pârâul Dorohoi și au încercat resuscitarea acestuia, manevrele fiind în zadar.
Din câte se pare este vorba de un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, acesta rămânând neidentificat.
Poliția a continuat cercetările la fața locului pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024