Un vecin a observat flăcările și a sunat după ajutor la 112.
Un bărbat în vârstă de 70 de ani, din localitatea Bucecea, a decedat în această dimineață după ce rulota în care locuia a fost cuprinsă de flăcări.
La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat faptul că rulota ardea în totalitate.
Întrucât existau informații că bărbatul nu a reușit să iasă din vehicul, pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, acesta a fost găsit decedat, în rulotă.
Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Pentru a preveni astfel de tragedii, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- verificaţi instalaţia electrică;
- asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
- nu faceți improvizații la instalația electrică.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024