Decizia nu a fost încă luată în mod definitiv având în vedere că personalul medical a transmis o scrisoare deschisă Ministerului Sănătății în care dezavuează această intenție. Și simplii oameni au reacționat printr-o petiție semnată de peste 3.000 de persoane.
Cert este că în această dimineață, la Palatul Administrativ are loc o ședință cu factorii importanți care au un cuvânt de spus în această situație prin care Maternitatea ar putea deveni spital COVID.
Consiliul Județean, în subordinea căruia se află Spitalul Județean Mavromati și-a dat deja acceptul prin semnătură pentru această transformare.
În lipsa unor informații oficiale, la acest moment se știe doar faptul că Maternitatea ar putea fi locul în care să fie tratați pacienții cu adevărat în stare gravă, care au nevoie de ventilație mecanică la reanimare. Cazurile ușoare și medii ar urma să fie tratate în continuare la Secția de Boli Infecțioase.
Măsura ar urma să fie luată numai dacă la Botoșani va fi înregistrată o explozie a cazurilor cu COVID – 19 și nu imediat. La acest moment gravidele sunt menținute la Maternitate. Iar în cazul unei eventuale transformări, în spitalul pentru coronavirus de la Botoșani amenajat în incinta Maternității ar urma să fie tratate DOAR cazurile de la nivel județean și nu de la nivel regional, cum sunt anumite vehiculări.
Neoficial, medicilor de la Maternitate li s-ar fi transmis verbal să înceapă să strângă aparatura pentru a se muta la Dorohoi.
După luarea unei decizii în acest sens, autoritățile locale urmează să iasă public cu un punct de vedere oficial.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024