În a doua zi de Paști, Secția de Poliție Rurală 9 din Vlăsinești a emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 62 de ani, din comuna Adășeni. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea măsurile dispuse prin ordin de protectie.
Pe data de 21 aprilie 2022, judecătorii au emis un ordin de protecție față de sexagenar prin care a fost dispusă evacuarea sa din casa în care locuia împreună cu soția.
Totodată, instanța a dispus și păstrarea unei distanțe de 50 de metri față de femeie, pentru o perioadă de 6 luni.
Doar că, numai după patru zile, bărbatul a revenit acasă. Nu s-a mulțumit cu asta și ar fi consumat și băuturi alcoolice, iar când partenera de viață i-a cerut să plece, a refuzat și a provocat scandal.
Ajunși la fața locului, polițiștii l-au găsit pe bărbat în curtea casei. L-au imobilizat și condus la sediul poliției.
Ulterior, a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024