Ştiri
Un botoşănean cu 200 de euro în mână, fraierit în faţa unei case de schimb valutar 

Totul s-a petrecut în faţa unei case de schimb valutar de pe Calea Naţională.

Joi 12 octombrie 2017, în jurul orei 9.30, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoşani,  în timp ce se afla în faţa unei case de schimb valutar de pe strada Calea Naţională, cu intenţia de a schimba în lei suma de 200 de euro, a fost abordat de un bărbat necunoscut, care i-a propus efectuarea unui schimb neautorizat, oferindu-i un preţ mai bun decât cel afişat la unitatea economică.

 

Persoana vătămată a acceptat propunerea şi a efectuat tranzacţia în stradă, primind suma de 900 de lei, însă bărbatul i-a cerut banii înapoi pentru a-i mai număra o dată. După ce a luat suma de bani în mână, acesta a distras atenţia victimei, după care i-a înapoiat doar 450 de lei. 

 

Poliţia efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.


Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, poliţiştii vă recomandă:

 

    Nu efectuaţi operaţiuni de schimb valutar la persoane sau în locuri neautorizate!

 

    Atenţie la metoda Şmen! Când primiţi suma solicitată sau returnată, număraţi atent bancnotele şi nu mai întoarceţi banii în mâna persoanei care vi i-a schimbat, sub pretextul ca aceasta să îi mai numere o dată; atunci se realizează înlocuirea sumei valabile cu una derizorie!

 

    În cazul în care aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, apelaţi de urgenţă serviciul unic 112 sau adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie!

download from google play download from apple store

 

Loading...
O botoșăneancă cu aproape 10.000 de euro în portofel, înșelată de angajata de la schimb valutar


 

PATRULE în Piața Centrală, sunt căutăți vânzătorii de petarde

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă sunt intensificate și controalele ce sunt efectuate de instituțiile care au obligația de a asigura populației un climat de ordine și siguranță publică.

CE anume a spus Costel Enache despre arbitrajul din Liga I

În ciuda greșelilor de arbitraj care au existat la meciul cu FC Botoșani - FCSB, antrenorul echipei FC Botoșani nu caută explicații în această direcție.

AMENZI de la Poliție pentru comentarii pe Facebook: ȘASE botoșăneni identificați de polițiști

Puține sunt persoanele care știu că rețelele de socializare sunt considerate spațiu public și astfel eventuale injurii sau jigniri împotriva unor persoane pot atrage sacțiuni.

Cătălin Flutur și-a cerut scuze public pentru masacrul de la padocuri - VIDEO

După șase ani de zile de când acest eveniment a umbrit municipiul reședință de județ, primarul Cătălin Flutur a adus scuze publice. 

De sărbători, Kaufland va funcţiona după un program special

Cu prilejul Sărbătorilor de iarnă, magazinele Kaufland vor avea un program de funcționare special.

Drumul din Botoșani pe care taximetriștii îl REFUZĂ la curse

Este cunoscut faptul că unii taximetriști refuză călătorii din diverse motive

Un deputat de 31 de ani care „salvează România” a venit și la Botoșani  – FOTOGALERIE 

Inițiativă parlamentară ce vine în sprijinul botoșănenilor. 

Zeci de jandarmi, poliţişti şi pompieri pe străzile din municipiu în acest wekeend

27 de jandarmi, în cooperare cu efective de poliţie, poliţie locală şi pompieri vor patrula pe străzile din oraş în acest sfârşit de săptămână.

Bucurie pentru copiii de la Complexul Sfântul Mina: Moșul a venit și la ei – GALERIE FOTO

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie mai ales pentru copii. Din păcate, nu toți au parte de căldura unei familii în această perioadă și nici nu au parte de prea multe cadouri.

Un medic și-un ambasador al sufletului, apropiate de locul pe care nu-l vrea nimeni – GALERIE FOTO & VIDEO 

Dacă Heike Lindlohr este considerată o ambasadoare a Botoșaniului în țara sa natală, Germania, medicul Elena Cardaș de la Botoșani poate fi descrisă ca fiind o ambasadoare a animalelor abandonate pe care le iubește necondiționat și cărora se poate spune că le-a dedicat o bună parte din propria viață. 

Cu lacrimi pe obraz, ceremonie la Primărie, o femeie din Germania emoționată în fața primarului – FOTO & VIDEO

Sala de ședințe a Consiliului Local a fost gazda unui emoționant eveniment ce i-a fost dedicat unui cetățean din Germania. 

Cetăţenii opriţi pe stradă de pompierii botoşăneni: VEZI cu ce scop - FOTOGALERIE

Mai mulţi locuitori ai municipiului Botoşani au fost opriţi zilele acestea pe stradă de pompieri.

Comunicat PNL: Îi solicit ministrului de Interne să rezolve problema interimatelor din conducerile structurilor MAI

Senatorul liberal de Botoşani Costel Şoptică îi solicită ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, să rezolve problema interimatelor din conducerile structurilor MAI şi să îi prezinte situaţia actuală a împuterniciţilor la comanda acestora, se arată într-un comunicat de presă.

Cupluri de aur premiate la Primărie cu șampanie și pișcoturi: CE a lipsit - GALERIE FOTO

Eveniment festiv organizat astăzi la Primăria Botoșani.

Botoşănean buzunărit în Piaţa Centrală: UNDE l-au găsit poliţiştii mai târziu pe făptaş

Tânărul s-a făcut nevăzut la vederea poliţiştilor.

Nişte băieţi prinşi de Poliţie cu un televizor în braţe:Totul s-a terminat în curtea bisericii

Dacă te plimbi noaptea pe stradă, cu un televizor în braţe, ai mari şanse să te întrebe poliţiştii sau jandarmii de ,,sănătate”.

Trei tineri din Botoşani, 'scene fierbinţi' azi-noapte în parcul Mihai Eminescu

Trei tineri cu un comportament deviat au fost luaţi la întrebări azi-noapte de o patrulă de Poliţie ce se afla în patrulare în orăşelul copiilor.

Întâlnirea anuală a scriitorilor la Botoșani: CÂND va avea loc evenimentul

Consiliul Judeţean Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, organizează Întâlnirea anuală a creatorilor de literatură din judeţul Botoșani, ediţia a XXVII-a.
 

Omul spectacol vine şi face show la Cine Globe – PROGRAMUL filmelor

În perioada 14 – 21 decembrie 2017 Cine Globe te invită să urmărești în avanpremieră pelicula The Greatest Showman.

Bărbat beat mangă şi fără permis, la volan pe străzi: În CE hal a fost depistat de poliţişti

Aventurile bețivilor de la Botoșani la volan continuă cu un nou episod nefericit.

Cam cum face psd cu romanii.
14 octombrie 2017, 15:48
Oricum a fost pacalit si cu suma m-ai mica daca schimba la casa putea primi 925 lei si era un avantaj
13 octombrie 2017, 13:36
Sondaj
Se impune organizarea unui miting împotriva ”Statului paralel și ilegitim”?
Da, fiindcă există un ”stat paralel și ilegitim”, altul deci decât cel ales de popor
Nu, pentru că nu există un ”stat paralel și ilegitim”
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În legătură cu transportul cu maxi-taxi consumatorii cred că ar trebui introduce microbuze ceva mai mari sau chiar autobuze pentru că am văzut că fluxul de călători crește. Nu toate au bare de susține adecvate, de multe ori te ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6346 lei
USD
Dolarul SUA
3.9285 lei
CHF
Francul elveţian
3.9729 lei
GBP
Lira sterlină
5.2711 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5016 lei
XAU
Gramul de aur
158.8245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2275 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4767 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0149 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0804 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6226 lei
Vremea
astăzi
Botosani
4 o C
Dorohoi
4 o C
Bucecea
4 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
4 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.