Consiliul Local Botoșani va decide în ședința ordinară aferentă lunii martie dacă această achiziție este oportună.
În acest sens, pe ordinea de zi a fost inclus un ”proiect de hotărâre privind demararea procedurilor de achiziție în vederea cumpărării de către Municipiul Botoșani a unor terenuri situate în Calea Națională”.
Este vorba despre două terenuri intravilane în suprafață de 629 mp, respectiv 504 mp, valoarea acestora urmând a fi stabilită de experți autorizați în domeniu.
Proprietarul și-a arătat intenția de înstrăinare printr-o adresă transmisă către Primăria Botoșani încă de la jumătatea lunii februarie.
„Terenurile care se intenționează a fi achiziționate vor putea fi destinate realizării unor investiții de interes local, de utilitate publică, respectiv edificarea unui teren de joacă sau a unei parcări auto”.
Se arată în raportul de specialitate
Ambele terenuri sunt alăturate și se află pe Calea Națională, ieșirea spre Lebăda.
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Table magnetice profesionale și alte produse de papetărie
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Ghidul suprem pentru a deveni un expert QA cu ajutorul cursurilor GoIT
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024