Un botoșănean, de 28 de ani, a ajuns la spital după un eveniment mai puțin obișnuit.
În data de 29 martie 2017 în jurul orei 12.20, a avut loc un eveniment în care a fost implicat numitul Dragoş A., cu vârsta de 28 ani, angajat ca agent vânzări la SC Costibal SRL , cu sediul în sat Hudum, comuna Curteşti, județul Botoşani, se arată într-un comunicat de presă.
În timp ce numitul D.A care îşi desfăşura activitatea în cadrul depozitului din localitatea Hudum, comuna Curteşti şi încerca să ia un colet pentru livrare, după ce a prins coletul şi s-a ridicat, a atins cu cotul, muchia tăioasă a unei piese metalice, care se afla ambalată într-un colet depozitat în spatele său. Acesta a suferit o plagă tăiată la nivelul mâinii drepte.
Evenimentul soldat cu incapacitate temporară de muncă, va fi cercetat de către angajator iar dosarul de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, conform cu prevederile Legii 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G.1425/2006 actualizată, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006.
PROGRAM special de lucru la Urban Serv în perioada sărbătorilor pascale
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată și anul acesta la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Bărbat suspect într-un dosar penal, prins de polițiștii botoșăneni la vamă
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șoferiță AMENDATĂ de polițiștii rutieri după un control neașteptat în trafic
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024