Ştiri
Un consilier local solicită desființarea unei societăți: E o nesimțire totală acolo

Pentru a se pune capăt situației conflictuale care există la această companie, un ales local solicită măsuri radicale.

Liberalul Eugen Țurcanu susține că la societatea Urban Serv s-a ajuns într-o situație care cu greu mai poate fi controlată. Directorii stau mai mult prin concedii iar rampele de gunoi din oraș sunt înghițite de gunoaie.

 

 

 

„Rezolvarea situației este să desființăm toată acea societate atât timp cât acolo lucrurile s-au cangrenat în asemenea hal încât nu mai pot fi controlate și atât timp cât sindicatul este doar de fațadă și numai să ne aflăm în treabă, nu au nici un cuvânt de spus. Salariații cei mai mulți se pare că sunt la mâna șefimii și nu marșează în interesul cetățenilor. Situația este explozivă, este scăpat totul de sub control”,

Eugen Țurcanu, consilier local PNL

 

Preocupați de purtarea războaielor, șefii de la Urban Serv au trecut prioritățile societății pe planuri secunde.

 

„Este problema vegetalelor pe care nu au fost în stare să o rezolve nici până la ora actuală și cea a deșeurilor interte pe care nu au rezolvat-o nici până la ora actuală. Nimic nu-i interesează decât să trăiască în bula aia a lor, parcă au așa un clopot de sticlă deasupra și sunt în altă parte decât în municipiul Botoșani. E o nesimțire totală acolo, cum mai sunt și alte societăți patronate de genul acesta de oameni”,

Eugen Țurcanu, consilier local PNL

 

Liberalul a mai declarat că acești directori sunt ținuți în brațe de majoritatea politică din Consiliul Local dar și de PSD-iștii care au fost cooptați în Consiliul de Administrație.

 

O poziție similară este avută și de Cătălina Lupașcu, de asemenea consilier local.

 

„Situația la Urban Serv s-a agravat. De altfel eu am tras continuu semnale de alarmă că Urban Serv în loc să se gândească la modernizarea rampelor de depozitare a deșeurilor menajere, la modul în care se gestionează aceste rampe, intră dintr-un scandal în altul. Scandal care este provocat de lupta din PSD. Atât timp cât PSD a politizat toate instituțiile, așa a politizat și partea de salubrizare”,

Cătălina Lupașcu, consilier local PNL

 

Situația de la Urban Serv este cauzată exclusiv de consilierii locali PSD care anul trecut au ignorat rezultatele unui concurs pentru funcțiile de administratori la această societate și și-au impus propriii oameni, în funcție de coloratura politică și nu de notele obținute la concurs.

loading...
Reglări de conturi din concediul medical la unitatea cu trei directori ”de capul lor”
Șeful de la CJ lăsat fără funcție REFUZĂ rolul de victimă colaterală

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:

download from google play download from apple store
FC Botoșani s-a reunit cu un antrenor OFICIAL și un altul ”DIN UMBRĂ” – LISTA JUCĂTORILOR
După vacanța dintre campionate, FC Botoșani s-a reunit pentru demararea pregătirilor sezonului 2019 – 2020, luni, 17 iunie 2019, de la ora 17:00. Clubul a fost în această după amiază o forfotă de jucători, antrenori, personal auxiliar și impresari.
Una dintre cele mai cunoscute trupe ale ţării vine la Botoşani într-un show de zile mari
Îndrăgita trupă pleacă într-un turneu prin ţară şi va ajunge şi la Botoşani.
Mare atenție: COD PORTOCALIU de ploi abundente la Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) e emis luni după amiază o avertizare Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate.
ACUM: Tramvai sărit de pe şine în sensul giratoriu din Capătul 1 – FOTO&VIDEO
Circulația se desfășoară în aceste momente cu dificultate pe strada Primăverii, în zona „Capătului 1” din municipiul Botoşani.
ULTIMA ORĂ: Un nou COD GALBEN pentru Botoşani!
Meteorologii au emis luni un nou Cod Galben de ploi torenţiale pentru județul Botoșani.
O instituţie de la Botoşani şi-ar putea prelungi programul de lucru cu publicul - MOTIVUL
Schimbări anunţate la o instituţie din  municipiul Botoşani.
Impact PUTERNIC : Un BMW şi o Dacie s-au ciocnit violent, ambele maşini făcute praf– FOTO&VIDEO
Accident rutier petrecut luni dimineaţă într-o localitate din Botoşani.
ALERTĂ meteo: COD GALBEN de ploi şi vijelii anunţat la Botoşani
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 17 iunie 2019, o nouă avertizare de vreme rea la Botoşani.
Un fost ministru va reabilita un conac din Botoşani vânat de mulţi investitori: Va fi un loc de exceptieFOTO
Cu toate că este amplasat într-o zona naturală superbă, cu o arhitectura aparte, acesta a fost dat uitării după 1989. Mai mult, proprietarul are şi sute de metri pătraţi în posesie, în acea zonă.
Tânără din Botoşani prinsă la furat haine în Mall
A rupt etichetele după care a pus hainele respective în rucsac şi a sperat că nimeni nu va observa nimic.
Ministrul Budăi vine cu noi precizări după avertizarea FMI: CE se întâmplă cu pensiile cetăţenilor
Răsturnare de situație în România privind pensiile a peste 5 milioane de români.
Costel Enache și-a găsit altă echipă de Liga 1 la foc automat
Enache și-a petrecut week-end-ul alături de familie și prieteni, dar nu era decis sută la sută asupra viitorului său în fotbalul românesc.
Proiect important: CE ar putea primi toate mamele din țară
Vești uriașe pentru toate mamele din România.
Atenție, șoferi: Se schimbă regulile privind ITP-ul mașinilor
Săptămâna trecută a fost depus la Senat un proiect de lege care prevede ca cei care deţin vehicule înmatriculate sau înregistrate în România să poate efectua inspecţia tehnică periodică (ITP) şi în străinătate.
Concurs pentru un post la Botoșani cu toți candidații RESPINȘI
Nu toate posturile de la stat sunt și ocupate în urma concursurilor organizate de diferite instituții.
ULTIMĂ ORĂ: Primarul din Corni transferat cu elicopterul SMURD la Brașov
Aeronava medicală a aterizat astăzi, 16 iunie 2019, la Botoșani pentru a prelua un pacient aflat în stare gravă.
ACUM: Sute de oameni la porțile ștrandului de la Cornișa, cozi mai ceva ca pe vremea comuniștilor – FOTOGALERIE
Imagini memorabile pot fi văzute în aceste clipe la Cornișa Aquapark & Sports. În apropierea piscinelor sute de oameni au format o coadă care se întinde pe zeci de metri.
AZI DIMINEAȚĂ: Mașină cu patru tineri răsturnată în șanț, două fete transportate la spital – GALERIE FOTO
Eveniment rutier petrecut azi dimineață în jurul orei 4:00.
Tânăr cu afaceri ILEGALE băgat după gratii la Botoșani
Polițiștii au încătușat un „afacerist” cu probleme.
Vești mari pentru șoferi: CE decizie a luat Guvernul
Se pregătește o investiție pentru conducătorii auto.
Caietul de sarcini la licitație (groapa de gunoi)a fost facut de PNL(Sorescu)si de acolo a plecat problemă gunoiului....psd plăteste doar "factura"
20 septembrie 2018, 20:28
Este cazul sa cereți dizolvarea liderului de grup al PSD-istilor care permanent este Gica contra.
20 septembrie 2018, 19:59
Așa este Tincu și ai lui de la PSD nu au ținut cont de rezultatele de la selecția membrilor CA și acum se var rezultatele . Demisia lui Tincu și cei care sunt partizanii dezmățului de la Urban Serv
20 septembrie 2018, 17:17
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Vă permiteți să plecați vara aceasta în vacanță?
Da, în străinătate
Da, în țară
Doar un weekend
Nu
Declaraţia zilei
”Ultima imagine pe care le-am pus-o domnilor de la FMI în prezentare a fost cu estimările lor de creștere economică pe ultimii ani și realitatea economică din România, ceea ce s-a întâmplat. Nu prea au avut răspuns domnii. S-a ...
astratex.ro
Curs valutar
15 iunie 2019
EUR
Euro
4.7228 lei
USD
Dolarul SUA
4.1899 lei
CHF
Francul elveţian
4.2095 lei
GBP
Lira sterlină
5.3006 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8726 lei
XAU
Gramul de aur
182.3449 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2301 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4679 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8912 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1421 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1848 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6325 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.