Federația Română de Fotbal pregătește mai multe schimbări.
FRF pregătește schimbări la loturile U21 și U20, pentru că Burleanu și Stoichiță au fost dezamăgiți de selecționerii care și-au condus echipele doar în partide amicale până acum.
FRF ar putea să schimbe câțiva selecționeri în curând. Edi Iordănescu e amenințat serios cu demiterea, deși a fost confirmat oficial de curând în postul de conducător al reprezentativei de seniori. Și mai fragilă e poziția în care se află Florin Bratu, selecționerul naționalei sub 21 de ani. Bogdan Lobonț e deja istorie pentru lotul sub 20 de ani.
Directorul tehnic Mihai Stoichiță le-a și găsit înlocuitori lui Bratu și Lobonț. Pentru naționala U21, favoritul lui Stoichiță e Leo Grozavu.
Liber de contract din sezonul trecut, de când a fost demis de Sepsi, Grozavu ar trebui să accepte ca să preia naționala un salariu cu mult mai mic decât erau cele cu care a fost obișnuit la cluburi, potrivit GSP.ro
Federația nu și-ar permite să-i plătească mai mult de 5.000 de euro lunar. Leo a fost ofertat de UTA pe parcursul stagiunii trecute, în momentul în care arădenii îl dăduseră afară pe Laszlo Balint. Le-a cerut 15.000 de euro și negocierile au încetat, oficialilor de la Arad li s-a părut prea mare salariul acela.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024