Ştiri
Un medic care a salvat mii de copii a murit, răbufnire în plen: Și-a pierdut viața din cauza unor structuri rigide, a unor oameni nepăsători

Cazul tragic a fost făcut public în cadrul ședinței ordinare de astăzi, 27 aprilie 2023, a Consiliului Județean Botoșani.

Medicul care nu a mai putut fi salvat

 

Consilierul județean PNL, Mirela Saucă, a adus în atenție o tragedie petrecută la începutul lunii aprilie când ninsorile au blocat județul. Fostul medic pediatru Victor Costăchescu, în vârstă de 81 de ani, diagnosticat cu pleurezie bilaterală, nu a putut fi transferat de la Secția de la Săveni la Spitalul Județean „Mavromati” sau Spitalul Municipal „Dorohoi”.

 

„El ar fi trebuit să se întoarcă în Spitalul Județean, între timp s-a dezlănțuit natura, Săveniul a rămas izolat de restul lumii și singura soluție a fost internarea lui în Secția de la Săveni unde o doctoriță extraordinară a făcut tot ceea ce a stat în putință pentru a-i alina suferința și mai mult decât atât s-a străduit din toate puterile ei să găsească soluții pentru ca pacientul să ajungă pe mâna celor care l-ar fi putut să-i salveze viața. Din păcate, nici familia nici doctorița nu au reușit, starea pacientului s-a agravat în mod constant”,

Mirela Saucă, consilier județean PNL.

 

„Nu se poate avem proceduri”

 

Consiliera s-a arătat revoltată de modul cum s-a intervenit la acest caz, în condițiile în care Săveniul are Stație de Ambulanță.  

 

„Iar în a treia zi când s-a deschis circulația de la Săveni la Dorohoi, fiul pacientului – medic, a apelat la colegii de la Dorohoi, care și-au arătat toată disponibilitatea și au afirmat faptul că aveau orice era nevoie la dispoziție pentru a trata și a salva pacientul.

 

Răspunsul primit de familie a fost «nu se poate avem proceduri» Nici măcar atunci când fiul pacientului și a asumat responsabilitatea de a însoți ambulanța și pacientul în calitate de medic. Același răspuns «avem proceduri, nu se poate, aveți răbdare, vom trimite o ambulanță atunci când se va putea circula». Și au mai durat 12 ore până acest lucru s-a întâmplat, ambulanța a ajuns, conform procedurilor la Săveni, încă două ore drumul înapoi, cu natura nu te pui, asta nu e de contestat și apoi a fost prea târziu”

Mirela Saucă, consilier județean PNL.

 

Prin această intervenție, Mirela Saucă a vrut să atragă atenția asupra faptului că degeaba sunt făcute investiții în unitățile sanitare, dacă oamenii care lucrează în sistem nu dau dovadă de empatie.

 

„S-a spus că are o vârstă, se pare că uneori vârsta e o mare problemă. S-a spus că a avut ghinion și asta e adevărat cu natura nu te pui, dar la fel de adevărat că omul acela și-a pierdut viața din cauza unor structuri rigide, a unor oameni nepăsători și a unui sistem pe care acest om l-a slujit o viață. Se numea Victor Costăchescu, a fost medic primar pediatru și într-o carieră de peste 45 de ani a tratat și a salvat mii de copii. Sunt lăudabile toate demersurile de a avea un sistem de sănătate dotat, ne dorim la Botoșani să avem servicii medicale de calitate, nu au nicio valoare, dacă nouă, oamenilor din acest sistem nu ne pasă”

Mirela Saucă, consilier județean PNL.

 

„Înțelegeți greșit, nu l-a refuzat nimeni”

 

Consilierul județean PSD, Ramona Guraliuc, a luat cuvântul în plen și a susținut că transportul nu s-a putut face din cauza condițiilor meteorologice.

 

„Nu pentru că nu a fost voință, nu pentru că nu am avut empatie, nu pentru că nu am dorit mai ales pentru că este vorba despre un coleg de-al nostru. Diagnosticul a fost unul ca de stadiu boală critică, terminală”,

Ramona Guraliuc, consilier județean PSD.

 

În continuare, șefa UPU- SMURD a dat asigurări că s-a făcut tot ce este omenește posibil. Și că nimeni nu s-ar fi gândit că în aprilie vor fi ninsori mai puternice decât în decembrie – ianuarie.

 

„Este foarte adevărat că avem vina pentru faptul că nu am putut transporta pacientul într-o unitate centrală, dar vă spun și îmi asum responsabilitatea  că s-a făcut tot ce este omenește posibil raportat la terapie pentru acest pacient. Eu am stat acolo, alături de colegii mei, în ședințele din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență zile în șir, am stat în spital, în Unitatea de Primiri Urgențe ore în șir, zile în șir”,

Ramona Guraliuc, consilier județean PSD.

 

 

„Înțelegeți greșit, nu l-a refuzat nimeni. Nu s-a putut efectua transferul”, a mai susținut șefa UPU- SMURD.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Cazul femeii de la Botoșani, dezbătut de specialiști: Obezitatea este o boală, nu un defect cosmetic / Este nevoie de măsuri energice și rapide

 

EXPIRĂ valabilitatea polițelor RCA emise de Euroins, șoferii îngroziți de prețuri  
Polițele RCA emise de Euroins expiră în trei zile. 
Locuri de joacă pentru copii modernizate de Primăria Botoșani, spații noi înființate în două cartiere – GALERIE FOTO
Petrecerea timpului liber de către copii într-un mod sănătos se află pe lista obiectivelor administrației locale.
Ea este tânăra moartă în accidentul de la Dumbrăveni: Lavinia se căsătorise în urmă cu câteva luni
Cumplitul accident a avut loc noaptea trecută la ieșire din Dumbrăveni.
Sindicaliștii trag semnale de alarmă după sinuciderile din Poliție: Îi duci la psiholog, nu le lași armă de serviciu pe mână
Sinuciderile polițiștilor din data de 30 noiembrie 2023, au stârnit o mare revoltă în rândul specialiștilor.
PROMISIUNI de la Guvern pentru salariații care protestează în frig - VIDEO
În acest moment atât protestele spontane cât și grevele desfășurate de funcționarii din cadrul Casei Județene de Pensii Botoșani (CJP) şi ai Agenției Județene pentru Plăţi și Inspecție (AJPIS) sunt suspendate până la creionarea normativului privind alinierea salarială.
Apă oprită într-o comună de lângă municipiu din cauza unei avarii
Muncitorii lucreză la remedierea avariei.
Se caută bibliotecar la o școală din județ – LISTA locurilor de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 4 decembrie 2023.
Lemne de foc de la Primăria Botoșani pentru zeci de familii
Municipalitatea botoșăneană ajută mai multe familii cu lemne pentru foc pentru a-și încălzi locuințele.
Gata minivacanța: Angajații DSP, hop cu protestele – FOTOGALERIE
După minivacanța de Ziua Națională a României, salariații Direcției de Sănătate Publică (DSP) au ieșit din nou la proteste.
Aparatură modernă promisă pentru nou-născuții de la Maternitatea Botoșani 
Un nou proiect al Consiliului Județean Botoșani a fost aprobat pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 
Controale în nordul județului: Amenzi pentru marfă ilegală, zeci de persoane legitimate
Acțiunea desfășurată de polițiști a avut loc în orașul Darabani.
„Blocada’’ a făcut „curățenie’’ în trafic: Amenzi usturătoare și permise suspendate
Polițiștii au descoperit mai multe nereguli în cadrul unei acțiuni organizată împreună cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI). 
Șase pompieri avansați în grad de Ziua Națională, distincție de la MAI și pentru șeful ISU Botoșani – GALERIE FOTO
 În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit astăzi șase pompieri, care au primit noile grade.
FILMUL accidentului de la Dumbrăveni: Un șofer a intrat pe contrasens și a lovit frontal un BMW
 În urma impactului, o tânără de 24 de ani a murit.
Elevii cer desființarea intrării separate pentru profesori în toate școlile
Consiliul Național al Elevilor (CNE) au transmis noi solicitări ale școlarilor din toată România.
ACUM: A 11- a zi de protest la „Mavromati”, speranță pusă în Guvern - FOTO & VIDEO
Angajații de la Spitalul Județean „Mavromati” protestează din nou în fața unității medicale.
Peste 3.000 de șomeri la Botoșani: CÂȚI iau bani de la stat
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă ( AJOFM) a transmis rata șomajului de la nivelul județului. 
PROGNOZA meteo pentru ultima lună din an: CUM va fi vremea de Crăciun și Revelion
Meteorologii au publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni.
Grevă generală SUSPENDATĂ la AJOFM Botoșani
Angajații Agenției Județene de Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) își reiau activitatea începând de astăzi, 4 decembrie 2023.
Vine Moș Nicolae: ATENȚIE de unde cumpărați jucăriile copiilor
 Directorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) sfătuiește părinții să fie atenți de unde achiziționează cadourile copiilor.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Este inadmisibil ce s-a întâmplat și cer scuze publice din partea organizatorilor, Instituția Prefectului și Garnizoana Militară”,Doina Federovici, președintele CJ Botoșani ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9678 lei
USD
Dolarul SUA
4.5710 lei
CHF
Francul elveţian
5.2353 lei
GBP
Lira sterlină
5.7886 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1189 lei
XAU
Gramul de aur
303.8212 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2566 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3080 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0389 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3741 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.3 o C
Dorohoi
-1.4 o C
Bucecea
-2.6 o C
Darabani
-3.0 o C
Saveni
-0.7 o C
Ştefăneşti
-0.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.