Ştiri
Un muzeu din Botoşani înfiinţat din ultima dorinţă a unei mame: Toate exponatele sunt autenticeFOTOGALERIE

Un muzeu din Botoşani a fost deschis vizitatorilor şi nu se percepe nicio taxă.

Cum s-a născut un muzeu din ultima dorinţă a unei mame

 

Elena Chiponcă, o săteancă din comuna botoşăneană Truşeşti, a recreat o gospodărie autentică moldovenească pe locul unei foste mlaştini. Ideea s-a născut dintr-o promisiune făcută mamei sale.

 

La intrarea în satul botoşănean Truşeşti, pe un drum ce urmează linia căii ferate, se ajunge la o adevărată capsulă a timpului. În mijlocul unei livezi de meri şi pruni se află o gospodărie ţărănească asemănătoare cu una de acum 200 de ani, perfect întreţinută şi funcţională. O pancartă anunţă că în acest loc se află probabil cel mai nordic muzeu de etnografie din România. Este înscris în circuitul muzeal naţional şi este administrat de Elena Chiponcă, o săteancă din Truşeşti care l-a şi construit.

 

„Prima dată te atrage farmecul livezii, apoi descoperi casa ţăranului de altădată, îngrijită şi cu farmecul ei, apoi întreaga gospodărie. Abia la urmă îţi dai seama că este muzeu. Păşeşti ca într-o maşină a timpului şi ai o emoţie aparte“, spune o vizitatoare a muzeului venită din Iaşi.

Muzeul de etnografie respectă întocmai aşezarea şi funcţionalitatea uneo gospodării ţărăneşti din trecut, din regiunea de nord-est a Moldovei. Intrarea se face direct prin livadă şi pe o aleee şerpuită se ajunge la casa ţărănească. Aceasta are doar o cameră şi o tindă şi este făcută exact după canoanele de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Este din bârne de lemn, umplute cu lutuială. Chiar şi podeaua locuinţei este din pământ bătătorit.

 

„Am respectat modelul de construcţie dar şi tehnicile din aceea perioadă. Au lucrat la ea meşteri bătrâni care cunoşteau acel mod de construcţie“, spune Elena Chiponcă pentru Adevărul

Interiorul locuinţei respectă şi el organizarea unei case ţărăneşti, inclusiv cu celebrul cuptor şi chiar covata. Peste tot se află obiecte vestimentare, dar şi obiecte gospodăreşti, unele vechi şi de un secol. În anexă se găseşte inclusiv războiul de ţesut, dar şi alte ustensile necesare în gospodăria ţărănească. În curte au fost amenajate toate anexele gospodăreşti ale ţăranului botoşănean din aceea perioadă. Este vorba despre şopron, dar şi mica fierărie ţărănească cu nicovală şi burduf autentic.

 

Colecţia de căruţe din şopron

 

În şopron se află toate uneltele de odinioară pentru pregătirea vinului, a untului şi a rachiului. Tot aici se află şi o adevărată colecţie de mijloace de tansport în lumea rurală. Este o colecţie unicat, structurată în funcţie de rolul pe care-l jucau aceste mijloace de transport în viaţa ţăranului moldovean. În primul rând este căruţa de mers la câmp. Are absolut toate accesoriile, inclusiv jugul sau cârligul de care stătea atârnat ceaunul.

„Acel ceaun era folosit pentru a face mămăligă direct la muncile câmpului“, explică Elena Chiponcă.

Alături de căruţă se află şareta, dar şi docarul folosit îndeosebi de medicul satului. Toate aceste piese sunt funcţionale şi autentice.

„Ne-au fost donate. Şareta a aparţinut ultima dată inginerului agronom de la CAP-ul Buhăceni şi a folosit-o constant. Docarul a aparţinut ultima dată medicului veterinar de la circumscripţia sanitar-veterinară Albeşti“, spune Elena Chiponcă.

Alte exponate ale muzeului de etnografie din Trueşti au fost cumpărate de Elena Chiponcă de la urmaşii ţăranilor.

„Toate exponatele sunt autentice şi provin din această zonă. În primul rând am preluat de la familie diferite obiecte. Ce nu am găsit, am achiziţionat din zonă, de la persoane care s-au desprins cu oarecare greutate de obiecte. Dar având în vedere că sunt expuse aici şi le revăd a fost o consolare. Ele au fost folosite odinioară în gospodărie“, spune Elena Chiponcă.

În muzeu este şi o colecţie de unelte agricole, dar şi de fotografie veche, cu imagini rare şi unice din viaţa satului moldovenesc în perioada interbelică.

 

Livada cu meri

 

Muzeul din Truşeşti s-a născut dintr-o promisiune făcută mamei pe patul de suferinţă. În anul 2006, mama Elenei Chiponcă se stingea din viaţă. Ultima dorinţă a femeii a fost ca fiica ei să nu arunce sau să risipească munca ei de o viaţă, în special ţesături, dar mai ales ceea ce moştenise de la părinţii şi bunicii ei.

„Am făcut o promisiune mamei, că nu-i voi înstrăina lucrurile. Le voi păstra să le arăt nepoţilor. Nu mi-a sugerat să construiesc un muzeu, dar eu m-am gândit că este nefiresc să arăt doar nepoţilor mei. Atunci m-am decis să construiesc un muzeu, să le arăt tuturor această zestre a ţăranului român“, spune Elena Chiponcă.

Botoşăneanca avea la dispoziţie doar un teren mlăştinos. Deşi nimeni nu i-a dat vreo şansă, Elena şi-a dus la bun sfârşit planul.

„Am asanat mlaştina, cum am putut, cu sprijinul familiei, a prietenilor şi a hazardului. Apoi am construit de la zero, cu meşteri autentici, o casă ţărănească. Iar în cele din urmă am început să amenajez“, spune Elena Chiponcă.

O altă dorinţă a mamei sale a fost înfiiţarea unei livezi cu meri. Aşa că în curtea muzeului Elena Chiponcă a cultivat meri şi pruni. În solul fertil livada dă un rod bogat.

„Strâng merele în coşuri şi le scot în faţa muzeului. Oricine trece poate să ia mere. Oamenii deja ştiu. Este păcat să se strice pe jos“, spune femeia.

În 2007 muzeul era gata, realizat sub supravegherea unor etnografi precum Anglea Paveliuc Olaru şi Steliana Băltuţă. Muzeul a fost deschis vizitatorilor, iar Elena Chiponcă este curatorul şi administratorul acestuia. Nu percepe nicio taxă de intrare şi nu primeşte salariu. Elena Chiponcă are 64 de ani, a fost inginer agronom şi este pensionară.

 
download from google play download from apple store
loading...
Tezaurul de la Botoșani de sub biserică, beci transformat în muzeu – GALERIE FOTO

 

TRAGEDIE la Botoșani: O femeie a murit în urma unui incendiu
O botoșăneancă și-a pierdut viața astăzi în urma unui incendiu.
Un tânăr din Botoșani construiește o casă solară în Dubai: Sunt „moldoveanul” echipei - FOTOGALERIE
 Adrian Chelariu, un tânăr din municipiul Botoșani, face parte din echipa EFdeN, reprezentanta României la Solar Decathlon, cea mai importantă competiție internațională de case solare ce are loc în această perioadă în Dubai.
FOTOGALERIE Doi copii răniţi în accidentul de pe drumul spre Târgu-Frumos – CUM s-a petrecut totul
Mai multe echipaje de Poliţie s-au deplasat la locul în care luni la amiază a avut loc un tragic accident.
Liderul sindical de la Urban Serv a ajuns un soi de director adjunct, Flutur: Este un pact…nu înțeleg…
Prezent în comandamentul de iarnă care s-a întrunit la Primărie, în sala de ședințe Mihai Eminescu, a fost și liderul sindical de la societatea Urban Serv, Cristian Sadovei.
SCANDAL într-un bar: Bărbat scos cu forţa din local după ce a spart un geam şi a dat cu picioarele în uşă
Circ ca la uşa cortului într-un bar din municipiul Botoşani.
Atac și la viceprimarul Cosmin Andrei cu situația de la Urban Serv: Ne-a înfundat în probleme
Nu a fost ocolit de acuzele venite din partea primarului și viceprimarul social democrat care care în atribuții coordonarea societății de salubrizare.
Cătălin Flutur îi cere demisia lui Drelciuc: Să plece acasă!
Urmare a ultimelor evenimente petrecute la Urban Serv și a faptului că societatea nu își revine la o normalitate care să permită desfășurarea activităților specifice, pe timp de vară sau iarnă, conducătorul unității ar trebui să facă un pas în spate.
ANUNŢ de la Camera de Comerţ pentru toţi patronii botoşăneni
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, cu sprijinul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, desfășoară, până la data de 23 noiembrie 2018, acțiuni de popularizare, în rândul operatorilor economici din județ, privind oportunitățile de solicitare de școlarizare în învățământul dual și în învățământul profesional, pentru anul școlar 2019-2020. 
Un şofer s-a dat drept altă persoană ca să scape de poliţişti - FOTO
Situaţie mai puţin întâlnită. Un tânăr din Botoşani a încercat să păcălească poliţiştii „împrumutând” identitatea altcuiva.
Este OFICIAL: Un parlamentar din Botoşani a ajuns ministru
Ceea ce Botoşăneanul v-a anunţat în urmă cu mai puţin de două ore a devenit oficial: Marius Budăi a devenit noul ministru al Muncii.
Șoferiță la spital după ce a intrat pe contrasens din cauza unor câini - FOTO
O şoferiţă cu permisul luat de numai două săptămâni era să producă o tragedie în trafic, din cauza unor câini.
ASTĂZI: Tarabe goale în Piața Centrală, comercianții „s-au speriat” de prima ninsoare – GALERIE FOTO
De dimineață ninge încontinuu la Botoșani, iar vremea de afară se pare că le-a dat bătăi de cap și comercianților.
Loc de muncă la stat: Se caută consilier şcolar pe un salariu de peste 3.400 de lei
Mijlocul lunii noiembrie aduce pentru botoșăneni 1.039 de locuri de muncă vacante, potrivit listei făcută publică luni de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).
Eroii căzuți în Primul Război Mondial comemorați la Dorohoi
Anul 2018 reprezintă un an cu o încărcătură istorică, spirituală și patriotică de o mare însemnătate pentru toți românii, fiind anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri.
astratex.ro
MESAJ important de la Poliţie pentru toţi şoferii botoşăneni
Poliţiştii botoşăneni transmit un mesaj tuturor conducătorilor auto.
Şofer inconştient reţinut de poliţişti pentru 24 de ore
Un botoşănean va sta 24 de ore în arestul IPJ Botoşani după ce a fost prins băut, două zile la rând.
EXCLUSIV: Marius Budăi propus ministrul Muncii, ASTĂZI se ia o decizie
Deputatul Marius Budăi s-ar pregăti pentru preluarea Ministerului Muncii, potrivit unor surse din cadrul PSD Botoşani.
Şoferul beţiv care a făcut de două ori accident a fost REŢINUT
Tânărul surprins de polițiști beat la volan, în două rânduri a fost reţinut pentru 24 de ore de oamenii legii.
Grup de infractori „cazaţi” în Penitenciarul Botoşani
Mai mulţi botoşăneni au fost „ridicaţi” vineri de poliţişti şi arestaţi.
Tânăr de 18 ani băgat pentru 30 de zile după gratii
Un tânăr din municipiul Botoşani îşi va petrece următoarele zile în Centrul de reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani.
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de intervenția autorităților după prima ninsoare din noul sezon rece?
Da
Parțial
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Trebuie să vă fac o destăinuire: acum nu mai mă duc la soacra mea. Ea spune că nu vreau să o văd, dar ea este la limita de judeţ, în Andrieşeni şi îmi rup maşina. Ultima dată m-am dus prin Ştefăneşti, dar nici pe acolo ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6650 lei
USD
Dolarul SUA
4.0855 lei
CHF
Francul elveţian
4.0980 lei
GBP
Lira sterlină
5.2540 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6241 lei
XAU
Gramul de aur
160.5030 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2406 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4511 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9851 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1027 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1794 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6251 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.9 o C
Dorohoi
-0.9 o C
Bucecea
-0.9 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-1 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.